Publicat: 20 Iulie, 2015 - 12:43

Eroarea fundamentală pe care a făcut-o Ponta, atunci când s-a decis să se autoexileze pentru o perioadă în care spera că lucrurile se vor linişti, a fost aceea de a delega ca interimari, la partid şi la Guvern, persoane amabile, nu capabile. Persoane pe care să poată conta că nu-i vor face figuri. S-a înşelat profund. Oprea (cel care acum tace chitic în legătură cu prezenţa sa la Baku), a încercat câteva manevre dubioase prin care să-şi consolideze influenţa, iar desemnarea Rovanei Plumb a stârnit nemulţumirea unor lideri care se considerau mult mai îndreptăţiţi. De ce nu l-a desemnat pe Dragnea- pe care tot el l-a înălţat în funcţia inexistentă de "coordonator", sau pe Zgonea, oficial al treilea om în stat? De ce nu a găsit în Guvern o personalitate mai reprezentativă decât ministrul Muncii? 
Ponta pare să nu realizeze faptul că rolul său poltic se încheie. Mai curând decât spera. Şi nu pentru că ar fi incompetent -este o realitate faptul că Guvernul pe care îl conduce este cel care a redresat situaţia în urma catastrofei Băsescu-Boc din 2009. Ci pentru că el, personal, şi forţa politică pe care o reprezintă au fost decartaţi pe masa poker-ului care se joacă la nivel mondial. Adevărata forţă conducătoare din România - care apare uneori sub forma dolofanului însărcinat cu afaceri al SUA, Dean Thompson, cel care asudă făcând curse între ambasadă, DNA, SRI, CSM şi ÎCCJ (când nu-i convoacă pe reprezentanţii acestora în Băneasa) - nu mai vrea nici PSD-ul, nici pe Ponta. Calul pe care mizează doamna Nuland este Iohannis, interpret ideal al rolului de partener supus şi fără orgolii personale, dispus să transpună oricând în practică directivele primite. Pe americani nu îi interesează nici forţa politică de strânsură din spatelele lui Iohannis pe care Justiţia o răreşte cu aceeaşi râvnă ca şi PSD-ul. Este chiar de mirare că această politică americană, care se desfăşoară la vedere, însăşi doamna Nuland recunoscând rolul SUA în instruirea personalului instituţiilor de forţă cu rolul de a combate corupţia sub orice formă, oricât de sofisticată, a scăpat spiritului de observaţie al premierului şi al grupării sale până la momentul în care s-au trezit în faţa unui dosar "dedicat". Un dosar pe care oricărui D.A. american i-ar fi fost jenă să-l aducă în faţa unei instanţe, pentru că în America democraţia este o instituţie legitimă, nu o damă de companie, ca în Irak sau în România. Pe Ponta îl va judeca o instanţă numită de Livia Stanciu, din care pot să fac de pe acum pariu că nu vor lipsi nume ca Alexandru Mihalcea sau Camelia Bogdan şi că oricât de deştepţi se vor dovedi avocaţii săi, că speţa respectivă nu are nicio legătură cu corupţia, şi una foarte subţire cu infracţiunea, iar premierul va primi condamnarea care îl va scoate din jocul politic definitiv punând şi o etichetă internaţională asupra forţei politice pe care o reprezintă. Se va întâmpla ceea ce s-a mai întâmplat şi în alte cazuri de persoane care nu şi-au putut disimula rezervele faţă de această nouă vasalitate, sau care mai cred că o pot înfrunta în numele aceleiaşi categorii de libertăţi lipsite de valoare de întrebuinţare în colonii.
Aşa se face că, în timp ce proaspătul ambasador Maior speră să îi convingă pe americani că un adevarat parteneriat este incomplet fără rezolvarea problemei vizelor, unii dintre românii aflaţi în eşalonul de frunte a luptei "coordonate" împotriva corupţiei, repet, sub toate formele sale recunoscute sau nu, au deja în buzunare paşapoarte americane...Pentru orice eventualitate.

 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Stanculescu si Chitac

Punctul pe Y / vineri 17 octombrie 2008 Nr: 2339

Stanculescu si Chitac

Este clar: cei doi generali - unul de 86 de ani si altul de 80 - au fost condamnati definitiv pentru reprimarea Revolutiei. Vor iesi din puscarie, teoretic, la 101 si 96 de ani. Cand vor fi trecut, de la ceea ce s-a intampalt in Decembrie 1989, 34 de ani! Si cand foarte putini vor fi cei care-si vor mai aminti, din propria experienta, ce a insemnat acest moment de istorie.

O parte a opiniei publice - nu stiu cat de mare - va fi satisfacuta. S-a facut dreptate - o spun cei care mai merg la mormantul unui membru de familie sau prieten sau care n-a mai apucat sa vada ce inseamna libertatea si democratia. O alta parte va fi, probabil, socata de indarjirea cu care acesti doi oameni au fost urmariti, si, pana la urma, infundati. Nu putini insa sunt cei care se intreaba inca ce fel de justitie s-a facut, cu ce fel de instrumente a lucrat aceasta. Si aici mi se pare ca sta „cuiul” intregii povesti: din toate punctele de vedere, la aceasta condamnare definitiva s-a ajuns cu mijloacele justitiei de tip ceausist! Pentru ca cei care au instrumentat cazul au lucrat cu mijloacele si metodele tipice acestei justitii, in care argumentele nu prea trebuie demonstrate iar inculpatul este dinainte condamnat.

Tema acestei sentinte are un sens mult mai larg. Pana la urma nu este vorba atat despre Chitac si Stanculescu, cat despre miza momentului, despre ce s-a pus in joc atunci. Victoria Revolutiei nu este un fapt palpabil, atata timp cat nu exista, nu se identifica cel sau ceea ce a invins aceasta. In 1989 am avut a o confruntare inegala - si deci, putin credibila - intre o majoritate covarsitoare si o minoritate greu de identificat. Pe langa Nicolae si Elena Ceausescu mai trebuia sa fie ceva. Si acestia au fost Chitac si Stanculescu. Puteau sa fie altii. Gusa, de pilda, era un candidat sigur la puscarie daca nu-l lua Dumnezeu la el, mai devreme decat justitia. Dintre toti cei care au purtat responsabilitatea pentru sistemul represiv si totalitar instaurat in Romania, s-au gasit doi acari. Pentru ce se intampla intr-o Revolutie - care nu mai respecta nici o regula, nici o lege, pentru ca altminteri n-ar mai fi revolutie - s-au aplicat instrumentele specifice regimului doborat. Cred ca Ceausescu, daca supravietuia, ar fi fost mandru de performanta justitiei care, la 19 ani de la Revolutie da siconsfinteste o sentinta politica. Nimeni nu ma va convinge ca Stanculescu si Chitac nu devin, in mijlocul unui ciclu democratic, detinuti politici. Ca nu ei sunt cei care platesc pentru orgoliile si concurenta dintre diferitele aripi ale beneficiarilor la varf ai Revolutiei - cei care s-au autolegitimat prin ea si cei care au intarziat la masa festiva a beneficiilor. Si-mi este teama ca prin aceasta decizie, Justitia Romana isi adauga inca o piatra de moara la picior - pentru ca un recurs la Haga nu va putea sa nu le dea castig de cauza generalilor, pentru modul in care a fost administrata inteaga poveste - intr-un moment in care numai de asa ceva nu aveam nevoie. Cand persista multe alte motive, care sa actioneze clauza de salvgardare.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2483.phtml