Publicat: 10 Aprilie, 2013 - 11:55
Share

Există nişte trucuri de care nici un jurnalist nu se poate debarasa: să pună în evidenţă lucruri care contrazic mesajul principal. Ca, de pildă, la o manifestare cu pretenţii să nu observi că oratorul încurcă rânduri din textul pe care-l citeşte, ori că cineva din prezidiu, persoană importantă, are talpa pantofilor găurită, iar amănuntul nu scapă cameramanilor. Nici eu n-am putut trece peste sentimentul că omagierii a 120 de ani de social-democraţie în România, organizată de Fundaţia lui Ion Iliescu, nu i s-a putut găsi o sală pe măsură, fiind deportată la un club de sector. Iar puţinătatea figurilor cunoscute participante mi-a completat impresia, făcându-mă să mă simt încă din debut în posesia unui titlu şocant: „120 de ani de social-democraţie, omagiaţi la nivel de sector!”

Până şi faptul că nici primarul Negoiţă în calitate de co-organizator nu catadixise să fie prezent, ca să nu mai vorbim de faptul că la conducerea ţării se află – e drept într-o alianţă – chiar partidul în cauză, întăreau această senzaţie de dezinteres.

Nedreaptă pe fond, pentru că dezbaterea în care au fost implicaţi trei istorici şi un parlamentar, s-a dovedit extrem de interesantă şi de utilă pentru luminarea unor aspecte mai puţin cunoscute ale evoluţiei unei doctrine care ocupă o zonă importantă a eşichierului politic mondial actual.
 
Cineva, însă, mi-a stricat efectul jurnalistic, iar acela a fost chiar preşedintele în exerciţiu al PSD, care a poposit pe neaşteptate în finalul manifestării la Casa Artelor. Ponta şi-a cerut scuze pentru întârzierea provocată de o reuniune a Alianţei în care se discutaseră alte câteva diferende dintre viziunile celor două partide, între care şi propunerea de impozitare suplimentară a salariilor bugetare de peste 1000 euro, respinsă din spirit liberal de Antonescu.

Premierul  a solicitat Clubului de la Bucureşti permisiunea să folosească sintagma „120 de ani de social-democraţie în România” ca slogan al apropiatului Congres al PSD. O veritabilă lovitură de imagine prin care Ponta se dovedeşte un expert în atragerea oportunităţilor din care are de câştigat. Tribuna Clubului i-a oferit prilejul să-şi reafirme opţiunea pentru mult blamata coabitare, de către grupările politice şi jurnalistice fundamentalistice, care continuă să vadă în lupta „anti-Băsescu” programul unic al Alianţei. „Avem nevoie de un nou proiect pentru România” - a spus Ponta, „un proiect al „României fără Băsescu”, gândit pentru condiţiile concrete ale unei alianţe politice”.

„Cârlanul” n-a ezitat să puncteze un aspect definitoriu al actualului context: „Este pentru prima dată după 2001 când suntem cu toţii în aceeasi tabără” – referire explicită la procesele care au măcinat forţele partidului în finalul mandatului lui Năstase şi în cel al fostului preşedinte Geoană, care au riscat să facă din cel mai puternic partid al ţării unul de mâna a doua.

Iată cum mi-a stricat Ponta o găselniţă jurnalistică de efect.

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Principiul lui Farfuridi: Sa se revizuiasca, dar sa nu se schimbe nimic!

Punctul pe Y / mari 01 iunie 2010 Nr: 3046

Principiul lui Farfuridi: Sa se revizuiasca, dar sa nu se schimbe nimic!

Traian Basescu a facut din ideea reformarii statului ideea principala a campaniei sale electorale. A desprins din context partea cea mai tentanta pentru un public excedat de ineficienta si excesele unui parlament greoi si impanat cu neaveniti: aceea de a se reduce numarul de Camere, de la doua la una, iar totalul alesilor la doar 300! Demersul a prins si rezultatul referendumului i-a dat cale libera de a se rafui, oficial de data aceasta, cu cei care-l suspendasera din functie facand din el un cap de serie original. Ca si din colaboratorul sau cel mai apropiat, Emil Boc, de asemenea cap de serie intr-o viitoare lista de premieri disponibilizati prin motiune de cenzura. Evident ca principalul demers de reformare a statului a ramas, pentru cei doi, in toata aceasta perioada in care tara a ars, modificarea Constitutiei pentru a face posibila, peste 2 sau 6 ani, functionarea unui Parlament unicameral cu 300 de deputati.

Cat de urgenta si de presanta este aceasta chestiune pe fondul unei crize galopante care calca totul in picioare, s-a vazut odata cu decizia luata de guvernul lui Boc si anuntata de presedintele Basescu, de a se contracara efectele acesteia taindu-se din lefurile bugetare si din pensii. Practic, de mai bine de un an si jumatate de cand ne confruntam cu dificultatile majore ale recesiunii mondiale aceasta este, practic, prima si cea mai discutabila masura anticriza!Au mai fost cateva glume, de genul forfetarului si a programelor „prima casa” si „rabla”, dar cu asa ceva nu se poate lauda decat un personaj cu lipsa de simt al umorului precum Emil Boc.

Situatia dificila in care a ajuns statul - datorita erorilor cumulate ale tuturor guvernantilor de pana acum - facea nu doar posibila, dar absolut necesara o operatiune radicala de reformare a acestuia. Statul roman este o masinarie invechita si depasita, care consuma mult, cu randament minim si nu este capabil sa functioneze la parametrii pe care ii implica conditiile actuale. Ar fi fost cel mai bun prilej pentru un Traian Basescu, sincer interesat de aceasta problema, sa puna piciorul in prag si sa ceara o reforma drastica: simplificarea aparatului administrativ, eliminarea structurilor intermediare, eficientizarea aparatelor de supraveghere si control, diminuarea drastica a numarului excesiv de functionari si a institutiilor parazitare. Prin aceasta s-a fi realizat, implicit, economiile care sa micsoreze povara asupra bugetului. In locul acestor operatiuni, tandemul Basescu - Boc a preferat o operatiune cosmetica, prin care se transfera responsabilitatea rezolvarii in spinarea intregii populatii. Vom plati, solidar, pentru greselile doar ale unora.

De ce? Mai simplu decat se poate imagina: o reformare autentica s-ar fi repercutat in primul rand asupra clasei politice si administrative clientelare. PDL-ul ar fi trebuit sa-si devoreze „copiii” pusi in functii de pe care pot organiza si dirija colectarea de fonduri pentru plata datoriilor electorale si pentru consolidarea bugetului partidului. Statu-quo-ul rezolva problemele paturii catarate la putere care a acaparat toate robinetele prin care se scurge risipa benefica pentru buzunarele celor angrenati in procesul acesta metodic de spoliere a unui stat pagubos si incompetent.

Presedintele, premierul, ministrii, toata droaia de potentati sunt de acord sa se revizuiasca orice, cu conditia sa nu se schimbe nimic din ceea ce le permite lor - sau altora care ar fi in locul lor - sa prospere pe seama falimentului statului. Si al populatiei naive …

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3236.phtml