Publicat: 13 Septembrie, 2013 - 13:51

Partid de frunte al categoriei „mici şi mijlocii”, PNL a avut o evoluţie sinuoasă şi chiar contradictorie, de când Radu Câmpeanu l-a reînscris în catalogul formaţiunilor politice după o absenţă de jumătate de secol.

A fost meritul venerabilului politician de a fi deschis o cale pe care nu puţini români, neconvinşi nici de noua stângă fesenistă şi nici de vechea dreaptă ţărănistă, o căutau. Şi în care îşi vedeau idealurile realizabile. Din păcate, liberalismul s-a îmbolnăvit de timpuriu de „liderită” – o afecţiune care s-a manifestat printr-un număr prea mare de veleitari, raportat la eşalonul cu drept de vot. Fărâmiţarea partidului în aripi şi aripioare, iar apoi reconstituirea sa din fragmente sub presiunea alianţei conduse de ţărănişti a readus partidul în primul plan al vieţii politice odată cu guvernele Convenţiei Democratice, în care s-au afirmat lideri noi. Partidul a supravieţuit colapsului datorită „inspiraţiei” lui Stoica care l-a lăsat din braţe pe Emil Constantinescu şi a mers în alegeri independent, lăsând barca ţărănistă să se scufunde, cu tot cu ocupanţi.

Revenirea în prim plan a PNL s-a produs în cursul asocierii „disperate” cu democraţii lui Băsescu, pentru a rezista tăvălugului pesedist. Liberalii au revenit la guvernare cu un premier pe post de mână moartă, Tăriceanu urmând să devină un Boc avant la lettre. Că nu s-a întâmplat aşa, este o întâmplare, iar cei patru ani de guvernare în minoritate absolută constituie un reper de neînţeles al vieţii noastre politice. Doar orgoliul stupid al lui Tăriceanu, care reclama poziţia de premier, deasemenea minoritar,a făcut ca liberalii să nu rămână la guvernare, iar locul lor să fie luat de pesedişti.
De aici înainte, ceva semnificativ s-a schimbat în percepţia publică. Reuşind să obţină la alegerile din 2008 un scor nesperat (18%) – mult peste posibilităţile sale reale, PNL-ul, la a cărui cârmă a fost instalat outsiderul Antonescu de către echipa de aranjori a lui Patriciu, a reînceput să nutrească gânduri de mărire. Antonescu s-a remarcat prin stilul său abrupt în veştejirea lui Băsescu, în campania electorală prezidenţială din 2009, când a obţinut cota de popularitate care a condus ulterior la formarea alianţei PSD-PNL pe baze paritare.

Împărţirea din timp a rolurilor l-a promovat pe Antonescu în poziţia mai comodă de viitor preşedinte, în timp ce aliatul său, Ponta, îşi asuma dificultăţile practice ale guvernării. Un exerciţiu delicat şi riscant, ce avea să scoată la iveală, după euforia victoriei, diferenţele marcate dintre viziunile si optiunile celor două partide. S-ar putea spune că în momentul de faţă alianţa se află la apogeul riscului de rupere, când relaţiile dintre cei doi copreşedinţi devin contondente. Principalele nemulţumiri ale aripii social-democrate sunt legate de păguboasa politică de cadre a aliatului care nu reuşeşte să scoată în faţă reprezentanţi fără zdrăngănele penale. Culmea acestei strategii o reprezintă decizia de a-l trimite ca europarlamentar, la Bruxelles, pe Silaghi, pentru a-l salva din ghearele DNA-ului (de parcă nu ne ajungea faptul că un fost europarlamentar – Becali – e în puşcărie, iar un altul – Severin -  e în drum spre ea). Conflictul deschis, prilejuit de abordarea diferită a Dosarului Roşia Montană, se acutizează printr-o ultimă declaraţie a lui Antonescu care spune că va candida la preşedinţie cu sau fără sprijinul PSD.

Or, a crede că are vreo şansă fără sprijinul social-democraţilor este, din capul locului, o gogomănie care ilustrează degringolada la vârf a unui partid pe care aerul rarefiat al culmilor puterii l-a ameţit.
 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Limitele votului negativ

Punctul pe Y / luni 07 decembrie 2009 Nr: 2925

Limitele votului negativ

Strategia aplicata de „cea mai cuprinzatoare alianta politica” postdecembrista a fost cea a votului negativ: nu-l votati pe Basescu! - a fost cuvantul de ordine al social-democratilor, liberalilor, maghiarilor, peremistilor si penegistilor. Nimeni nu s-a obosit prea tare pentru a prezenta calitatile prin care candidatul lor ar putea sa fi considerat mai bun. Mircea Geoana a ramas pe tot parcursul campaniei un surogat de candidat, nu unul autentic. Au contat in aceasta opinie limitele proprii ale candidatului, care n-a putut ascunde neadecvarea sa pe anumite paliere, scoasa in evidenta si de prestatiile sub asteptari de la confruntarile directe, dar si incapacitatea - cronica - de coordonare de care dau dovada la noi coalitiile. Intr-un fel s-a repetat episodul de la suspendarea presedintelui Basescu cand o alianta la fel de cuprinzatoare n-a reusit sa obtina la urne ceea ce decisese in Parlament. In fata unui partid disciplinat, pus cu spatele la zid si obligat sa recurga la orice procedee pentru a supravietui liderului sau, alianta a pierdut. Si a facut-o intr-un mod lamentabil, zicand „hop” inainte sa treaca puntea, gest de o imprudenta epica, pentru care viitorul presedinte nu va ezita sa-i „calce in picioare” - la modul figurat, evident, pe liderii sai, deveniti inamici personali. „Romanii” lui Traian Basescu i-au invins, deci, pe „romanii” lui Geoana si Antonescu. I-au invins intr-o competitie in care s-au folosit o sumedenie de mijloace incorecte - majoritatea, se pare, de catre organizatorii scrutinului - desi nu acesta a fost motivul decisiv. Un scrutin poate fi alterat, dar nu poate fi decis prin furt. El a fost decis, in ultimul rand, de hiper - activismul partidului lui Traian Basescu, care nu a lasat nimic la intamplare. Pe langa efortul economic substantial (sumele puse in joc de campanie sfideaza criza!) responsabilii PDL au dinamizat prin varii mijloace electoratul altor partide. Iar cea mai eficienta actiune a fost aceea promovata in diaspora - cea care a facut practic diferenta si unde Basescu a castigat alegerile: din cele 150 000 de voturi de acolo, Basescu a obtinut de trei ori mai multe decat Geoana.

In spiritul democratiei, victoria lui Traian Basescu trebuie salutata. Cel mai bun - cel pe care un electorat determinat l-a considerat, pana la proba contrarie, mai bun - se va (re)instala la Cotroceni pentru urmatorii cinci ani. Din pacate primele semne a ceea ce va urma nu sunt incurajatoare: criza politica, criza care, in contextul actual, capata o noua dimensiune.
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3113.phtml