Publicat: 6 Iunie, 2014 - 14:06

Mulţi vor fi tentaţi să răspundă: preşedintele, pentru că el e şeful statului. El este cel care poate să ne spună ce trebuie făcut şi ce nu trebuie. Alţii îl creditează pe premier: e şeful Executivului, cel care face şi drege. Nici unii nici alţii nu au dreptate – s-ar putea interveni cu succes: agenda este făcută de legiuitor, de Parlament, instituţia care aşează lucrurile pe făgaşul cuvenit.

Aşa o fi prin alte ţări, mai „normale”, ca să spun aşa. România este însă o ţară atipică din toate punctele de vedere. Inclusiv din acela al agendei publice. Dacă ar fi să mă iau după sumarul evenimentelor dintr-o zi obişnuită – cea de joi – voi constata că instituţia care domină această agendă nu este alta decât aceea care are drept scop sancţionarea corupţiei: Direcţia Naţională Anticorupţie. Pe scurt, DNA. Trei iniţiale practic omniprezente. Să luăm evenimentele pe rând:

La Suceava, directorul general al APIA, directorul adjunct şi un veterinar au fost reţinuţi într-o cauză de plăţi ilegale către persoane care n-aveau nici terenuri şi nici animale. Între aceştia şi vreo câţiva slujitori ai Domnului.

Un lider PNL, inspector şef teritorial de trafic rutier, a fost reţinut pentru şantaj, luare de mită şi abuz în serviciu...

Trei medici de la Casa de Pensii Caraş Severin sunt anchetaţi pentru eliberarea – contra cost – a unor decizii ilegale de pensionare. Sechestrul pus pe averea celor trei medici are în vedere bunuri de peste un milion de euro!

Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan zis Pinalty s-a prezentat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar în care este cercetat sub control judiciar, acuzat fiind că folosindu-se de interpuşi a continuat să administreze nişte afaceri nedeclarate...

Un fost candidat la preşedinţie, romul Ninel Potârcă, a făcut infarct aşteptând decizia tribunalului într-un dosar în care era acuzat de evaziune fiscală...

Miliardarul Dan Adamescu, cel care a mituit doi judecători sindici ca să obţină decizii favorabile, în dosare de insolvenţă, a fost lăsat în libertate, cerându-i-se să respecte o serie de interdicţii. Nu numai că nu le-a respectat, dar nici nu s-a prezentat la DNA când a fost chemat, aşa că a fost adus cu poliţia şi reţinut pentru 24 de ore. Deocamdată...

Dosarul „Nana” a fost predat la DNA, care a declanşat urmărirea penală în cazul a opt persoane acuzate de punere în posesie cu acte false, abuzuri şi alte şmecherii cu ajutorul cărora s-a creat „parcela” achiziţionată de fiica preşedintelui.

Culmea ironiei: şefa DNA, Codruţa Kovesi, sesizează... DNA în legătură cu tergiversarea dosarului în care e implicat şeful CJVrancea, Marian Oprişan, care mai are puţin şi se prescrie. De vină se pare că sunt chiar procurorii DNA, care au cerut strămutarea procesului.

A fost reţinut pentru corupţie directorul de infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, care lua de zor şpagă de la constructori şi nu rezista tentaţiei de a se făli cu bunăstarea sa inexplicabilă prin leafă.

Un vicepreşedinte de la ANRE, Claudiu Dumbravă, a fost reţinut de DNA pentru serioase suspiciuni de corupţie – o intervenţie „plătită” în favoarea unei societăţi comerciale...

Sunt evenimentele unei singure zile! Ce concluzie se poate trage de aici? Că se luptă din răsputeri cu corupţia, sau că corupţia a atins un nivel la care nu mai poate fi pusă sub control?   

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Nastase: un autor cu... greutate!

Punctul pe Y / luni 18 ianuarie 2010 Nr: 2954

Nastase: un autor cu... greutate!

In ziua in care se aproba bugetul, fara nici unul dintre amendamentele PSD-ului, presedintele Consiliului National isi lansa, la Casa Titulescu, doua noi volume (6 si 7) ale serialului „Romania dupa Malta”. Doua tomuri consistente, cu peste 1600 de pagini si cantarind vreo 2,5 kilograme.

Un numeros public, compus din politicieni social-democrati, diplomati, jurnalisti si colaboratori apropiati, a tinut sa fie prezent la evenimentul promovator de o redutabila echipa de „moderatori”: presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, presedintele Academiei, Ionel Haiduc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu si parlamentarul Titus Corlatean.

Adrian Nastase a adunat, cu scrupulozitatea ce-l caracterizeaza, tot ceea ce a fost legat de activitatea si actiunile sale in calitatea pe care a avut-o, de prim ministru de Externe „constitutional”, din guvernele Roman II si Stolojan. Cele doua op-uri sunt burdusite cu note, comentarii, documente, fotografii care reconstituie aproape pas cu pas evolutia sa de pe scena interna si pe cea internationala, in intervalul 1 Iulie - 31 Decembrie 1991.

Atunci cand a fost numit ministru de Externe si a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Nastase era un necunoscut pentru marele public. Intrase in scena pe la inceputul lui ’90, in calitate de expert la CPUN, in echipa CFSN-ului care gestiona relatiile externe (patronate atunci, autoritar, de Brucan) si se remarcase, datorita calitatilor sale - cultura solida, prezenta agreabila, talent de relationare interumana - in fata echipei eterogene care se instalase la carma tarii. Numirea sa ca ministru de Externe a fost una dintre cele mai inspirate decizii luate atunci, pentru ca Nastase a dovedit rapid ca este omul potrivit la locul potrivit si persoana cea mai apta sa reconstruiasca (chiar si la propriu) o institutie pe masura noilor sale misiuni. In prezentarea facuta la Casa Titulescu, cineva a schitat si un bilant fizic al mandatului sau, cu kilometri parcursi, zile petrecute peste hotare (peste 200 intr-un an!) si contacte avute. Pana si aceasta ilustreaza stilul dinamic pe care l-a impus si de care, atunci, Romania avea nevoie ca de aer. Indraznesc sa afirm ca Nastase a fost cel mai bun ministru de Externe postdecembrist, ca provacarile carora le-a facut fata au fost dintre cele mai complexe (ecoul international negativ al mineriadelor, primirea Romaniei in Consiliul Europei, contactele premergatoare parteneriatului cu NATO, relatia bilaterala cu Statele Unite si clauza) si ca el a reusit sa proiecteze in perceptia internationala o noua imagine pentru diplomatia romaneasca. Intamplator sau nu, perioada pe care o evoca cu minutie istoriografica volumele lansate este cea din care se poate descifra cel mai bine modul in care s-a format personalitatea celui care avea sa ocupe (cu o singura exceptie) cele mai inalte pozitii din stat, acumuland totodata premisele unei autoritati personale pe care n-a mai avut-o nici cu un alt lider roman in viata.

Suspiciosii ar putea crede chiar ca evenimentul evocat in aceste randuri constituie o prima demonstratie pentru intentiile de viitor ale lui Adrian Nastase si un argument al sprijinului politic de care va beneficia in competitia pentru sefia unui partid aflat intr-o periculoasa deriva.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3143.phtml