Publicat: 3 Februarie, 2012 - 00:06
Share

Iniţiativa europarlamentarului Corina Creţu ar putea să le pară unora pripită. Pentru că dl Jeffrey Franks a dovedit, în cei vreo trei sau patru ani de când bate drumul dintre Washington şi Bucureşti, că este o persoană care se străduie să înţeleagă realităţile româneşti – uneori mai bine chiar decât autorităţile – şi că este călăuzit de dorinţa sinceră a oricărui creditor de a nu-şi sugruma debitorul, pentru a-şi putea vedea banii înapoi.

Nu e vina sa că executivul de la Bucureşti trebuie supravegheat, urecheat uneori şi condus de mână către soluţiile necesare: ăsta e, cu el defilăm. Adică noi l-am ales, nu dl Franks. Nu este de vină nici pentru popularitatea pe care a câştigat-o pe aici, pe fond nejustificată de condiţia de simplu funcţionar al unei instituţii internaţionale şi nici de percepţia generalizată că el este cel care conduce, de fapt, guvernul. Nu în ultimul rând, dl Franks este o persoană modestă – dovadă stau tălpile pantofilor săi – şi dispusă la dialog cu toate părţile implicate în complicatul proces al supravegherii financiare.


De aceea, spun, gestul Corinei Creţu, de a adresa şefiei FMI, doamna Christine Lagarde, o scrisoare prin care cere înlocuirea dlui Franks de la conducerea delegaţiei FMI, “pentru fapte incompatibile cu statutul său de funcţionar internaţional”, ar putea să le pară multora pripit sau nejustificat. Dl Franks, măcar, ne ştie bine, cu toate ale noastre, bune-rele. Dacă vine altul, îi va trebui o perioadă în care să se familiarizeze cu problemele şi cu oamenii, cu întârzierile de rigoare în luarea deciziilor.


Dar de ce se face vinovat dl Franks? A fost, nu de mult, pe la Buşteni, unde a luat parte la o masă-petrecere, oferită de primarul de acolo, în compania şefului ANAF, Sorin Blejnar, episod filmat şi difuzat de nişte martori indiscreţi. Dl Franks nu s-a îmbătat, n-a dansat pe masă, n-a ţinut de gât vreo damă de companie – cum se întâmplă pe la cholhanurile personajelor importante autohtone. Atunci?
Realitatea este că Corina Creţu are dreptate. Un asemenea episod dă prost la public. Induce ideea “pactizării” interesate cu cei controlaţi şi a indiferenţei faţă de consecinţele politicii austere impuse de marele creditor. Şi îl face, de facto, pe dl Franks incompatibil cu funcţia şi cu misiunea sa. Desigur, dacă şeful negociatorilor ar fi fugărit cameristele din hotelul la care a fost cazat, după modelul fostului său şef, situaţia era din capul locul inacceptabilă.


Chiar şi aşa, însă, ea îi diminuează simţitor dlui Franks autoritatea de a-şi exercita atribuţiile şi – cu tot respectul şi consideraţia pentru ce-a făcut până acum, cred sincer că e cazul să ne lase.


P.S. Este pur şi simplu miraculos “efectul dâmboviţean” asupra unor înalţi funcţionari sau demnitari internaţionali care, după o perioadă, se adaptează ei la moravurile noastre, în loc să ne tragă mai spre etica lor…

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Hotia institutionalizata

Punctul pe Y / mari 03 august 2010 Nr: 3093

Hotia institutionalizata

Hot: cel care fura ceva de la altcineva. Fara sa ceara voie, fara sa aibe vreun merit in dobandirea obiectului hotiei. Cel care risca, pentru ca legile prevad pedepse aspre. Pentru ca hotul simplu, daca este prins, infunda puscaria pe diverse termene.

Mai este, insa, un soi de hotie, care are reguli cu totul speciale: hotia institutionalizata! Daca hotii simpli se strang in bande pentru a organiza lovituri care sa le aduca beneficii sporite, hotii institutionalizati se organizeaza in partide si fac tot tot ce le sta in putinta ca sa ajunga la guvernare. Pentru ca abia aici se pot manifesta in voie si - mai ales - fara teama de a fi prinsi si pedepsiti. Metodele de furat sunt bine puse la punct: ele se numesc “ordonante de urgenta”, “hotarari de guvern”, “decizii ale ministrului”, “hotarari ale AGA sau CA”, iar organizarea hotiei se face pe scara larga, prin plantarea oamenilor proprii acolo de unde se poate fura mai mult.

Exista, desigur, si riscuri, iar unul dintre acestea este ca alte grupari de hoti, inlaturate prin vot de la guvernare, stiu si ele cum se fura si uneori sunt dispuse sa dea in vileag aceste metode. Nu o fac, sperand ca cei in functie vor fura suficient incat sa exaspereze publicul alegator si vor putea veni ei sa le ia locul.

Organizarea, in cazul acestui tip de furt, este esentiala. Adica fiecare trebuie sa fure de la locul sau, unde a fost repartizat. Un ministru, de pilda, pune in cele mai bune functii pe cei mai priceputi acoliti ai sai, oameni cu experienta in ciordeala si disciplinati. Pentru ca rezultatul hotiei se imparte dupa un algoritm foarte precis: jumatate pentru noi, jumatate pentru partid - adica pentru mituirea alegatorilor la urmatoarele alegeri.

Marile avantaje ale acestui tip de hotie este ca te poti sustrage raspunderii dand vina pe: “greaua mostenire” a ceea ce au furat cei dinaintea ta; conditiile meteorologice nefavorabile; criza mondiala; evaluarile eronate ale unor institutii cu rol de prognoza; manevre ale opozitiei; actiunea nefasta a mogulilor de presa.

Se ridica, bineinteles o problema: concurenta neloiala a statului, organizat pe aceste principii, in raport cu hotii simpli. In timp ce acestia din urma isi numara zilele la parnaie, ceilati intra in topuri de popularitate si sunt rasplatiti cu titluri si diplome de salvatori ai tarii.
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3283.phtml