Publicat: 19 Aprilie, 2016 - 11:26

Epoca de aur a gimnasticii românești a dura 48 de ani și a luat sfârșit duminică, odată cu ratarea participării selecționatei noastre naționale la turneul olimpic de la Rio. Ceea ce părea de neconceput, ca o "școala" de gimnastică ce a adunat nu doar nenumărate medalii, dar și unicele note de "10" din istoria competiției, s-a întâmplat. Era aproape inevitabil, pentru că declinul începuse să se manifeste cu câțiva ani în urmă, aparențele mai fiind salvate doar de câteva gimnaste de excepție.
România nu mai are școala de gimnastică ce a făcut-o celebră, începută la Deva și continuată la Onești. Nu mai deține capitalul de atracție manifestat nu doar față de copiii impresionați de legenda Nadiei, dar mai ales față de părinții acestora care vedeau în sport unica soluție de depășire a condiției sociale și materiale. Marile noastre campioane au provenit în special din familii sărace care le-au predat practic definitiv în mâinile instructorilor, într-un straniu proces de adopție colectivă. Aceste familii și acești copii aveau o motivație puternică, iar copilăria, drepturile și nevoile ei, era pusă la mezat pentru medalii și o mai bună stare.
Treptat, această stare de spirit s-a diminuat. Au apărut alte oportunități, care cereau mai puțină muncă și mai mult noroc. În loc de gimnaste, țara a început să producă cohorte de asistente TV și de escorte, unele mai norocoase intrând în scena mare a showbiz-ului internațional, majoritatea insă rămânând la nivelul sexului mai bine sau mai prost plătit. Au ieșit din scenă, pe rând, artizanii talentelor sportive, instructorii. Care nu au apucat să fugă în timpul dicaturii au plecat după Revoluție, întărind și aducând în prima linie a performanței echipe de care nu mai auzise nimeni. Profesioniști de excepție ca Belu și Bitang au fost plătiți cu sume derizorii și li s-a făcut chiar cărare pentru a pleca și ei. Au rămas dintr-un inexplicabil sentiment de patriotism, care însă nu a putut suplini lipsurile din dotarea și promovarea acestui sport. Autoritățile noastre de specialitate au stat cu mâinile în sân resemnate de faptul că banii merg, oricum, spre alte capitole bugetare, ei profitând doar de ultimele tresăriri ale câtorva discipline altădată de tradiție.
Eșecul din gimnastică prefațează cea mai săracă participare a noastră la o olimpiadă. Cât despre speranțele unor medalii, acestea rămân în sarcinea Celui de Sus: dacă o fi să fie...
De mai bine de două decenii statul s-a retras din poziția de sponsor al sportului, în general. Sportul de masă practic nu mai există. Banii, câți sunt, s-au concentrat pe câteva discipline din care, cu mijloace necinstite, băieții deștepți reușesc să prospere. Fotbalul - care a avut de asemenea o perioadă de avânt, datorată unei generații de sportivi de excepție- s-a stins și el la finele secolului trecut, după ce ne purtase pe valul entuziasmului declanșat de istorica performanță de la Sevilla.
Gimnastică nu mai avem. Canotaj, nici atât. Despre atletism, nici vorbă. De unde să mai vină atunci medaliile care ne-au făcut să credem că suntem mai buni și mai importanți decât în realitate?

 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Nastase: un autor cu... greutate!

Punctul pe Y / luni 18 ianuarie 2010 Nr: 2954

Nastase: un autor cu... greutate!

In ziua in care se aproba bugetul, fara nici unul dintre amendamentele PSD-ului, presedintele Consiliului National isi lansa, la Casa Titulescu, doua noi volume (6 si 7) ale serialului „Romania dupa Malta”. Doua tomuri consistente, cu peste 1600 de pagini si cantarind vreo 2,5 kilograme.

Un numeros public, compus din politicieni social-democrati, diplomati, jurnalisti si colaboratori apropiati, a tinut sa fie prezent la evenimentul promovator de o redutabila echipa de „moderatori”: presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, presedintele Academiei, Ionel Haiduc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu si parlamentarul Titus Corlatean.

Adrian Nastase a adunat, cu scrupulozitatea ce-l caracterizeaza, tot ceea ce a fost legat de activitatea si actiunile sale in calitatea pe care a avut-o, de prim ministru de Externe „constitutional”, din guvernele Roman II si Stolojan. Cele doua op-uri sunt burdusite cu note, comentarii, documente, fotografii care reconstituie aproape pas cu pas evolutia sa de pe scena interna si pe cea internationala, in intervalul 1 Iulie - 31 Decembrie 1991.

Atunci cand a fost numit ministru de Externe si a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Nastase era un necunoscut pentru marele public. Intrase in scena pe la inceputul lui ’90, in calitate de expert la CPUN, in echipa CFSN-ului care gestiona relatiile externe (patronate atunci, autoritar, de Brucan) si se remarcase, datorita calitatilor sale - cultura solida, prezenta agreabila, talent de relationare interumana - in fata echipei eterogene care se instalase la carma tarii. Numirea sa ca ministru de Externe a fost una dintre cele mai inspirate decizii luate atunci, pentru ca Nastase a dovedit rapid ca este omul potrivit la locul potrivit si persoana cea mai apta sa reconstruiasca (chiar si la propriu) o institutie pe masura noilor sale misiuni. In prezentarea facuta la Casa Titulescu, cineva a schitat si un bilant fizic al mandatului sau, cu kilometri parcursi, zile petrecute peste hotare (peste 200 intr-un an!) si contacte avute. Pana si aceasta ilustreaza stilul dinamic pe care l-a impus si de care, atunci, Romania avea nevoie ca de aer. Indraznesc sa afirm ca Nastase a fost cel mai bun ministru de Externe postdecembrist, ca provacarile carora le-a facut fata au fost dintre cele mai complexe (ecoul international negativ al mineriadelor, primirea Romaniei in Consiliul Europei, contactele premergatoare parteneriatului cu NATO, relatia bilaterala cu Statele Unite si clauza) si ca el a reusit sa proiecteze in perceptia internationala o noua imagine pentru diplomatia romaneasca. Intamplator sau nu, perioada pe care o evoca cu minutie istoriografica volumele lansate este cea din care se poate descifra cel mai bine modul in care s-a format personalitatea celui care avea sa ocupe (cu o singura exceptie) cele mai inalte pozitii din stat, acumuland totodata premisele unei autoritati personale pe care n-a mai avut-o nici cu un alt lider roman in viata.

Suspiciosii ar putea crede chiar ca evenimentul evocat in aceste randuri constituie o prima demonstratie pentru intentiile de viitor ale lui Adrian Nastase si un argument al sprijinului politic de care va beneficia in competitia pentru sefia unui partid aflat intr-o periculoasa deriva.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3143.phtml