Publicat: 22 Aprilie, 2014 - 13:09

România nu duce lipsă de evenimente cauzate de capriciile vremii. Înzăpezirile, inundaţiile, furtunile sau seceta excesivă fac parte din meniul permanent al unei clime din ce în ce mai capricioasă. Românii suferă aproape continuu de pe urma acestor evoluţii, iar acest lucru face ca prognozele meteo să fie printre cele mai urmărite capitole ale emisiunilor de ştiri.

M-am întrebat de multe ori dacă modificările climatice din ultimele decenii sunt chiar atât de mari şi am ajuns la concluzia că mediatizarea excesivă amplifică dimensiunea acestora. Viiturile şi inundaţiile sau înzăpezirile făceau parte din realitatea cotidiană şi a vremurilor în care urmăream, două ore pe zi, doar două canale TV şi un post de radio, dar aspectele dramatice erau ocolite cu grijă de o mass media sever controlată, pentru a nu demobiliza masele de oameni ai muncii.

Recentele inundaţii fac parte dintr-o categorie aparte de catastrofe naturale: ele sunt „repetabila povară” a neglijenţei şi indolenţei, atât a autorităţilor cât şi a locuitorilor. Deşi se ştie prea bine ce se va întâmpla la prima ploaie torenţială, oamenii continuă să-şi înalţe case în zone inundabile, sau refuză să schimbe locaţiile, chiar şi atunci cânt statul le pune la dispoziţie case gata făcute. Pe de altă parte, nu se alocă fonduri (sau acestea sunt insuficiente) pentru a se executa lucrări de protecţie necesare. Aproape toate situaţiile grave, în special în sudul ţării, pleacă de la iniţiativele politice din primii ani de comunism când s-a procedat cu entuziasm la „recuperarea” pentru o agricultură de două parale a zonelor în care se revărsau de regulă râurile şi fluviul, sau la desecarea marilor bălţi care erau nişte rezervoare-tampon naturale.

Dar nu despre asta mi se pare că e vorba acum. Ci despre atitudinea autorităţilor. Modelul Ceauşescu, care încălţa cizmele de cauciuc şi inspecta personal zonele calamitate dând indicaţii preţioase a rămas în mentalul colectiv, afectându-i atât pe guvernanţi, cât şi populaţia. Dacă primii fac ce făcea Ceauşescu, sunt acuzaţi de populism. Dacă nu fac, dau dovadă de indiferenţă. Faptul că Ponta nu şi-a lăsat baltă mini-vacanţa în Deltă şi nu s-a repezit în Teleorman a iritat şi revoltat acea parte a presei care abia aşteaptă astfel de situaţii ca să dovedească incompetenţa autorităţilor.

Explicaţia dată de premier rezistă parţial. El zice: „De mine nu e nevoie decât atunci când e cazul de a pune mai multe instituţii la un loc”. Cam acelaşi lucru credea şi Tăriceanu care detesta să-şi lase costumul Armani şi să încalţe cizme de cauciuc pentru a-i întreba pe sătenii sinistraţi dacă nu vor să le facă el un hotel. Totuşi, faptul că Ponta a mai aşteptat o zi să se termine sărbătoarea ca să plece pe urmele lui Dragnea n-a dat prea bine şi mă mir că Băsescu, cu oportunismul lui natural, nu s-a dus el la Beiu ca să arate ţării cine suferă cu adevărat pentru binele ei.

Vreau să spun că are mai puţină importanţă să te bălăceşti în noroi decât să iei măsurile necesare îndreptării lucrurilor, dar uneori e bine să facă una şi alta... 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Cristi

Punctul pe Y / vineri 26 februarie 2010 Nr: 2987

Cristi

Asa il apeleaza colegii si ziaristii. Nu 'Domnul Diaconescu', nici macar 'Diaconescu', ci 'Cristi'.

Asta indica perceptia unei persoane simpatice, apropiate, fara goma diplomatica pe care ar implica-o statutul sau profesional.

De cand a facut pasul in politica, promovat de Nastase de la Externe, la Ministerul Justitiei, Cristian Diaconescu s-a impus in randul colegilor prin calitatile sale de intelectual autentic, de bun vorbitor si de persoana apta sa intretina relatii cordiale cu cei din jur, evitand tensiunile.

Pe baza acestor date partidul a decis sa-l arunce in lupta, in campania municipala din 2008. Din pacate, Diaconescu a repetat, parca la indigo, aventura similara a sefului sau Geoana, din 2004, pierzand din primul tur in favoarea lui Oprescu. Au venit apoi alegerile parlamentare si intrarea la guvernare a PSD-ului alaturi de PDL, cand postul de ministru de Externe parea inadins croit pentru el. In cele vreo noua luni in care s-a aflat la comanda diplomatiei, Cristian Diaconescu a reusit performanta sa nu se vada! Fara ca Basescu sa-si opereze indatoririle de resort intr-un mod abuziv. Pur si simplu, aflandu-se intr-o pozitie cu mare expunere mediatica, a reusit performanta de a nu iesi in evidenta cu nimic! Nici macar prin gafele prin care s-au remarcat predecesorii sai.

Campania pentru alegerile prezidentiale social-democrate a marcat o etapa aparte in cariera sa politica. A oscilat aproape permanent intre intentia de a candida si puseurile de renuntare. A oscilat si intre sustinerea diferitilor candidati care, toti, l-ar fi dorit in echipa lor. Diaconescu insa a crezut - nu stiu cu cata tarie - ca ar putea avea propria sa echipa si a ramas pe pozitie pana in ultimul moment. Cand - definitoriu de acum - s-a retras in favoarea celui care se desprindea tot mai vizibil in perdant.

Varful de mediatizare l-a cunoscut insa, Cristian Diaconescu, abia cand si-a anuntat despartirea de partid. A facut turul tuturor televiziunilor, dand aceleasi explicatii neconvingatoare si reusind sa buimaceasca pe toata lumea prin incoerenta argumentelor. Cu aceasta runda finala si-a facut, practic, cel mai mare deserviciu, demonstrand ceea ce unii doar banuiau: ca nu are nici forta, nici argumentele necesare unui lider autentic. Ca nu a reusit sa coaguleze in jurul sau nicio echipa. Ca nu are busola politica.

Alaturandu-se colectiei pestrite de personaje din jurul lui Oprea, incepe el insusi sa poarte amprenta petelor specifice unei anumite rase. Si de politicieni. Ramanand ceea ce este: Cristi.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3176.phtml