Publicat: 6 Aprilie, 2016 - 12:35

Exprimarea de rezerve sau de opinii critice la adresa unor instituţii şi persoane care reprezintă puterea este un apanaj al democraţiei. Exprimarea liberă poate fi subiectivă – e în firea lucrurilor, dar ea nu poate fi interzisă decât într-o societate de esenţă sau cu propensiuni totalitare. Cei care-şi mai amintesc cum era pe vremea comunismului, ştiu că a-l critica pe şeful statului, sau partidul în întregul său, era o imprudenţă care se plătea dacă nu cu viaţa, cu decesul civil. Atitudinea ostilă la adresa formei de guvernământ era unul dintre articolele de lege care multă vreme a umplut puşcăriile.

Mai este posibil aşa ceva în noua societate democratică? Din păcate este, şi descifrăm formule subtile în care se manifestă blocarea criticii. Un exemplu recent ne este oferit de un recent comunicat: “Încercări de intimidare a şefei DNA, comandate din străinătate”. Intimidare şi hărţuire, se spune în comunicatul care ne lasă să înţelegem că doamna Codruţa Kovesi este supusă unei campanii perfide prin care se încearcă anihilarea activităţii instituţiei. Deşi nu sunt în posesia informaţiilor pe care le deţin “organele” abilitate să investigheze, stau totuşi şi mă întreb cum şi cu ce ar putea fi intimidată şefa DNA? Are domnia sa în biografie episoade tulburi care să o facă vulnerabilă? Mă îndoiesc. Dacă ar fi avut, ar fi ieşit până acum la iveală. Dacă cineva ne spunea, pe când lupta ca un leu cu incompatibilii, că domnul Horia Georgeescu este supus unei campanii de intimidare, tot n-aş fi crezut, până când nu ar fi ieşit la iveală colaborarea sa infracţională din comisiile de restituire a proprietăţilor. Şi-mi zic că aceste aspecte ar fi trebuit să fie cunoscute mai din vreme. Nu cred acelaşi lucru despre doamna Kovesi, pe care o consider o persoană integră, care-şi face datoria, chiar dacă uneori succesul şi adularea o fac să-şi depăşească limitele de acţiune. Domnia sa a fost, într-adevăr, supusă la o serie de critici care au în vedere anumite discordanţe din modul în care acţionează colaboratorii săi. Asta nu înseamnă că e hărţuită, decât dacă acceptăm ideea că cei care o fac sunt agenţi ai ruşilor (acuza cea mai la modă, în tonul celebrului adagiu: Cine nu e cu noi e împotriva noastră) sau sunt plătiţi de mogulii prinşi cu ocaua mică. Este un sindrom rezistent, care se activează oridecâteori apar crize de comunicare şi care explică în modul cel mai simplist cu putinţă inadvertenţele din procesele sociale curente.

O persoană integră şi care îşi face datoria fără rabat de la principiile morale şi profesionale nu poate fi intimidată. După cum nici o persoană integră care are anumite rezerve şi le exprimă deschis, nu poate fi acuzată de intimidare sau hărţuire. Cei care ies din această schemă logică au toate şansele să suporte rigorile principiilor şi legiferărilor unei justiţii democratice.      

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Renumararea steagurilor

Punctul pe Y / mari 15 decembrie 2009 Nr: 2932

Renumararea steagurilor

Daca ar mai fi trait Caragiale, cu siguranta ca ar fi facut corecturi serioase capodoperei sale 'O scrisoare pierduta'. In primul rand, n-ar mai fi numit-o asa: i-ar fi zis: 'E-mail-ul pierdut', sau 'Caseta' ori 'CD-ul pierdut'. Pentru ca, nu-i asa, cine mai scrie scrisori in zilele noastre? Care sa se rataceasca la posta si sa ajunga unde nu trebuie?

Cu e-mail-ul e altceva: doar daca ti se sparge parola se poate ajunge la el (cum a facut Cioaca cu calculatorul Elodiei!).

Si actiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, castigatorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamita Dandanache, ci contracandidatul sau, dl Nae Catavencu. Probabil ca s-ar fi facut si alte corecturi: ca sa se dea actiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Catavencu ar fi putut sa-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc si pentru o Coana Joitica (Coana Lenuta) desi in piesa actuala rolul sau ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusa in sensul in care dl Traian Catavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipatescu, si cu ajutorul nemijlocit al moftologilor galagiosi din partid (roluri cat se poate de potrivite pentru niste ungureni, patapievicieni, avramesteni, boureni, prigonieni) infrange vointa 'centrului' aliat care-l vrea in functie pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la 'Rasboiu' o casetuta despre cum un candidat aplica o scatoalca unui sustinator, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit sa accepte infrangerea candidatului sau, si sa-l declare invingator pe Catavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit sa adauge o scena-cheie, in care vine rezultatul exit-poll-ului si, desi Mircica Dandanache isi invoca mama si sare intr-un picior de bucurie ca nu ramane fara coledzi, iar Traian Catavencu mustaceste pentru aplaudacii sai care nu pierdusera vremea, ci facusera o numaratoare paralela. 'Numararea steagurilor' capata si ea o semnificatie deosebita: cand Mircea Dandanache contesta rezultatul final si cere renumararea 'steagurilor' nule, intra in scena dom' Vasile Pristanda, seful de la Interne. Acesta, personaj integru, desi cu renumeratie mica de la Buget, numara corect steagurile anulate si reiese ca tot Traian Catavencu are mai multe. Piesa ar trebui sa se sfarseasca 'en fanfarre', cu proclamarea onorabilului Traian Catavencu - ultra progresist, liberschimbist si antimogulist - ca presedinte, in cadrul unei manifestatii conduse de chiar Mircica Dandanache, cu sula unei casete porcoase in coaste, pusa de moftologul - falit, Patapievici.

Singurul personaj care nu se mai potriveste in varianta aceasta a piesei e Cetateanul Turmentat. El stie cu cine sa voteze pentru viitorul luminos al tarii. I-o spun zi de zi ziarele si televiziunile, cu obiectivitatea garantata de CNA...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3121.phtml