Publicat: 14 Martie, 2012 - 13:00

Una dintre categoriile de situaţii umilitoare la care a fost supus Traian Băsescu de-a lungul mandatului său prezidenţial a fost aceea a numirii unor oameni de doi bani în funcţii cheie ale statului.

Şirul erorilor flagrante de evaluare a început odată cu primul guvern al Alianţei DA, când jumătate dintre miniştri au fost nominalizaţi de el însuşi.
Printre aceştia, funcţionari de la Primăria Capitalei, propulsaţi din scaunele descleiate ale diferitelor direcţii în fotoliile capitonate de miniştri.
Va rămâne demnă de Cartea Recordurilor nominalizarea unei domnişoare blonde – Pârvulescu pe nume – pentru funcţia de ministru al Integrării Europene, persoana în cauză demonstrând la audierea din Parlament că habar n-avea cu ce ar fi trebuit să se ocupe un astfel de minister.
De tot râsul a fost şi numirea noului ministru al Transporturilor, un domn pe nume Dobre, care se ocupa anterior de maşinile Primăriei, a cărui unică performanţă a rămas păguboasa încercare de reziliere a contractului cu Bechtel, care a provocat ministerului pierderi uriaşe.

Situaţii umilitoare a avut de înfruntat preşedintele şi la numirile din propriul său staff. În aceeaşi carte a recordurilor va rămâne şi prestaţia doamnei Udrea, făcută din jurisconsult la Primărie, şefă a Cancelariei prezidenţiale, care habar n-avea că Norvegia nu e în UE şi că nu are preşedinte, în toiul pregătirii unei vizite oficiale în ţara nordică. Şi mă rezum la atâta, ca să nu mai pomenesc alte câteva nume ai căror purtători au comis isprăvi de neuitat.

Dar, poate că cea mai umilitoare experienţă a preşedintelui rămâne numirea în fruntea guvernului a celui mai şters, mai lipsit de personalitate şi de simţ al ridicolului exemplar din colecţia sa de politicieni de casă: Emil Boc. 
Cel care a selectat veritabile echipe înzestrate după chipul şi asemănarea sa, pentru a fi puse în fruntea unor ministere-cheie.
Analfabeţi şi reduşi intelectual de calibrul lui Igaş, Ialomiţianu, Vreme, Botiş, Ariton vor rămâne în răbojul Executivului ca modele de neegalat a ceea ce istoria a păstrat de etalon sub numele lui Zăroni din vremea lui Petru Groza.

Să fii preşedinte având în subordine directă – pentru că Boc n-a contat niciodată ca factor de decizie – asemenea specimene reprezintă, probabil, umilinţa supremă. Şi ghinionul suprem al acestei naţii, obligată să treacă prin purgatoriul crizei cu o asemenea echipă.

Lasă că nici ce-a înlocuit team-ul ruşinii nu este mai breaz.
A fost nevoie doar să deschidă de câteva ori gura domnii Berca, Nazare, Fuia, Bode sau Mustea ca să-ţi dai seama că singura diferenţă faţă de cei pe care i-au înlocuit ţine de vârstă: sunt mai tineri, dar la fel de aerieni!

O singură excepţie descifrez în Executivul condus de dl Ungureanu: ministrul Finanţelor. Bogdan Drăgoi putea să fie un exemplu tipic de play-boy, preocupat doar de ideea de a-şi consuma în modalităţile cele mai agreabile juneţea.
Construcţia sa interioară s-a dovedit a fi diferită de cea a unei întregi generaţii de copii de bani gata: omul şi-a făcut temeinic studiile, la cele mai bune şcoli pe care i le-au rezervat părinţii. A parcurs toate treptele academice.
A luat viaţa în piept pe cont propriu, în sectorul privat, unde a confirmat cu brio. Prezenţa sa în structurile administraţiei de stat nu este altceva decât rezultatul unei puternice motivaţii: aceea de a fi în stare să facă ceea ce trebuie.

