Publicat: 14 Februarie, 2012 - 12:00

Anul ăsta este unul de coşmar pentru deszăpezitori. Adică pentru firmele care au încheiat contracte pentru repunerea în funcţiune a arterelor de circulaţie şi a infrastructurilor urbane. Nu pentru că au (prea) mult de lucru. Ci pentru că această iarnă îi scoate dintr-un ritm cu care s-au obişnuit în ultimii ani: să muncească puţin pe bani mulţi.


Practic, această operaţiune este un fel de loterie. Pe baza unor calcule – despre care nu se ştie mare lucru – se estimează un anumit volum al operaţiunilor. De cele mai multe ori acest volum este considerabil mai mult decât cel real. Iernile blânde din ultimii ani au făcut ca în conturile deszăpezitorilor să intre bani din bugetele publice cu nemiluita. Ba, chiar, unii mai deştepţi, au organizat carteluri, în care mai multe firme se prezentau la contractări cu aceleaşi utilaje. Le prezentam frumos beneficiarilor la început de sezon, după care le mutau la alţii. Există – şi o anchetă va putea confirma acest lucru – firme de deszăpezire care, dacă situaţia o cerea, cumpărau sau închiriau utilajele după ce ningea.
 

Spuneam că operaţiunea este o loterie, pentru că nimeni nu poate să plătească aceste servicii cu ora, fără să şi le asigure dinainte. Imaginaţi-vă că, Oprescu de pildă, ar zice: eu nu mai fac contract cu nimeni. Când ninge, îi chem să deszăpezească şi-i plătesc cu ora sau cu metrul! Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă la apel nu s-ar prezenta nimeni pentru că toţi cei disponibili au deja contracte cu alte entităţi administrative?
 

Nu există, deasemenea, nici o categorisire a gradului de complexitate a operaţiunilor. Cum s-ar rezolva – din punct de vedere contabil – o acţiune întreprinsă pe o arteră, care după câteva ore s-ar umple din nou de zăpadă? Cum demonstrează prestatorul că operaţiunea a fost executată, dacă administratorul vine şi constată că artera este impracticabilă?
 

Evident, sunt multe chichiţe şi nimeni nu le stăpâneşte, pentru că fenomenele nu sunt unele de regularitate. Au fost ierni fără pic de ninsoare, în unele zone. Şi vine după aia o iarnă ca asta! Din punctul de vedere al prestatorilor intervin anumite dificultăţi legate de durata contractelor. Nimeni nu-şi poate permite să achiziţioneze echipamente specializate – care sunt şi dintre cele mai scumpe – pentru un contract potenţial sau unul de scurtă durată. După cum, de cele mai multe ori, tarifele sunt extrem de diferenţiate, nu atât din cauza complexităţii operaţiunilor, ci din cauza diferenţelor de apreciere şi de taxare ale beneficiarilor.
Şi aici ajung la “cuiul” problemei: până când nu vor fi create strategii unice, cu valori care să se încadreze într-o plajă rezonabilă, activitatea de deszăpezire va rămâne acelaşi hei-rup conjunctural, ale cărei costuri vor depăşi sistematic orice prevedere. Cel mai simplu lucru ar fi ca un organism competent să studieze cu seriozitate cum se rezolvă această problemă în ţări cu tradiţie (şi cu abordări competente) şi să autohtonizeze un astfel de model. Atunci deszăpezirea nu va mai reprezenta doar o metodă de “curăţire” a bugetelor locale şi centrale.        

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Renumararea steagurilor

Punctul pe Y / mari 15 decembrie 2009 Nr: 2932

Renumararea steagurilor

Daca ar mai fi trait Caragiale, cu siguranta ca ar fi facut corecturi serioase capodoperei sale 'O scrisoare pierduta'. In primul rand, n-ar mai fi numit-o asa: i-ar fi zis: 'E-mail-ul pierdut', sau 'Caseta' ori 'CD-ul pierdut'. Pentru ca, nu-i asa, cine mai scrie scrisori in zilele noastre? Care sa se rataceasca la posta si sa ajunga unde nu trebuie?

Cu e-mail-ul e altceva: doar daca ti se sparge parola se poate ajunge la el (cum a facut Cioaca cu calculatorul Elodiei!).

Si actiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, castigatorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamita Dandanache, ci contracandidatul sau, dl Nae Catavencu. Probabil ca s-ar fi facut si alte corecturi: ca sa se dea actiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Catavencu ar fi putut sa-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc si pentru o Coana Joitica (Coana Lenuta) desi in piesa actuala rolul sau ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusa in sensul in care dl Traian Catavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipatescu, si cu ajutorul nemijlocit al moftologilor galagiosi din partid (roluri cat se poate de potrivite pentru niste ungureni, patapievicieni, avramesteni, boureni, prigonieni) infrange vointa 'centrului' aliat care-l vrea in functie pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la 'Rasboiu' o casetuta despre cum un candidat aplica o scatoalca unui sustinator, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit sa accepte infrangerea candidatului sau, si sa-l declare invingator pe Catavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit sa adauge o scena-cheie, in care vine rezultatul exit-poll-ului si, desi Mircica Dandanache isi invoca mama si sare intr-un picior de bucurie ca nu ramane fara coledzi, iar Traian Catavencu mustaceste pentru aplaudacii sai care nu pierdusera vremea, ci facusera o numaratoare paralela. 'Numararea steagurilor' capata si ea o semnificatie deosebita: cand Mircea Dandanache contesta rezultatul final si cere renumararea 'steagurilor' nule, intra in scena dom' Vasile Pristanda, seful de la Interne. Acesta, personaj integru, desi cu renumeratie mica de la Buget, numara corect steagurile anulate si reiese ca tot Traian Catavencu are mai multe. Piesa ar trebui sa se sfarseasca 'en fanfarre', cu proclamarea onorabilului Traian Catavencu - ultra progresist, liberschimbist si antimogulist - ca presedinte, in cadrul unei manifestatii conduse de chiar Mircica Dandanache, cu sula unei casete porcoase in coaste, pusa de moftologul - falit, Patapievici.

Singurul personaj care nu se mai potriveste in varianta aceasta a piesei e Cetateanul Turmentat. El stie cu cine sa voteze pentru viitorul luminos al tarii. I-o spun zi de zi ziarele si televiziunile, cu obiectivitatea garantata de CNA...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3121.phtml