Publicat: 13 Septembrie, 2013 - 13:51

Partid de frunte al categoriei „mici şi mijlocii”, PNL a avut o evoluţie sinuoasă şi chiar contradictorie, de când Radu Câmpeanu l-a reînscris în catalogul formaţiunilor politice după o absenţă de jumătate de secol.

A fost meritul venerabilului politician de a fi deschis o cale pe care nu puţini români, neconvinşi nici de noua stângă fesenistă şi nici de vechea dreaptă ţărănistă, o căutau. Şi în care îşi vedeau idealurile realizabile. Din păcate, liberalismul s-a îmbolnăvit de timpuriu de „liderită” – o afecţiune care s-a manifestat printr-un număr prea mare de veleitari, raportat la eşalonul cu drept de vot. Fărâmiţarea partidului în aripi şi aripioare, iar apoi reconstituirea sa din fragmente sub presiunea alianţei conduse de ţărănişti a readus partidul în primul plan al vieţii politice odată cu guvernele Convenţiei Democratice, în care s-au afirmat lideri noi. Partidul a supravieţuit colapsului datorită „inspiraţiei” lui Stoica care l-a lăsat din braţe pe Emil Constantinescu şi a mers în alegeri independent, lăsând barca ţărănistă să se scufunde, cu tot cu ocupanţi.

Revenirea în prim plan a PNL s-a produs în cursul asocierii „disperate” cu democraţii lui Băsescu, pentru a rezista tăvălugului pesedist. Liberalii au revenit la guvernare cu un premier pe post de mână moartă, Tăriceanu urmând să devină un Boc avant la lettre. Că nu s-a întâmplat aşa, este o întâmplare, iar cei patru ani de guvernare în minoritate absolută constituie un reper de neînţeles al vieţii noastre politice. Doar orgoliul stupid al lui Tăriceanu, care reclama poziţia de premier, deasemenea minoritar,a făcut ca liberalii să nu rămână la guvernare, iar locul lor să fie luat de pesedişti.
De aici înainte, ceva semnificativ s-a schimbat în percepţia publică. Reuşind să obţină la alegerile din 2008 un scor nesperat (18%) – mult peste posibilităţile sale reale, PNL-ul, la a cărui cârmă a fost instalat outsiderul Antonescu de către echipa de aranjori a lui Patriciu, a reînceput să nutrească gânduri de mărire. Antonescu s-a remarcat prin stilul său abrupt în veştejirea lui Băsescu, în campania electorală prezidenţială din 2009, când a obţinut cota de popularitate care a condus ulterior la formarea alianţei PSD-PNL pe baze paritare.

Împărţirea din timp a rolurilor l-a promovat pe Antonescu în poziţia mai comodă de viitor preşedinte, în timp ce aliatul său, Ponta, îşi asuma dificultăţile practice ale guvernării. Un exerciţiu delicat şi riscant, ce avea să scoată la iveală, după euforia victoriei, diferenţele marcate dintre viziunile si optiunile celor două partide. S-ar putea spune că în momentul de faţă alianţa se află la apogeul riscului de rupere, când relaţiile dintre cei doi copreşedinţi devin contondente. Principalele nemulţumiri ale aripii social-democrate sunt legate de păguboasa politică de cadre a aliatului care nu reuşeşte să scoată în faţă reprezentanţi fără zdrăngănele penale. Culmea acestei strategii o reprezintă decizia de a-l trimite ca europarlamentar, la Bruxelles, pe Silaghi, pentru a-l salva din ghearele DNA-ului (de parcă nu ne ajungea faptul că un fost europarlamentar – Becali – e în puşcărie, iar un altul – Severin -  e în drum spre ea). Conflictul deschis, prilejuit de abordarea diferită a Dosarului Roşia Montană, se acutizează printr-o ultimă declaraţie a lui Antonescu care spune că va candida la preşedinţie cu sau fără sprijinul PSD.

Or, a crede că are vreo şansă fără sprijinul social-democraţilor este, din capul locului, o gogomănie care ilustrează degringolada la vârf a unui partid pe care aerul rarefiat al culmilor puterii l-a ameţit.
 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Boicotul presei

Punctul pe Y / vineri 17 iulie 2009 Nr: 2812

Boicotul presei

Faptul ca reprezentantii unor publicatii - recte televiziuni - nu sunt primiti in avionul prezidential este aproape fara precedent. Chiar daca motivul invocat este acela ca nu mai erau locuri. N-au fost locuri, insa, exact pentru acele posturi care, in ultima vreme mai ales, s-au dovedit a fi constant critice la adresa presedintelui.

Sa lamurim, insa, mai intai, ce e cu povestea asta cu avionul prezidential.

Chiar unii dintre cei lasati acum pe pista au clamat adesea, cu agresivitate, la adresa 'mitei' la care s-ar fi dedat predecesorii domnului Basescu care luau la bord jurnalisti alesi 'pe spranceana'.

Tot atunci, argumentul invocat acum, ca de fapt jurnalistii isi platesc toate cheltuielile din buzunarul redactiilor si ca unica favoare era aceea de a umple locuri care si asa ar fi ramas goale, cu reprezentanti ai mass-media, nu prea era luat in seama.

Iar solutii alternative pentru ca presa din tara sa poata oglindi activitatile prezidentiale internationale n-ar prea fi, pentru ca mai ales acum, la vreme de criza, putine redactii - cu exceptia posturilor publice care au si obligatia, dar si capitolul bugetar aferent - si-ar putea permite asemenea cheltuieli de pe urma carora nu s-ar alege cu mare lucru. Pentru ca accesul presei este strict limitat la manifestarile oficiale si unicele ocazii in care presedintele mai poate fi descusut sunt tot in avion, la intoarcere. Insotind de-a lungul timpului delegatii oficiale, in calitate de jurnalist, mi s-a intamplat nu o data sa nici nu apuc sa-l vad pe presedinte - indiferent care a fost acesta.

Asadar, ca sa recapitulam: domnul Basescu restrictioneaza absurd accesul presei exact acolo unde domnia sa are tot interesul sa fie prezenta.

Ce s-ar intampla daca, dupa toate 'injuraturile' si acuzatiile aduse presei, aceasta ar fi solidara si ar intra in greva, nerelatand nimic despre presedinte? Ar fi o chestie sinonima cu... inmormantarea sa publica. Practic, domnia sa n-ar mai exista, in absenta cutiei de rezonanta a actiunilor sale. Culmea absurdului o constituie insa si faptul ca toate atacurile prezidentiale la adresa presei sunt difuzate de presa insasi! Care il serveste dublu, transmitand poporului in extenso, care sunt nemultumirile acestuia. As merge chiar mai departe si as afirma ca, fara presa, Traian Basescu n-ar fi devenit niciodata ceea ce este astazi. Intreaga sa cariera politica este una de vorbe, nu de fapte. Haideti sa facem un test rapid: sa enumeram doua - trei dintre realizarile concrete ale presedintelui ca ministru al Transporturilor, Primar General al Capitalei sau presedinte de partid si de tara, in afara de vorbe, scandaluri si atacuri! Nu-i asa ca va este greu? Pana si celebrul sau slogan 'Aici sunt banii dumneavoastra' ramane fara obiect in absenta subiectului.

Deci: ultimul atac la adresa presei nu constituie altceva decat bifarea unui nou punct din strategia agresiva a presedintelui si o manevra de abatere a atentiei publicului de le miezul 'scandalului Ridzi' - deturnarea de fonduri publice in folosul odraslei prezidentiale. Or nu presa este cea care a 'stimulat'-o pe doamna Ridzi sa actioneze in acest mod regretabil...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2687.phtml