Şi a făcut, în etapele intermediare pe care le-a parcurs până la demnitatea de ministru, la care a acces nu prin împingere din spate de către un personaj care doreşte să-şi continue “programul” prin intermediul unei marionete (cum s-a întâmplat în cazul colegilor săi de generaţie) ci prin modelul propriei competenţe demonstrate într-una dintre funcţiile-cheie ale ministerului.

Bogdan Drăgoi este un caz singular în faţa de căruia Traian Băsescu nu trebuie să se simtă umilit.   

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Nastase: un autor cu... greutate!

Punctul pe Y / luni 18 ianuarie 2010 Nr: 2954

Nastase: un autor cu... greutate!

In ziua in care se aproba bugetul, fara nici unul dintre amendamentele PSD-ului, presedintele Consiliului National isi lansa, la Casa Titulescu, doua noi volume (6 si 7) ale serialului „Romania dupa Malta”. Doua tomuri consistente, cu peste 1600 de pagini si cantarind vreo 2,5 kilograme.

Un numeros public, compus din politicieni social-democrati, diplomati, jurnalisti si colaboratori apropiati, a tinut sa fie prezent la evenimentul promovator de o redutabila echipa de „moderatori”: presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, presedintele Academiei, Ionel Haiduc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu si parlamentarul Titus Corlatean.

Adrian Nastase a adunat, cu scrupulozitatea ce-l caracterizeaza, tot ceea ce a fost legat de activitatea si actiunile sale in calitatea pe care a avut-o, de prim ministru de Externe „constitutional”, din guvernele Roman II si Stolojan. Cele doua op-uri sunt burdusite cu note, comentarii, documente, fotografii care reconstituie aproape pas cu pas evolutia sa de pe scena interna si pe cea internationala, in intervalul 1 Iulie - 31 Decembrie 1991.

Atunci cand a fost numit ministru de Externe si a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Nastase era un necunoscut pentru marele public. Intrase in scena pe la inceputul lui ’90, in calitate de expert la CPUN, in echipa CFSN-ului care gestiona relatiile externe (patronate atunci, autoritar, de Brucan) si se remarcase, datorita calitatilor sale - cultura solida, prezenta agreabila, talent de relationare interumana - in fata echipei eterogene care se instalase la carma tarii. Numirea sa ca ministru de Externe a fost una dintre cele mai inspirate decizii luate atunci, pentru ca Nastase a dovedit rapid ca este omul potrivit la locul potrivit si persoana cea mai apta sa reconstruiasca (chiar si la propriu) o institutie pe masura noilor sale misiuni. In prezentarea facuta la Casa Titulescu, cineva a schitat si un bilant fizic al mandatului sau, cu kilometri parcursi, zile petrecute peste hotare (peste 200 intr-un an!) si contacte avute. Pana si aceasta ilustreaza stilul dinamic pe care l-a impus si de care, atunci, Romania avea nevoie ca de aer. Indraznesc sa afirm ca Nastase a fost cel mai bun ministru de Externe postdecembrist, ca provacarile carora le-a facut fata au fost dintre cele mai complexe (ecoul international negativ al mineriadelor, primirea Romaniei in Consiliul Europei, contactele premergatoare parteneriatului cu NATO, relatia bilaterala cu Statele Unite si clauza) si ca el a reusit sa proiecteze in perceptia internationala o noua imagine pentru diplomatia romaneasca. Intamplator sau nu, perioada pe care o evoca cu minutie istoriografica volumele lansate este cea din care se poate descifra cel mai bine modul in care s-a format personalitatea celui care avea sa ocupe (cu o singura exceptie) cele mai inalte pozitii din stat, acumuland totodata premisele unei autoritati personale pe care n-a mai avut-o nici cu un alt lider roman in viata.

Suspiciosii ar putea crede chiar ca evenimentul evocat in aceste randuri constituie o prima demonstratie pentru intentiile de viitor ale lui Adrian Nastase si un argument al sprijinului politic de care va beneficia in competitia pentru sefia unui partid aflat intr-o periculoasa deriva.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3143.phtml