Publicat: 22 Mai, 2013 - 13:29

Cinci într-o zi! Veritabil record înregistrat de PPDD, care pierde în serie parlamentari. Deja jumărul celor plecaţi trece de vreo 15, şi asta doar în câteva luni de la alegerile care au propulsat în Parlament un partid-fantomă fără doctrină, fără lideri, fără responsabilităţi faţă de alegători.

Practic, nici unul dintre candidaţii pe care i-a prezentat PPDD nu a intrat în forul legislativ prin câştigarea colegiului în care a concurat. Toţi au ajuns acolo prin redistribuire, cu excepţia fondatorului care a rămas pe dinafară datorită ambiţiei de a-l concura direct pe liderul celui mai important partid.
Cine sunt pepedediştii? O amestecătură în care se regăsesc foşti ziarişti de scandal, politicieni refuzaţi de alte partide sau pur şi simplu amatori plătitori, dornici de un pic de notorietate sau de protecţie. În ciuda numărului relativ mare de membri, cei cât de cât cunoscuţi se pot număra pe degetele de la o mână, dacă nu cumva între timp şi-au luat catrafusele şi au plecat spre alte partide.

În fond, după eşecul de la Oltchim, din care a câştigat o popularitate de nişă, Dan Diaconescu a speculat valul de speranţă şi simpatie dintr-o perspectivă pur pragmatică: obţinerea de fonduri - aşa-zise de campanie – de la doritorii de onoruri publice. Fiecare candidat a fost obligat să plătească o sumă – mai mare sau mai mică, în funcţie de resurse – pentru acoperirea cheltuielilor, sume care nu s-au regăsit în contabilitatea – practic inexistentă – a partidului. A rămas de pomină farsa făcută de un ziarist care s-a declarat doritor de candidatură şi convorbirea telefonică cu şeful partidului din care reieşeau modalităţile de plată. Nu că ar fi o premieră pepedistă, dar ea a fost aplicată cu mai multă consecvenţă decât au făcut-o alte partide.

Cea mai originală contribuţie adusă de partidul lui Dan Diaconescu în tehnica de campanie rămâne însă “sancţionarea” traseiştilor. Chipurile, pentru a fideliza segmentul de viitori parlamentari, aceştia au fost puşi să semneze o declaraţie că în cazul în care vor părăsi partidul, au de plătit un milion de euro – cheltuielile făcute cu promovarea lor. Clauza era atât de fantezistă – din punct de vedere juridic – încât nimeni n-a stat pe gânduri. Şi nimeni n-a plătit, deşi Dan Diaconescu şi PPDD-ul ar fi putut deveni în acest scurt timp partidul cu cea mai mare resursă financiară! Doar la începutul acestei săptămâni ar fi încasat dintr-un foc, cinci milioane de euro!

Dan Diaconescu n-a fost însă, chiar atât de original cum s-ar părea. În acţiunea sa, el s-a inspirat din practica electorală a fostului său patron, Dan Voiculescu: în 2004, liderul partidului Umanist i-a obligat pe membrii săi, care au primit de la PSD 32 de mandate de parlamentari să semneze un document din care reieşea că în cazul în care vor părăsi PUR-ul, indiferent în favoarea cărui alt partid, vor avea de plată câte 100.000 de euro! Bineînţeles că nici unul dintre voiajori – majoritatea trecuţi direct în barca aliatului PSD n-a plătit vreun sfanţ.
Faptul că Diaconescu a ridicat miza de zece ori, poate să ţină doar de un calcul original al inflaţiei…       

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Exercitii de democratie

Punctul pe Y / vineri 16 octombrie 2009 Nr: 2878

Exercitii de democratie

In cei douazeci de ani proorociti de Brucan, societatea romaneasca a exersat partitura democratiei, parcurgand aproape toate etapele prevazute in Constitutie. Spun „aproape toate”, pentru ca una singura a ramas netestata: alegerile anticipate!

Am plecat, in 1990, la primele alegeri libere, cu majoritati asemanatoare celor din comunism si primul partid care a guvernat a facut-o fara nici o teama la vremea aceea, a cere demisia premierului sau a incerca o motiune de cenzura semana cu fluieratul in biserica. 2006 a adus prima alternativa la putere, PSDR-ul lasand locul unei Coalitii - o alta noutate. In timpul acesteia s-au schimbat trei guverne, dar Puterea a ramas...la putere, avand de partea ei si presedintia, si legislativul. Tot in 1996 a avut loc si primul transfer civilizat de putere si de prerogative, la Cotroceni inregistrandu-se ceremonia de predare intr-o atmosfera civilizata. „Schimbarea schimbarii” din 2000 a permis castigatorilor sa exerseze ultima guvernare corelata pe toate planurile.

Odata cu victoria lui Traian Basescu, in 2004, au inceput sa se deruleze, in valuri, tot felul de formule originale. A fost prima „coabitare”, intre un presedinte de o culoare si un Executiv de alta (chiar daca plecasera la drum impreuna). A avut loc si prima suspendare constitutionala a unui presedinte, urmata de un referendum care l-a repus la locul sau. Lucrurile au debutat insa cu prima fortare a textului Constitutiei, care de atunci inainte a fost interpretat asa cum le convenea celor care-l lecturau. Daca pana in 2004 propunerea presedintelui nu ridica niciodata probleme, parand ca articolele din Constitutie referitoare la acest aspect sunt suficient de clare, de atunci inainte s-a lasat o ceata deasa care nu s-a ridicat nici astazi, dupa prima motiune de cenzura care are ca rezultat demiterea unui guvern. Emil Boc ramane in istorie ca primul premier demis de Parlament, iar guvernul sau de dupa eliminarea social-democratilor, ca primul in care ministrii au condus cate doua ministere deodata.

Ce urmeaza? Trebuie sa asteptam mai intai rezultatul bataliei dintre presedinte si partide, referitoare la numirea premierului. S-ar putea sa asistam si la o (pen)ultima premiera: aceea a respingerii de catre Parlament a unui premier desemnat. Despre „ultima solutie” - alegerile anticipate - s-ar putea sa vorbim doar dupa alegerile prezidentiale. Pana atunci sa observam doar faptul ca toate aceste exercitii de democratie au loc pe nervii si pe banii nostri, nu ai lor.

Ei exerseaza, ca altceva tot nu stiu sa faca...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2947.phtml