Publicat: 17 Aprilie, 2013 - 13:28
Share

Un amănunt care a trecut aprope neobservat, pe mine m-a şocat. Este vorba despre candidaţii la funcţiile de conducere din parchete, problemă care a inflamat vreme de mai bine de o lună, mediile politice şi nu numai: declaraţiile de avere ale celor propuşi de Ponta. În mod special de datoriile acestora!

Nu mai puţin de jumătate de milion de euro cumulează datoriile pe care cinci din cei şase procurori le au la bănci, prieteni sau cunoscuţi. Singurul a cărei avere nu este grevată de aşa ceva este Codruţ Olaru. Acesta nu are bani în conturi, dar are vreo două case şi o maşină. S-ar putea spune că este cel care şi-a gestionat cel mai bine veniturile. În cazul lui Bogdan Licu lucrurile stau ceva mai complicat: are o avere mobilă şi imobilă consistentă, dar şi o groază de datorii: deţine două terenuri, patru apartamente şi o casă, precum şi trei autoturisme. În acelaşi timp, este înglodat în datorii, având de înapoiat aproape 400.000 de euro, la prieteni şi la bănci. Al doilea mare datornic este Tiberiu Niţu, care are de returnat credite de peste 200.000 de euro la bănci.

Din capul locului mi se pare că aceasta este problema care poate greva asupra calităţii actelor profesionale pe care vor avea să le îndeplinească viitorii şefi ai parchetelor.

O persoană presată de datorii nu cred că poate manifesta obiectivitatea şi măsura pe care le implică decizii atât de sensibile precum cele ale procurorilor. Pe de o parte. Pe de alta ridică semne de întrebare calitatea managementului privat, care conduce către balanţe personale atât de dezechilibrate. Şi asta în condiţiile în care profesiile din magistratură nu mai fac parte dintre cele prost plătite, tocmai pentru a elimina tentaţia unor gesturi neconforme cu condiţia profesională şi morală.

Nici acumularea de averi peste medie nu poate fi caracteristică persoanelor din justiţie. Averile nu se fac din salarii bugetare, chiar dacă acestea sunt consistente. Şi nici n-ar trebui să constituie un obiectiv personal.

Iată de ce am sentimentul că unul dintre primele criterii prin prisma cărora ar fi trebuit să fie făcută selecţia celor care vor decide – în parte – destinul celor suspectaţi de îmbogăţire ilicită prin maniere oneroase ar fi trebuit să fie acesta. Din păcate, a fost împins spre categoria “fapt divers” şi importante vor fi – dacă vor mai fi, în urma “consensului” deja realizat – celelalte criterii, dintre care unele au fost reproşate deja, la primele audieri ale unora dintre candidaţi…   

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Libertatea cuvantului

Punctul pe Y / luni 05 iulie 2010 Nr: 3072

Libertatea cuvantului

La o recenta dezbatere prilejuita de aparitia ultimei carti semnate de Ion Iliescu - 'Dupa 20 de ani' - profesorul Ion Scurtu trecea in revista cateva lucruri legate de impactul pe care momentul 22 Decembrie 1989 l-a avut asupra societatii romanesti contemporane.

Cu rigoarea proprie omului de stiinta, reputatul istoric mentiona faptul ca desi bilantul celor doua decenii trecute nu este comparabil - prin rezultate - cu momente asemanatoare din istoria Romaniei (si profesorul Scurtu amintea cei 20 de ani interbelici), nu poate fi contestata importanta pe care a avut-o si o are cucerirea aproape instantanee, in cazul Romaniei, a catorva libertati fundamentale, printre care cea mai importanta ramane libertatea cuvantulu.

Intradevar: dupa lunga domnie a arbitrarului si a bunului plac, dupa cenzura severa aplicata intregii populatii, romanii s-au trezit deodata ca pot sa spuna ceea ce gandesc.

De aici pana la excesele unei libertati necontrolate si necontrolabile n-a fost deat un pas, iar granita este depasita sistematic si astazi.

Dar nu aceasta este problema principala: intre libertatea cuvantului si exigentele civilizatiei se pot realiza acorduri trainice pe baza unor reglementari judicioase. Chestiunea pe care dorea sa o aduca in discutie profesorul Scurtu era urmatoarea: la ce ne foloseste aceasta libertate, atata timp cat ea nu genereaza dialog? Ajungem sa vorbim cu totii si sa nu asculte nimeni, intr-o harmalaie din care ratiunea nu mai poate distinge nimic. Am avut parte, recent, de o ilustrare sugestiva a acestui soc: protestele societatii civile, in legatura cu unele proiecte considerate abuzive ale Guvernului, s-au irosit in van. Masurile de asuteritate au fost adoptate in absenta unui dialog real. Ba, mai mult, s-au manifestat tendinte autoritariste care nu mai au legatura cu un autentic sistem democratic. Atat invocarea Articolului 65 din Constitutie, in relatie cu aplicarea masurilor de austeritate, ca un 'remediu' al reactiilor posibile (este acolo vorba despre 'restrangerea temporara a unor drepturi'), cat si recent elaboratul document al CSAT vizand amenintarile la adresa securitatii nationale venite din partea presei reprezinta momente grave de afectare sau anulare a unor libetati fundamentale. Este, plastic vorbind, un pumn pe care o autoritate aflata in impas, il pune in gura celor care exprima puncte de vedere contrare unui anumit curs politic. Niciodata in cei 20 de ani trecuti de la Revolutie nu s-a recurs - chiar sub forma voalata a atentionarii - la asemenea tentative brutale de reglementare, cu atat mai bizare intr-o Romanie care acum face parte dintr-o comunitate ce pune la baza existentei si functionarii sale exact acele principii care contravin acestor intentii.

O presa libera, neingradita, este principala garantie a democratiei. La fel ca si posibilitatea individului de a se exprima fara teama ca va avea de suferit de pe urma afirmatiilor sale sau a convingerilor sale. Si intr-un caz si in altul, statul este obligat sa gaseasca caile necesare pentru a dialoga, pentru a convinge sau pentru a renunta la acele demersuri si orientari ce contravin contractului social dintre guvernanti si guvernati.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3262.phtml