Publicat: 18 Iunie, 2015 - 12:55
Share

Chiar nu înţeleg de ce se face atâta tevatură pe seama operaţiei la genunchi a lui Ponta în Turcia, pusă faţă în faţă cu operaţia la genunchi a soţiei ambasadorului olandez, efectuată în România?! La urma-urmelor, amândoi s-au operat în străinătate! Care-i diferenţa?

Postarea pe facebook a diplomatului olandez a fost, fără îndoială, una polemică. Şi a lovit într-unul dintre cele mai dureroase locuri ale sistemului public: sănătatea. Un sistem prost gândit, prost administrat, transformat într-o veritabilă gaură neagră bugetară care înghite bani cu nemiluita fără a produce nimic. În special calitate.

Nu e prima dată când demnitarii români îşi arată pe faţă neîncrederea în sistem şi refuză să se lase în grija lui. Înaintea lui Ponta au mai făcut-o Băsescu – cu noada şi Tăriceanu – cu un alt genunchi julit într-un accident de motocicletă. Amândoi s-au dus la Viena, noua Meccă a îmbogăţiţilor români, unde de cele mai multe ori sunt trataţi de medici români, dar în stabilimente austriece. Pe Băsescu chiar medicii noştri l-au trimis acolo, mărturisindu-şi neputinţa de a-i asigura în ţară cele mai bune condiţii de tratament. A spus-o, la vremea respectivă, însuşi ministrul Sănătăţii, Nicolăescu, deşi nu era medic, dar ştia foarte bine ce se întâmplă prin spitalele noastre.

Veţi spune, poate, că ceva s-a mai schimbat prin instituţiile medicale româneşti din 2005-2006 când au avut loc aceste intervenţii. Cu siguranţă că s-a schimbat, iar faptul că diplomatul olandez nu şi-a făcut nevasta pachet să o trimită la el în ţară spune ceva. Mă întreb, totuşi, dacă nu era ambasador, ar fi avut aceeaşi încredere în sistemul medical românesc – şi aici pun accentul nu atât pe intervenţia chirurgicală propriu-zisă, cât pe atenţia şi solicitudinea cadrelor  medicale în general, capitolul la care suntem într-o continuă şi grea suferinţă.

Victor Ponta a ales această soluţie – zice el pe Facebook – ca să aibă linişte şi să nu-l copleşească reporterii să-l întrebe de ce s-a dus la Baku şi pe cine va pune ministru la Transporturi. A ales, de fapt, o tergiversare a lucrurilor, la adăpostul recomandărilor medicale putând să-şi acorde un răgaz ca să gândească mai bine următorii paşi pe care-i are de făcut. Iar lăsarea ţării în grija lui Oprea reprezintă un răspuns subtil la şantajul acestuia cu Codul Penal: el va fi cel care discută cu delegaţia FMI problemele spinoase ale Codului Fiscal şi ale reducerilor de taxe în care Fondul nu crede de fel. În acelaşi timp îşi lasă colegii din PSD să-şi consume umorile şi frustrările generate de cedările continue în faţa unui aliat în care nu poţi avea încredere. Nu trei-patru săptămâni, cât ne informează Dragnea că ar avea nevoie să se pună pe picioare, dar măcar o săptămână va avea la dispoziţie premierul ca să-şi evalueze posibilităţile de a rămâne în picioare…      

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Golurile din buzunare!

Punctul pe Y / miercuri 14 iulie 2010 Nr: 3079

Golurile din buzunare!

In urma cu 16 ani, la Cupa Mondiala din America, am organizat, cu colegii de la „Libertatea” (cea de atunci) primele vizionari colective ale meciurilor Romaniei. Am adunat seara de seara, la Teiul studentesc, mii de suporteri care simteau nevoia sa se bucure (sau sa sufere) impreuna, sa retraiasca atmosfera de pe stadioanele indepartate ale Lumii Noi. A fost o veritabila premiera care astazi, iata, practic s-a globalizat. Cateva milioane de spanioli au vizionat finala Campionatului Mondial in pietele publice sau pe stadioane, in conditiile tehnice pe care le ofera era digitala. In 1994 reusisem cu mare dificultate sa gasim un videoproiector disponibil, iar despre calitatea vizionarii nu vreau sa mai comentez. Dar asta n-a contat pentru miile de romani care asteptau atunci de la fotbal revansa pe care se parea ca nici Revolutia nu le-o poate oferi.

Anul 1994 a fost si ultimul din cartea recordurilor fotbalului romanesc, a carui explozie majora s-a consumat in 1988, odata cu castigarea finalei Cupei Campionilor Europeni de catre Steaua. A fost inceputul sfarsitului, o generatie de sportivi de exceptie stingandu-se treptat. Le-au luat locul nu alti fotbalisti dotati, ci negustorii fotbalului - „finantatorii”, antreprenori, procuratori care au transformat campionatul intern intr-o parodie cu castigatorii desemnati pe sub masa si cu aranjamente de culise fara perdea. Stadioanele s-au golit treptat, s-a golit si rezerva de fotbalisti de vanzare si iata ca am ajuns ca la marile cluburi europene, cele care fac legea in fotbal, sa nu mai joace decat Chivu. Acelasi Chivu, care alaturi de Lobont joaca intr-o sceneta comerciala penibila, in care sunt simpli spectatori ai marelui eveniment african, la o bere ...

Cat este de important fotbalul pentru moralul unei natiuni s-a vazut limpede cu aceasta ocazie. Defilarea de super-VIP-uri din tribunele stadioanelor sud-africane, numarul mare de spectatori, angrenarea emotionala a tuturor segmentelor societatii au facut ca pentru o luna macar, cei care si-au pus sperante de diferite calibre in capricioasa minge „Jabulani”, sa mai uite de criza si de efectele sale. A fost un soi de armistitiu, in timpul caruia previziunile sumbre au lasat locul optimismului contagios al stadioanelor. Nu stiu cat de puternic a fost impactul asupra noastra, in conditiile in care n-am mai avut de ce sa ne implicam sufleteste, dar cred ca cei vreo trei milioane de romani care au urmarit finala au incercat ca macar pentru cele 120 de minute dramatice sa nu se mai gandeasca la taierea lefurilor, la cresterea TVA, la efectele inundatiilor si la incoerentele strigatoare la cer ale unor oameni care n-ar avea loc sa joace nici in divizia „Onoare” (chiar cu atat mai putin) a politicii.

Campionatul mondial a trecut, finala a ramas in amintiri si noi ne intoarcem la miutele noastre de fiecare zi si la incapacitatea cronica a „jucatorilor” nostri de a marca altceva decat goluri in buzunare .... Ale noastre nu ale lor ...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3269.phtml