Publicat: 17 Iunie, 2014 - 13:58

Când am văzut-o pe Angela Merkel în tribuna stadionului Maracana m-am gândit – automat – că asta poate să poarte ghinion Mannschaft-ului. Era reflexul îndelung exersat în realitatea noastră fotbalistică: aproape niciodată prezenţa liderilor noştri politici la vreun meci important, decisiv, nu ne-a purtat noroc. E drept că de cele mai multe ori aveam şansa să pierdem indiferent cine se afla sau nu în tribună, dar asta n-a depins decât de calitatea tot mai precară – după vârfurile ultimului deceniu al secolului trecut – a fotbalului şi fotbaliştilor români.

Pe Maracana, însă, au jucat nemţii. Şi au făcut-o aşa cum ştiu ei să facă aproape orice: metodic, temeinic, eficient. Pentru că echipa germană este asemenea maşinilor pe care le fac ei: o fericită îmbinare între forma îndelung finisată până la esenţă şi conţinutul puternic, fiabil, performant.

Într-un fel, întâlnirea dintre Germania şi Portugalia semăna cu o replică a semifinalei din Champions League, în care strălucitorul Cristiano Ronaldo a îngenunchiat un Bayern obosit de prea mult succes. Un jucător de excepţie contra unei echipe bine articulate. Ce s-a întâmplat în cele 90 de minute de joc a arătat însă ce înseamnă o echipă adevărată, efortul colectiv desfăşurat de personalităţi puternice. Iar Angela Merkel n-a bătut în zadar drumul până în Brazilia – alături de cei vreo 10.000 de suporteri din tribune – şi nu s-a ridicat degeaba în picioare ca să aplaude reuşitele lui Thomas Muller…

Cine-şi închipuie însă că “doamna de fier” este un fan sentimental, se înşeală. Probabil că doamna cancelar iubeşte cu adevărat acest sport, dar principala explicaţie a gestului său stă în altceva: în consideraţia şi atenţia pe care şefa Guvernului Federal o acordă unei importante ramuri a economiei naţionale. Fotbalul german este o industrie care rulează sute de milioane – miliarde, poate – de euro, care produce impozite şi taxe consistente (în Germania acestea sunt plătite şi de fotbalişti şi de “oameni din fotbal”) şi care generează locuri de muncă. La asemenea valori fotbalul nu mai este un joc, ci o profesie şi un business. Iar doamna Merkel ştie foarte bine ce îi datorează prosperitatea acestei naţiuni.

Mondialul brazilian este doar la început. Microbiştii mai au în faţă aproape o lună în care se vor naşte speranţe şi vor lovi crunt decepţii. Echipa germană a luat deja o opţiune pentru un titlu de care nu s-a mai lipit din ’96, după ce a câştigat trei ediţii. Va avea de înfruntat deja revelaţia acestei ediţii – Olanda, precum şi orgoliul gazdelor. Şi nu doar…

Trebuie să mai mărturisesc faptul că cea mai impresionantă secvenţă venită de peste ocean mi s-a părut aceea în care suporterii japonezi făceau curăţenie în tribuna pe care o ocupaseră, adunând – cu mănuşi – resturile în saci de plastic! Acţiunea ireală pentru toţi aceia care continuă să se afle la ani lumină de noţiunea de civilizaţie…     

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Habemus papa!

Punctul pe Y / miercuri 16 decembrie 2009 Nr: 2933

Habemus papa!

Asa exclamau cardinalii dupa lungile conclavuri (unele puteau dura ani de zile) in care se hotara cine va pastori in continuare turma credinciosilor crestini.

La noi, conclavul Curtii Constitutionale a durat mai putin - doar cat s-au numarat voturile nule - si iata ca de luni avem un nou presedinte. De fapt cel vechi, dar intr-un nou „ambalaj”, ca sa-i spunem asa.

Victoria lui Traian Basescu n-a fost una asteptata. Ba, as zice, ca dupa cum ne-a invatat algoritmul electoral al ultimilor 13 ani, era de asteptat o alternanta la putere - pentru ca din 1996 cei care au organizat alegerile le-au pierdut cu regularitate. A fost, insa, cea mai stransa competitie de pana acum si s-ar fi putut foarte bine ca balanta sa se incline, in aceleasi conditii, in favoarea lui Geoana. Candidatul social-democrat are insa satisfactia platonica de a fi castigat alegerile...in tara - unde se zice ca ar fi obtinut mai multe voturi, dar nu suficiente. A sperat ca va mai recupera ceva din cele nule, dar nici acolo n-a avut sansa...

Deci, Traian Basescu va scrie, teoretic cel putin, un capitol important, de zece ani, al istoriei Romaniei post-totalitare. Cel de-al doilea mandat al sau incepe sub auspiciile memorabile a doua decenii de libertate si democratie - chiar daca cele doua categorii nu au fost foarte profitabile pentru Romania. Dupa cinci ani de zbucium intern, in cautarea unei solutii niciodata gasite, Romania lui Basescu incearca un nou inceput. Fi-va acesta mai bun pentru romanii care au mers la vot?

E greu de spus. Cu siguranta ca Traian Basescu - veritabil „animal politic”, din specia „Ion Iliescu” - va incerca sa nu repete sumedenia de greseli pe care le-a facut pana acum. De regula, insa, dupa 50 de ani, oamenii se schimba greu (Iliescu insa a demonstrat ca se poate). Tendintele autotariste ale lui Basescu ii vor marca in continuare actiunea, dar nu la nivelurile cu care ne-a obisnuit. Iar primul semn ramane obstinata cu care refuza o solutie negociata pentru formarea unui nou guvern si incapatanarea cu care doreste sa aibe unul asupra caruia sa poata exercita un control total. Dealtfel, asa zisele negocieri ale lui Boc (vorba vine „ale lui Boc”) se indreapta spre o formula autarhica, pe baza de racolari de parlamentari de la celelalte partide pana la limita formarii unei majoritati proprii, fara liberali si social-democrati. Va fi insa o majoritate vulnerabila, ce va ameninta, in orice moment, sa se destrame, atunci cand apar mize importante. Este cel putin un semn ca ca autoritatea prevaleaza in fata stabilitatii si ca in relatia cu partenerii primeaza confruntarea.

Prin victoria sa, Traian Basescu isi asuma, practic, o dubla responsabilitate: cea de presedinte si cea de premier. Este conditia - crede el -atingerii obiectivelor ramase nerealizate in primul mandat. Dar este, in acelasi timp, si samanta scandalurilor viitoare, care vor incetini considerabil mersul nostru spre o societate normala.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3122.phtml