Publicat: 9 Aprilie, 2013 - 10:45
Share

Sătui de lipsa de performanţă a celor puşi să administreze companiile de stat, cei de la FMI au venit cu o nouă reţetă: manageri privaţi. Şi au forţat guvernul să adopte această soluţie care, în viziunea celor de la Washington ar putea diminua şi chiar reduce pierderile pe care le înregistrează economia românească. Culmea este că nu puţine dintre aceste companii - majoritatea bazându-se pe un monopol - au fost şi ar putea fi profitabile.

Doar că reţetele perfecţionate de către managerii numiţi politic au optimizat procesul de sifonare a beneficiilor în alte direcţii decât bugetul de stat. Un exemplu: dacă Hidrotehnica nu canaliza cheltuielile spre beneficiile directorilor, amplificând schemele de personal la nivele fanteziste, acordând bonusuri fără nici o legătură cu resursele şi performanţele şi încheind contracte păguboase cu clienţi direcţionaţi politic, ar mai fi ajuns la insolvenţă?

Socoteala cinică pe care şi-o face orice manager de la stat e următoarea: de ce să-mi bat eu capul să fac profit şi să-l direcţionez la buget, în loc să trăiesc eu şi ai mei mai bine pentru că, oricum, nimeni nu-mi va mulţumi pentru asta?

La rândul lor, guvernele au fost critice la adresa fenomenului până când au preluat şi pus sub controlul oamenilor proprii aceste surse de beneficii pentru clientela proprie, după care au făcut ce-au făcut şi cei dinaintea lor. Când  a fost vorba despre entităţi economice ce puteau fi scoase de sub influenţa politicului, FMI a insistat pentru privatizare, chiar dacă operaţiunea nu a adus beneficiile estimate, din cauza conjuncturii şi a condiţiilor impuse. Au rămas în portofoliul statului acele companii în care povara socială depăşeşte perspectivele oferite de privatizare. Sigur, ar fi mai simplu ca vreo câteva dintre aceste două găuri negre să fie desfiinţate pur şi simplu, dar doar că efortul subvenţionării va fi copleşit de acela al asistării sociale, a celor care-şi pierd locurile de muncă.

Ideea FMI-istă a managementului privat este o aiureală pe care strategii de la Washington n-au experimentat-o cu succes pe nicăieri, iar România devine, din acest punct de vedere, un cobai.

Experimentul poate fi similar cu acela al numirii de manageri de la stat la cârma companiilor private. Sunt entităţi net diferite care nu se pot combina. Ce vor face managerii deja numiţi după proceduri de selecţie cel puţin dubioase, care au adus, practic, aceeaşi oameni în atenţie?

Aceştia vor constata ce au constatat şi predecesorii lor, vor încasa însă salarii mai mari până când va fi evident, şi pentru ei şi pentru stat, că nu pot face mare lucru, după care vor pleca să-şi încerce norocul pe la alte selecţii.

De aceea, experimentul rămâne la fel de valabil ca acela al încrucişării lupului privat cu oile de la stat.

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

Punctul pe Y / mari 13 iulie 2010 Nr: 3078

Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

De mai bine de 15 ani Romania face fata unor fenomene meteorologice nemaintalnite - cu frecventa si forta actuala - in trecutul hidrometeorologic al tarii. Practic, cea mai mare catastrofa de acest gen s-a inregistrat in 1970, cand tara s-a aflat, practic, sub ape, iar nivelul pierderilor nu a putut fi estimat. Acest precedent a declansat o ampla campanie de lucrari de hidroamelioratii si indiguiri care a durat, practic, pana in 1990, cand au aparut cu totul alte prioritati. De atunci, aproape fiecare guvern a avut parte de socul si spectacolul mediatic al inundatiilor provocate fie de dezghetul rapid, fie de ploile napraznice, fie de acumularile necontrolate din amontele intregii retele hidrografice.

De fiecare data administratiile locale si cea centrala au fost luate prin surprindere, asezarile care au proliferat prin lunci sau pe traseele suvoaielor montane au fost luate de ape si mii de oameni au ramas fara agoniseala de-o viata - in cazul in care au avut norocul sa se salveze in ultimul moment. De fiecare data am asistat la spectacolul populist al vizitelor de lucru ale politicienilor, ale dialogurilor lor cu sinistratii, ale curentelor de compasiune concretizate in teledonuri la care vedetele si-au expus caritatea, ale promisiunilor ferme ca pana la venirea iernii sinistratii vor avea un acoperis deasupra capului prin mobilizarea unor rezerve bugetare. In acesti ani o gramada de localitati au trecut de mai multe ori prin acest calvar, mii de case au fost reconstruite de cateva ori, in timp ce altele, retrase din calea apelor au ramas nelocuite fiind vandalizate de insisi sinistratii care asteptau deobicei la carciuma, cu apa pana la genunchi, sosirea si impartirea ajutoarelor. Si, tot deobicei, lucrarile de indiguire promise ori se faceau de mantuiala (din banii ramasi dupa ce se fura din greu nici nu se putea face altceva), ori nu se mai faceau deloc, caci apareau alte prioritati.

Daca cineva cu har la matematica ar face si o socoteala cat au costat ajutoarele, reconstruirile, lucrarile facute in graba, provizorii sau cele de mantuiala, cred ca ar ajunge la un rezultat inspaimantator, prin dimensiunea colosala a valorii lipsei de coerenta si de logica. De 20 de ani nu exista nici un plan de „lupta” cu intemperiile, fiecare guvern vine si pleaca dupa ce mai toaca niste bani pe show-uri mediatice si acuza greaua mostenire de la precedenti. Daca aceste inundatii au, totusi vreun merit, acela este ca pentru o perioada, in care atentia generala se concentreaza asupra sinistratilor si a salvarii lor, lumea mai uita de incompetenta manageriala a guvernantilor si de jaful organizat asupra banului public. Pana intervine o noua catastrofa naturala, sa acopere catastrofa umana care domneste nederanjata intr-o Romanie parca blestemata si de natura ...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3268.phtml