Publicat: 23 Februarie, 2012 - 23:59

Pedeliştii sunt extrem de supăraţi pe greva uselistă, pe care nu prididesc să o înfiereze. Ori de la tribuna parlamentului, ori prin fluturaşii dlui Oltean, calificând-o drept chiul sadea şi primire de foloase necuvenite.

Alegătorul simplu se poate întreba şi el: ce e cu greva asta? Dacă aş face şi eu grevă şi nu m-aş mai duce la serviciu pentru că nu-mi plac ochii nevestei directorului, dar aş pretinde să primesc banii, unde am ajunge?

Realitatea e ceva mai nuanţată. Dintre diferitele forme de luptă utilizate de Opoziţie împotriva marginalizării sau ignorării sale, aceasta se dovedeşte cea mai eficientă. Pentru că Puterea nu se poate servi de majoritatea pe care o are. Nu reuşeşte să întrunească cvorumul necesar trecerii unor legi sau reglementări care o dor sau de care toată lumea are nevoie. Greva USL paralizează un parlament care are în stoc rezerve prea mari de legi nerezolvate. Care e soluţia? În structurile democratice se negociază: mai lasă Puterea, mai cedează Opoziţia, până se ajunge la o înţelegere. În cazul de faţă, însă nimeni nu vrea să lase. Mai ales când e vorba de doamna Anastase. USL cere înlocuirea sa. Pe bună dreptate. Nu pentru faptul că doamna Anastase ar fi greşit mai grav ca alţii, ci pentru că în cazul său, veritabil flagarant, Puterea a sfidat opoziţia. N-a băgat-o în seamă şi a muşamalizat cazul. A o înlocui pe dna Anastase (ceea ce n-ar constitui vreo pierdere, ba dimpotrivă) ar însemna să recunoască faptul. Sau nu – depinde de acordul care s-ar face. Pentru că restul cererilor opoziţiei sunt rezonabile.

Ceea ce se întâmplă acum, cu acest blocaj, este consecinţa directă – răsplata, s-ar putea spune – a câţiva ani buni în care Băsescu şi ai săi au ignorat noţiunea de opoziţie, au umilit-o şi au tratat-o ca pe o cantitate neglijabilă. Acum constată – cu uimire şi cu revoltă – că în democraţie opoziţia e un “rău” necesar şi că fără ea nu se poate guverna.

Lucru ce va rămâne valabil şi pentru actuala Putere, atunci când va deveni Opoziţie.

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Nastase: un autor cu... greutate!

Punctul pe Y / luni 18 ianuarie 2010 Nr: 2954

Nastase: un autor cu... greutate!

In ziua in care se aproba bugetul, fara nici unul dintre amendamentele PSD-ului, presedintele Consiliului National isi lansa, la Casa Titulescu, doua noi volume (6 si 7) ale serialului „Romania dupa Malta”. Doua tomuri consistente, cu peste 1600 de pagini si cantarind vreo 2,5 kilograme.

Un numeros public, compus din politicieni social-democrati, diplomati, jurnalisti si colaboratori apropiati, a tinut sa fie prezent la evenimentul promovator de o redutabila echipa de „moderatori”: presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, presedintele Academiei, Ionel Haiduc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu si parlamentarul Titus Corlatean.

Adrian Nastase a adunat, cu scrupulozitatea ce-l caracterizeaza, tot ceea ce a fost legat de activitatea si actiunile sale in calitatea pe care a avut-o, de prim ministru de Externe „constitutional”, din guvernele Roman II si Stolojan. Cele doua op-uri sunt burdusite cu note, comentarii, documente, fotografii care reconstituie aproape pas cu pas evolutia sa de pe scena interna si pe cea internationala, in intervalul 1 Iulie - 31 Decembrie 1991.

Atunci cand a fost numit ministru de Externe si a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Nastase era un necunoscut pentru marele public. Intrase in scena pe la inceputul lui ’90, in calitate de expert la CPUN, in echipa CFSN-ului care gestiona relatiile externe (patronate atunci, autoritar, de Brucan) si se remarcase, datorita calitatilor sale - cultura solida, prezenta agreabila, talent de relationare interumana - in fata echipei eterogene care se instalase la carma tarii. Numirea sa ca ministru de Externe a fost una dintre cele mai inspirate decizii luate atunci, pentru ca Nastase a dovedit rapid ca este omul potrivit la locul potrivit si persoana cea mai apta sa reconstruiasca (chiar si la propriu) o institutie pe masura noilor sale misiuni. In prezentarea facuta la Casa Titulescu, cineva a schitat si un bilant fizic al mandatului sau, cu kilometri parcursi, zile petrecute peste hotare (peste 200 intr-un an!) si contacte avute. Pana si aceasta ilustreaza stilul dinamic pe care l-a impus si de care, atunci, Romania avea nevoie ca de aer. Indraznesc sa afirm ca Nastase a fost cel mai bun ministru de Externe postdecembrist, ca provacarile carora le-a facut fata au fost dintre cele mai complexe (ecoul international negativ al mineriadelor, primirea Romaniei in Consiliul Europei, contactele premergatoare parteneriatului cu NATO, relatia bilaterala cu Statele Unite si clauza) si ca el a reusit sa proiecteze in perceptia internationala o noua imagine pentru diplomatia romaneasca. Intamplator sau nu, perioada pe care o evoca cu minutie istoriografica volumele lansate este cea din care se poate descifra cel mai bine modul in care s-a format personalitatea celui care avea sa ocupe (cu o singura exceptie) cele mai inalte pozitii din stat, acumuland totodata premisele unei autoritati personale pe care n-a mai avut-o nici cu un alt lider roman in viata.

Suspiciosii ar putea crede chiar ca evenimentul evocat in aceste randuri constituie o prima demonstratie pentru intentiile de viitor ale lui Adrian Nastase si un argument al sprijinului politic de care va beneficia in competitia pentru sefia unui partid aflat intr-o periculoasa deriva.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3143.phtml