Publicat: 28 Mai, 2013 - 14:22

Suporterii atitudinii lui Andrei Chiliman s-au situat, de regulă, în tabăra PDL. Mă refer la alţii decât participanţii la semi-puciul creării platformei  „România Liberală” – un soi de partiduleţ antiliberal (sau, cum spun puciştii: antiAntonescu!) în interiorul (?!) PNL.

Dacă n-ar fi tristă – din motivul de-acum clasic al ruperilor liberale, încă din cele mai vechi timpuri moderne, în aripi, aripioare şi partide neo sau ne-liberale - chestiunea ar putea să apară comică. Obstinaţia cu care disidenţii din Sectorul 1, asistaţi semi-moral de Tăriceanu (adică până la limita implicării directe) încearcă, de mai bine de un an, să-i convingă pe liderii partidului să-i dea afară, devine de-a dreptul comică. Pe de o parte, aceştia se dedau la toate provocările posibile, pe de alta, Antonescu îi mustră doar verbal, amânând mereu o decizie: ultima „revoltă” din interiorul PNL a avut loc când, sub oblăduirea lui Băsescu, iritat de politica de „independenţă” a lui Tăriceanu, un grup de liberali fruntaşi – incomparabili mai vizibili decât Moisescu, Tuşa şi Chiliman – s-au desprins formând partiduleţul de tranziţie spre PDL, intitulat (pentru scurtul timp cât a existat) PLD. Apoi respectivii – între care Stolojan, Flutur, Muscă şi alţii – au devenit democraţi sadea, având încă înainte de rupere această soluţie finală.

Ce soluţie au acum disidenţii excluşi din PNL? Ce alternativă? Cu „platforma” lor nu vor face nici o scofală. Ar putea să o transforme în partid, dar cu un succes asemănător celui al lui Ungurean, cu Forţa sa Civică lipsită de vlagă. Să se ducă la PDL? De ce? Ce avantaje le poate oferi un partid aflat în derivă, care luptă pentru supravieţuire? Sau „Mişcarea Populară”? O iluzie prea mare chiar şi pentru un personaj de calibrul lui Băsescu.

Atunci? Lupta din interior, pentru nobilele idealuri liberale s-a cam terminat. Va putea fi dusă doar din exterior. Ce alţi liberali cu autoritate va putea racola platforma chilimană, care nu poate oferi nimic din ceea ce oferă un partid aflat la putere? O contribuţie la „coagularea” Dreptei? Cine cu cine se va coagula, şi cu ce rezultat? Ce-ar putea da mai mult decât a dat la ultimele alegeri o combinaţie Ungureanu-Neamţu-Pavelescu, cărora li s-ar adăuga Preda (şi mai cum?) plus câţiva dintre acoliţii Elenei Udrea? Ponderea acestora s-a văzut din efectul pe care l-a avut alianţa disperată cu care s-a prezentat PDL-ul în alegeri, renunţând la nişte mandate pentru oamenii săi, în favoarea unor perdanţi din start.

Excluderea disidenţilor mi se pare un fapt aproape normal în condiţiile unei elementare discipline de partid. Când nu mai împărtăşeşti anumite convingeri, o anumită linie, şi nici nu reuşeşti să o impui pe a ta, eşti liber să pleci. Sau, dacă nu pleci, să fii ajutat.

Este exact ceea ce s-a întâmplat luni, iar refrenele cu „metodele staliniste” ale lui Antonescu nu mai pot impresiona pe nimeni. Şi nici nu pot determina vreo reacţie în sânul unui partid în care majoritatea este mulţumită de condiţia prezentă.   

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Exercitii de democratie

Punctul pe Y / vineri 16 octombrie 2009 Nr: 2878

Exercitii de democratie

In cei douazeci de ani proorociti de Brucan, societatea romaneasca a exersat partitura democratiei, parcurgand aproape toate etapele prevazute in Constitutie. Spun „aproape toate”, pentru ca una singura a ramas netestata: alegerile anticipate!

Am plecat, in 1990, la primele alegeri libere, cu majoritati asemanatoare celor din comunism si primul partid care a guvernat a facut-o fara nici o teama la vremea aceea, a cere demisia premierului sau a incerca o motiune de cenzura semana cu fluieratul in biserica. 2006 a adus prima alternativa la putere, PSDR-ul lasand locul unei Coalitii - o alta noutate. In timpul acesteia s-au schimbat trei guverne, dar Puterea a ramas...la putere, avand de partea ei si presedintia, si legislativul. Tot in 1996 a avut loc si primul transfer civilizat de putere si de prerogative, la Cotroceni inregistrandu-se ceremonia de predare intr-o atmosfera civilizata. „Schimbarea schimbarii” din 2000 a permis castigatorilor sa exerseze ultima guvernare corelata pe toate planurile.

Odata cu victoria lui Traian Basescu, in 2004, au inceput sa se deruleze, in valuri, tot felul de formule originale. A fost prima „coabitare”, intre un presedinte de o culoare si un Executiv de alta (chiar daca plecasera la drum impreuna). A avut loc si prima suspendare constitutionala a unui presedinte, urmata de un referendum care l-a repus la locul sau. Lucrurile au debutat insa cu prima fortare a textului Constitutiei, care de atunci inainte a fost interpretat asa cum le convenea celor care-l lecturau. Daca pana in 2004 propunerea presedintelui nu ridica niciodata probleme, parand ca articolele din Constitutie referitoare la acest aspect sunt suficient de clare, de atunci inainte s-a lasat o ceata deasa care nu s-a ridicat nici astazi, dupa prima motiune de cenzura care are ca rezultat demiterea unui guvern. Emil Boc ramane in istorie ca primul premier demis de Parlament, iar guvernul sau de dupa eliminarea social-democratilor, ca primul in care ministrii au condus cate doua ministere deodata.

Ce urmeaza? Trebuie sa asteptam mai intai rezultatul bataliei dintre presedinte si partide, referitoare la numirea premierului. S-ar putea sa asistam si la o (pen)ultima premiera: aceea a respingerii de catre Parlament a unui premier desemnat. Despre „ultima solutie” - alegerile anticipate - s-ar putea sa vorbim doar dupa alegerile prezidentiale. Pana atunci sa observam doar faptul ca toate aceste exercitii de democratie au loc pe nervii si pe banii nostri, nu ai lor.

Ei exerseaza, ca altceva tot nu stiu sa faca...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2947.phtml