Publicat: 3 Februarie, 2012 - 00:06

Iniţiativa europarlamentarului Corina Creţu ar putea să le pară unora pripită. Pentru că dl Jeffrey Franks a dovedit, în cei vreo trei sau patru ani de când bate drumul dintre Washington şi Bucureşti, că este o persoană care se străduie să înţeleagă realităţile româneşti – uneori mai bine chiar decât autorităţile – şi că este călăuzit de dorinţa sinceră a oricărui creditor de a nu-şi sugruma debitorul, pentru a-şi putea vedea banii înapoi.

Nu e vina sa că executivul de la Bucureşti trebuie supravegheat, urecheat uneori şi condus de mână către soluţiile necesare: ăsta e, cu el defilăm. Adică noi l-am ales, nu dl Franks. Nu este de vină nici pentru popularitatea pe care a câştigat-o pe aici, pe fond nejustificată de condiţia de simplu funcţionar al unei instituţii internaţionale şi nici de percepţia generalizată că el este cel care conduce, de fapt, guvernul. Nu în ultimul rând, dl Franks este o persoană modestă – dovadă stau tălpile pantofilor săi – şi dispusă la dialog cu toate părţile implicate în complicatul proces al supravegherii financiare.


De aceea, spun, gestul Corinei Creţu, de a adresa şefiei FMI, doamna Christine Lagarde, o scrisoare prin care cere înlocuirea dlui Franks de la conducerea delegaţiei FMI, “pentru fapte incompatibile cu statutul său de funcţionar internaţional”, ar putea să le pară multora pripit sau nejustificat. Dl Franks, măcar, ne ştie bine, cu toate ale noastre, bune-rele. Dacă vine altul, îi va trebui o perioadă în care să se familiarizeze cu problemele şi cu oamenii, cu întârzierile de rigoare în luarea deciziilor.


Dar de ce se face vinovat dl Franks? A fost, nu de mult, pe la Buşteni, unde a luat parte la o masă-petrecere, oferită de primarul de acolo, în compania şefului ANAF, Sorin Blejnar, episod filmat şi difuzat de nişte martori indiscreţi. Dl Franks nu s-a îmbătat, n-a dansat pe masă, n-a ţinut de gât vreo damă de companie – cum se întâmplă pe la cholhanurile personajelor importante autohtone. Atunci?
Realitatea este că Corina Creţu are dreptate. Un asemenea episod dă prost la public. Induce ideea “pactizării” interesate cu cei controlaţi şi a indiferenţei faţă de consecinţele politicii austere impuse de marele creditor. Şi îl face, de facto, pe dl Franks incompatibil cu funcţia şi cu misiunea sa. Desigur, dacă şeful negociatorilor ar fi fugărit cameristele din hotelul la care a fost cazat, după modelul fostului său şef, situaţia era din capul locul inacceptabilă.


Chiar şi aşa, însă, ea îi diminuează simţitor dlui Franks autoritatea de a-şi exercita atribuţiile şi – cu tot respectul şi consideraţia pentru ce-a făcut până acum, cred sincer că e cazul să ne lase.


P.S. Este pur şi simplu miraculos “efectul dâmboviţean” asupra unor înalţi funcţionari sau demnitari internaţionali care, după o perioadă, se adaptează ei la moravurile noastre, în loc să ne tragă mai spre etica lor…

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Renumararea steagurilor

Punctul pe Y / mari 15 decembrie 2009 Nr: 2932

Renumararea steagurilor

Daca ar mai fi trait Caragiale, cu siguranta ca ar fi facut corecturi serioase capodoperei sale 'O scrisoare pierduta'. In primul rand, n-ar mai fi numit-o asa: i-ar fi zis: 'E-mail-ul pierdut', sau 'Caseta' ori 'CD-ul pierdut'. Pentru ca, nu-i asa, cine mai scrie scrisori in zilele noastre? Care sa se rataceasca la posta si sa ajunga unde nu trebuie?

Cu e-mail-ul e altceva: doar daca ti se sparge parola se poate ajunge la el (cum a facut Cioaca cu calculatorul Elodiei!).

Si actiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, castigatorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamita Dandanache, ci contracandidatul sau, dl Nae Catavencu. Probabil ca s-ar fi facut si alte corecturi: ca sa se dea actiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Catavencu ar fi putut sa-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc si pentru o Coana Joitica (Coana Lenuta) desi in piesa actuala rolul sau ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusa in sensul in care dl Traian Catavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipatescu, si cu ajutorul nemijlocit al moftologilor galagiosi din partid (roluri cat se poate de potrivite pentru niste ungureni, patapievicieni, avramesteni, boureni, prigonieni) infrange vointa 'centrului' aliat care-l vrea in functie pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la 'Rasboiu' o casetuta despre cum un candidat aplica o scatoalca unui sustinator, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit sa accepte infrangerea candidatului sau, si sa-l declare invingator pe Catavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit sa adauge o scena-cheie, in care vine rezultatul exit-poll-ului si, desi Mircica Dandanache isi invoca mama si sare intr-un picior de bucurie ca nu ramane fara coledzi, iar Traian Catavencu mustaceste pentru aplaudacii sai care nu pierdusera vremea, ci facusera o numaratoare paralela. 'Numararea steagurilor' capata si ea o semnificatie deosebita: cand Mircea Dandanache contesta rezultatul final si cere renumararea 'steagurilor' nule, intra in scena dom' Vasile Pristanda, seful de la Interne. Acesta, personaj integru, desi cu renumeratie mica de la Buget, numara corect steagurile anulate si reiese ca tot Traian Catavencu are mai multe. Piesa ar trebui sa se sfarseasca 'en fanfarre', cu proclamarea onorabilului Traian Catavencu - ultra progresist, liberschimbist si antimogulist - ca presedinte, in cadrul unei manifestatii conduse de chiar Mircica Dandanache, cu sula unei casete porcoase in coaste, pusa de moftologul - falit, Patapievici.

Singurul personaj care nu se mai potriveste in varianta aceasta a piesei e Cetateanul Turmentat. El stie cu cine sa voteze pentru viitorul luminos al tarii. I-o spun zi de zi ziarele si televiziunile, cu obiectivitatea garantata de CNA...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3121.phtml