Publicat: 11 Decembrie, 2013 - 12:59
Share

Pripeala nejustificată a parlamentarilor s-a dovedit o veritabilă “Roşie Montană” pentru Băsescu, care a mai fluturat odată năframa “loviturii de stat” solicitând poporul iasă la luptă împotriva hidrei useliste.

Operaţiunea “Amnistia” se dovedeşte mai complicată decât au estimat iniţiatorii săi. O procedură juridică normală, obişnuită, al cărei rol nu este să pună în libertate vinovaţii care nu şi-au ispăşit pedepsele, ci să ofere o şansă de reinserţie morală şi socială unor persoane ale căror fapte nu reprezintă un pericol social major. Aceasta este, de fapt, explicaţia principală pe care ar fi trebuit să o ofere iniţiatorii şi susţinătorii proiectului.

Desigur, aglomeraţia din închisori este şi ea o problemă, ca şi costurile de întreţinere – la standarde europene – a “pensionarilor”. Nu de la aceste aspecte trebuia pornit, după cum şi acuzele lui Băsescu au valabilitate doar pentru persoanele care nu gândesc prea mult. Lovitură dată justiţiei?
Păi, ce lovitură mai grea decât subordonarea şi manipularea acesteia de către cuplul Băsescu-Macovei şi conservarea unor structuri gata să acţioneze la comandă. Compromiterea MCV şi Schengen? Sunt compromise de mult, de acelaşi binom, şi putem noi să ne dăm şi peste cap acum, că nu vom avea un raport mai favorabil, în condiţiile în care rezervele sunt circumstanţiale şi impresioniste, argumentele fiind furnizate de aceeaşi nocivă doamnă Macovei prietenilor săi de la Bruxelles. Iar Schengenul – ne-am săturat să ne mai căciulim şi nu cred că dacă noi nu facem acest pas al graţierii, decizia nemţilor şi olandezilor se va schimba.

În apărarea şi în acuzarea acestui act normativ funcţionează mecanismele aceluiaşi joc politicianist şi populist. Băsescu strigă în duo cu prietena sa că unicul scop este să fie scăpaţi Năstase şi alţi câţiva fruntaşi ai USL de puşcărie (deşi, dacă e pe-aşa, scapă şi o grămadă de portocalii de-ai lor), în ciuda faptului că textul proiectului stipulează clar că sunt excluse condamnările pentru acte de corupţie. Dar cine mai stă să şi citească, când un asemenea argument vine ca o mănuşă. Din tot talmeş-balmeşul de luni, amplificat de “dezertarea” lui Ponta şi delimitarea stupidă a lui Antonescu, a reieşit ca antica zeiţă din spuma mării că ne aflăm în faţa unei noi lovituri de stat (admiţând principiul băsist “Statul sunt eu!) în care se combină, în proporţii variate, Legea Minelor şi statutul parlamentarilor împreună, bineînţeles, cu graţierea.

După umila mea părere această graţiere e necesară, chiar dacă niciodată nu va fi “momentul” oportun. Aceasta trebuie însă să fie însoţită de câteva reglementări esenţiale, care lipsesc încă: organismul de supraveghere a celor eliberaţi şi programe coerente de reinserţie socială. Fără ele nu vom face decât să relaxăm temporar “metrii cubi” de aer pe cap de puşcăriaş din penitenciarele noastre nereformate din lipsă de fonduri. 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

O institutie handicapata: ANI!

Punctul pe Y / joi 12 august 2010 Nr: 3100

O institutie handicapata: ANI!

Legea ANI ar fi trebuit sa fie un avort juridic. S-a nascut inainte de termen, avand greutatea minima pentru a supravietui si o serie de organe esentiale nedezvoltate sau malformate. A fost hranita la sanul catorva politicieni cu laptele acru al incompetentei si data apoi pe mana unui personaj dubios, pentru a i se face educatie. Cand sa dea examenul de maturitate, comisia de la Curtea Constitutionala a trantit-o de doua ori pe motiv de nelegalitate, anulandu-i studiile de parca le-ar fi facut la Spiru Haret, de la distanta. Soarta ei ar fi fost trista daca nu i-ar fi sarit in ajutor Europa, cea atat de sensibila la nevoile orfanilor. Daca nu-i gasiti iute un rost nu mai pupati Schengen la anul! - a fost mesajul transmis de la Bruxelles prin aceeasi mama vitrega, devenita intre timp europarlamentar.

Si iata ca jucam jocul: „ei se fac ca vor sa luptam cu coruptia, noi ne facem ca luptam!”. Dupa atacurile la baioneta ale lui Frunda, urmeaza un vot cuminte in ambele Camere: legea e atat de neputincioasa, chiar cu vechile prevederi, incat n-are rost sa ne mai batem capul cu ea - isi spun demnitarii si parlamentarii, iar ultimii se pregatesc de noul botez. Asa cum este, legea ANI da doar o satisfactie formala Comisiei Europene. Ea se alatura DNA in evantaiul de „inlocuitori” juridici prin care, chipurile, lupta cu coruptia ar fi mai nemiloasa. Cine are insa curajul sa rasfoiasca bilantul celor doua institutii va constata ca: DNA deschide tot felul de procese care in final se-nchid pe motiv de vicii deprocedura; ANI prinde cu ocaua mica doar demnitari neglijenti care uita ce-au scris ultima data in declaratiii sau fac „misto” introducand bunuri necuantificabile. In forma actuala probabil ca vom astepta mult si bine pana cand insectarul sau va fi prins cu acul primul parlamentar care s-a imbogatit in cursul mandatului din altceva decat din leafa si diurna.

O problema adiacenta care-i framanta pe politicieni este cum sa mai ia ceva de la bogati si sa dea la saraci fara a se face apel la procedurile haiducesti. UNPR-ul lui Oprea - el insusi un om destul de bogat - a venit cu o idee din care vrea sa faca un proiect de lege si sa introduca taxa de solidaritate a bogatanilor. Averea personala (notiune destul de nebuloasa) compusa din bunuri imobile si mobile (case, masini, iahturi, elicoptere) care depaseste vreo 600.000 euro ar urma sa fie taxata cu 1% pe an. In acest fel, cred uneperistii, s-ar putea strange doar anul asta vreun miliard de euro, ce ar urma sa fie dirijati spre fondul de pensii. Idee nobila, dar total inaplicabila. Cand se va face inventarul bogatanilor, s-ar putea sa se ajunga la concluzia ca in Romania asa ceva nu exista!

O chestiune cu adevarat importanta o constituie solidaritatea vazuta prin prisma actelor de binefacere. In toata lumea civilizata mari bogatasi isi directioneaza parte importanta din avere (contra unor facilitati fiscale, evident) spre domeniile pe care statul nu le poate sustine suficient: sanatate, educatie, cultura. Cred ca si la noi, unii dintre marii imbogatiti ar avea astfel de impulsuri daca reglementarile fiscale n-ar fi atat de restrictive: practic, poti sa donezi doar 2% din venituri. Si nimeni nu are chef sa dea statului niste sume de care sa dispuna acesta dupa bunul plac al guvernantilor temporari. Si atunci ce sa faca bogatii nostri, decat sa-si faca palate si sa-si ia flotile de masini de fite inmatriculate pe firma?
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3290.phtml