Publicat: 13 Februarie, 2015 - 13:13

După ce-a fost muştruluit până şi în raportul de ţară al MCV, Parlamentul şi-a dat din nou în petec. De data asta pentru votul negativ dat cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Vosganian. Culmea, asta s-a întâmplat aproape imediat după ce la acelaşi tip de solicitare, parlamentarii au aprobat cererea similară pentru Ion Ariton!

Ce a urmat era uşor de prevăzut: un val de reproşuri, pornind de la preşedintele aflat la Bruxelles şi premierul aflat la Washington, până la copreşedinta Gorghiu, aflată la Bucureşti. Aproape toţi liderii politici au simţit nevoia „corectitudinii politice”, regretând că membrii legislativului au dovedit din nou că nu înţeleg raţiunile de stat ale netezirii căii spre înfăptuirea actului de justiţie. Ca urmare a votului, Ariton va fi cercetat (poate şi arestat!) în dosarul Gala Bute, în timp ce Varujan Vosganian îşi va vedea în continuare de treabă, îndeplinându-şi îndatoririle de parlamentar activ.

Cum se explică cele două decizii? Cea mai la îndemână motivaţie ar fi aceea că în cazul lui Ariton lucrurile par ceva mai clare, în timp ce la Vosganian a jucat un rol important abilitatea cu care acesta şi-a prezentat cazul în faţa colegilor, insistând asupra dimensiunii sociale a unei decizii ministeriale. Bref: Vosganian spune că a fost aprobată livrarea de gaz ieftin pentru combinatele lui Niculae, pentru că în caz contrar, acestea şi-ar fi încetat activitatea şi ar fi aruncat în şomaj mii de oameni pe care tot statul ar fi trebuit să-i întreţină. Asupra acestui subiect s-au derulat în timp ample comentarii, aruncându-se în joc argumente legate de un presupus şantaj al omului de afaceri şi de un export mascat de gaze ieftine prin intermediul îngrăşămintelor chimice. Importantă este, în această dispută, nu conotaţia etică a măsurii, ci cea legală. Or, pentru ca aceasta să poate fi exprimată, Vosganian ar fi trebuit să se prezinte în faţa judecătorilor expunându-şi argumentele. Acolo ar fi avut o cu totul altă valoare decât în parlament.

Evident că în povestea asta nu Vosganian este de condamnat. El a făcut ceea ce s-a simţit dator să facă: s-a apărat. Cu mijloacele care i-au stat la îndemână. Dar nici o condamnare în bloc a Parlamentului nu mi se pare corectă. Pentru că şi în acest caz avem de-a face cu o contradicţie: cea între argumentele de ordin etic şi ceea ce spune constituţia şi regulamentele parlamentare. Atâta timp cât o procedură legală impune acordul Camerelor pentru urmărirea în justiţie a membrilor săi, nu i se poate imputa nici una dintre deciziile pe care le ia în numele principiului democratic al majorităţii. Ar fi o imixtiune de neiertat ca unui astfel de for să i se indice ce hotărâri să ia, negându-se astfel principiul libertăţii de opinie. Aşa că, atâta timp cât nu se operează modificările de ordin constituţional care să nu mai condiţioneze cercetarea în justiţie de acceptul plenului Camerei, orice reproş nu-şi are rostul. Pentru că nu parlamentarii pot fi făcuţi vinovaţi de o decizie care contravine unui principiu moral, ci acele structuri ale statului de drept care ezită, până dincolo de bunul simţ, să opereze corecturile necesare. Iar atâta timp cât colegii unui parlamentar sunt îndreptăţiţi să joace rolul de justiţiari, nu are nici un rost să fie învinovăţiţi de ceva.     

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Cristi

Punctul pe Y / vineri 26 februarie 2010 Nr: 2987

Cristi

Asa il apeleaza colegii si ziaristii. Nu 'Domnul Diaconescu', nici macar 'Diaconescu', ci 'Cristi'.

Asta indica perceptia unei persoane simpatice, apropiate, fara goma diplomatica pe care ar implica-o statutul sau profesional.

De cand a facut pasul in politica, promovat de Nastase de la Externe, la Ministerul Justitiei, Cristian Diaconescu s-a impus in randul colegilor prin calitatile sale de intelectual autentic, de bun vorbitor si de persoana apta sa intretina relatii cordiale cu cei din jur, evitand tensiunile.

Pe baza acestor date partidul a decis sa-l arunce in lupta, in campania municipala din 2008. Din pacate, Diaconescu a repetat, parca la indigo, aventura similara a sefului sau Geoana, din 2004, pierzand din primul tur in favoarea lui Oprescu. Au venit apoi alegerile parlamentare si intrarea la guvernare a PSD-ului alaturi de PDL, cand postul de ministru de Externe parea inadins croit pentru el. In cele vreo noua luni in care s-a aflat la comanda diplomatiei, Cristian Diaconescu a reusit performanta sa nu se vada! Fara ca Basescu sa-si opereze indatoririle de resort intr-un mod abuziv. Pur si simplu, aflandu-se intr-o pozitie cu mare expunere mediatica, a reusit performanta de a nu iesi in evidenta cu nimic! Nici macar prin gafele prin care s-au remarcat predecesorii sai.

Campania pentru alegerile prezidentiale social-democrate a marcat o etapa aparte in cariera sa politica. A oscilat aproape permanent intre intentia de a candida si puseurile de renuntare. A oscilat si intre sustinerea diferitilor candidati care, toti, l-ar fi dorit in echipa lor. Diaconescu insa a crezut - nu stiu cu cata tarie - ca ar putea avea propria sa echipa si a ramas pe pozitie pana in ultimul moment. Cand - definitoriu de acum - s-a retras in favoarea celui care se desprindea tot mai vizibil in perdant.

Varful de mediatizare l-a cunoscut insa, Cristian Diaconescu, abia cand si-a anuntat despartirea de partid. A facut turul tuturor televiziunilor, dand aceleasi explicatii neconvingatoare si reusind sa buimaceasca pe toata lumea prin incoerenta argumentelor. Cu aceasta runda finala si-a facut, practic, cel mai mare deserviciu, demonstrand ceea ce unii doar banuiau: ca nu are nici forta, nici argumentele necesare unui lider autentic. Ca nu a reusit sa coaguleze in jurul sau nicio echipa. Ca nu are busola politica.

Alaturandu-se colectiei pestrite de personaje din jurul lui Oprea, incepe el insusi sa poarte amprenta petelor specifice unei anumite rase. Si de politicieni. Ramanand ceea ce este: Cristi.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3176.phtml