Publicat: 16 Iunie, 2014 - 15:06

Un vechi proverb românesc spunea: „Să nu zici hop până nu treci puntea”. El s-ar putea aplica situaţiei intervenite la ultima întâlnire a guvernului cu delegaţia creditorilor de la FMI-BM-UE. Principalul punct pe agenda discuţiilor a fost reducerea CAS pe care Guvernul a promis că o va aplica de la jumătatea acestui an, ca o măsură de relaxare şi stimulare economică. Este bine ştiut că una dintre cele mai grele poveri pe care le suportă angajatorii este CAS-ul. Unul dintre cele mai mari din Europa. Şi una dintre cele mai sigure căi de a aproviziona bugetul cu banii necesari – alături de taxarea combustibililor. Şi cum acelaşi guvern a dat recenta lovitură a accizării suplimentare a benzinei şi motorinei (măsură pripită, care nu reuşeşte să aducă sumele pe care se miza – datorită reducerii consumului şi evitarea de către marii transportatori a alimentării în ţară), pare să fi venit momentul unei compensaţii.

Aşa cum era de aşteptat, delegaţia nici n-a vrut să audă de o asemenea măsură, fără o identificare clară a resurselor care o vor compensa. Nu sunt deloc dispuşi să repete greşeala pe care au făcut-o cu reducerea TVA la pâine. În consecinţă, tratativele au eşuat. Replica premierului a fost una surprinzătoare: Treaba lor! Noi o vom face. Şi dacă nu de la 1 iulie, măcar de la 1 octombrie...

Cu alte cuvinte, acordul cu FMI este în aer! Mai cu jumătate de gură, reprezentanţii Executivului au admis că România va sista unilateral acordul, la finalul termenului. Şi va continua pe cont propriu. Unii economişti, între care şi un consilier onorific al lui Ponta, de serviciu cu argumentarea oricărei iniţiative economice, oricât de hazardată s-au grăbit să ne asigure că nu va fi nici o pagubă, că economia se simte suficient de bine ca să câştige încrederea altor creditori, la care se va putea apela cu succes. Iar unul dintre suporterii principali ai ideii este Călin Popescu Tăriceanu, veritabil precursor, cel care în 2007, parcă, a denunţat unilateral precedentul acord, pe motiv că economia duduia suficient de puternic pentru a nu mai face necesară tutela washingtoniană. Ce-a urmat, se ştie: criza şi tot alaiul de neplăceri care ne-au trimis în genunchi înapoi să ne milogim pentru noi împrumuturi.

Deşi momentul pare favorabil ieşirii de sub control, acţiunea lui Ponta implică riscuri. În primul rând, declanşarea unui val de revendicări la care nu se va mai putea răspunde arătând cu degetul spre Vest. Apoi, situaţia în continuare precară a colectării de taxe şi impozite de la agenţii economici care nu văd încă luminiţa de la capătul tunelului. Şi, nu în ultimul rând, situaţia mai mult decât critică a absorbţiei de fonduri europene, care în ultimele luni se apropie de zero, în condiţiile în care a rămas singura sursă de investiţii. Iar „dezertarea” de la Finanţe a lui Voinea şi Gherghina sugerează deja cam care e nivelul noii crize...   

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Habemus papa!

Punctul pe Y / miercuri 16 decembrie 2009 Nr: 2933

Habemus papa!

Asa exclamau cardinalii dupa lungile conclavuri (unele puteau dura ani de zile) in care se hotara cine va pastori in continuare turma credinciosilor crestini.

La noi, conclavul Curtii Constitutionale a durat mai putin - doar cat s-au numarat voturile nule - si iata ca de luni avem un nou presedinte. De fapt cel vechi, dar intr-un nou „ambalaj”, ca sa-i spunem asa.

Victoria lui Traian Basescu n-a fost una asteptata. Ba, as zice, ca dupa cum ne-a invatat algoritmul electoral al ultimilor 13 ani, era de asteptat o alternanta la putere - pentru ca din 1996 cei care au organizat alegerile le-au pierdut cu regularitate. A fost, insa, cea mai stransa competitie de pana acum si s-ar fi putut foarte bine ca balanta sa se incline, in aceleasi conditii, in favoarea lui Geoana. Candidatul social-democrat are insa satisfactia platonica de a fi castigat alegerile...in tara - unde se zice ca ar fi obtinut mai multe voturi, dar nu suficiente. A sperat ca va mai recupera ceva din cele nule, dar nici acolo n-a avut sansa...

Deci, Traian Basescu va scrie, teoretic cel putin, un capitol important, de zece ani, al istoriei Romaniei post-totalitare. Cel de-al doilea mandat al sau incepe sub auspiciile memorabile a doua decenii de libertate si democratie - chiar daca cele doua categorii nu au fost foarte profitabile pentru Romania. Dupa cinci ani de zbucium intern, in cautarea unei solutii niciodata gasite, Romania lui Basescu incearca un nou inceput. Fi-va acesta mai bun pentru romanii care au mers la vot?

E greu de spus. Cu siguranta ca Traian Basescu - veritabil „animal politic”, din specia „Ion Iliescu” - va incerca sa nu repete sumedenia de greseli pe care le-a facut pana acum. De regula, insa, dupa 50 de ani, oamenii se schimba greu (Iliescu insa a demonstrat ca se poate). Tendintele autotariste ale lui Basescu ii vor marca in continuare actiunea, dar nu la nivelurile cu care ne-a obisnuit. Iar primul semn ramane obstinata cu care refuza o solutie negociata pentru formarea unui nou guvern si incapatanarea cu care doreste sa aibe unul asupra caruia sa poata exercita un control total. Dealtfel, asa zisele negocieri ale lui Boc (vorba vine „ale lui Boc”) se indreapta spre o formula autarhica, pe baza de racolari de parlamentari de la celelalte partide pana la limita formarii unei majoritati proprii, fara liberali si social-democrati. Va fi insa o majoritate vulnerabila, ce va ameninta, in orice moment, sa se destrame, atunci cand apar mize importante. Este cel putin un semn ca ca autoritatea prevaleaza in fata stabilitatii si ca in relatia cu partenerii primeaza confruntarea.

Prin victoria sa, Traian Basescu isi asuma, practic, o dubla responsabilitate: cea de presedinte si cea de premier. Este conditia - crede el -atingerii obiectivelor ramase nerealizate in primul mandat. Dar este, in acelasi timp, si samanta scandalurilor viitoare, care vor incetini considerabil mersul nostru spre o societate normala.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3122.phtml