Publicat: 14 August, 2014 - 13:00

Ar trebui să fim mulţumiţi – noi, oamenii simpli – de modul în care acţionează Justiţia română în ultimii ani, de când pare că a depăşit tracul care făcea să prelungească la infinit – până la procese - cauze delicate, sau să dea soluţii de achitare pentru culpe care se vedeau cu ochiul liber.

Dna Monica Macovei crede că acest trend i se datorează: dacă nu era ea să modifice ceea ce făcuse Năstase pe ultimii metri ai guvernării şi să treacă în mâinile ministrului Justiţiei deciziile şi competenţele care fuseseră transferate CSM-ului, ne-am fi bălăcit şi acum în aceeaşi mocirlă juridică. La vremea respectivă, acest abuz – căci despre aşa ceva a fost vorba – a fost justificat de Traian Băsescu prin aceea că marea majoritate a magistraţilor fuseseră numiţi în funcţii de către precedenta guvernare, faţă de care aceştia aveau anumite obligaţii. Iar o reală campanie anticorupţie nu se putea face decât cu oameni noi, cu adevărat independenţi şi fără obligaţii. Aceeaşi politică de „mână forte” (sub care se ascunde de multe ori banalul abuz) a făcut ca ministrul Justiţiei să aibă mână liberă şi la numirea procurorului general şi al şefilor DNA. De ce a ales pentru aceste funcţii Monica Macovei pe Codruţa Kovesi şi pe Daniel Morar, în a căror mapă profesională figurau abuzuri şi încălcări ale legii (notorie a fost încarcerarea de către Morar a unui om de afaceri dovedit nevinovat, faptă pentru care nu a primit o sancţiune, ci o spectaculoasă promovare) rămâne o întrebare la care nu pot răspunde decât prietenii.

De ce i s-a părut Lui Băsescu normal să împartă cu Ponta, vreo opt ani mai târziu, cele două funcţii la masa verde, în loc să lase CSM-ului această sarcină legală – rămâne de asemenea o întrebare retorică. Una peste alta, lucrul cu care se laudă cel mai tare cuplul (astăzi dezbinat) Băsescu-Macovei reprezintă, în fapt, nu o eliberare a Justiţiei de presiuni politice, ci o subordonare masivă a sa. Cu aceeaşi naivitate ne-am putea întreba cum de pronosticurile lui Băsescu, referitoare la cine urma să înfunde puşcăria se împlineau cu asemenea exactitate, fără să fie nevoie ca el să cheme procurorii şi să lea dea indicaţii, sau să sugereze nivelul condamnărilor unor complete de judecată numite special şi nu aleatoriu (cum s-a întâmplat în dosarul ICA). Iar un amănunt de genul celui în care judecătoarea Camelia Bogdan, promovată peste noapte pentru a conduce cu mână de fier acelaşi proces în care inculpaţilor li s-a refuzat orice drept la apărare şi apropiata sa numire într-o funcţie importantă la Uniunea Europeană ne face să ne întrebăm cât de multe pot fi aceste coincidenţe.

Realitatea dură este însă aceea că aşa zisa „reformă a Justiţiei” efectuată de candidata la preşedinţie şi candidatul la pensie nu a fost altceva decât instituirea unui control strict prin care puterea de la Cotroceni şi-a exercitat presiunile asupra adversarilor politici. Că la adăpostul acestei presupuse „independenţe” se comit abuzuri incalificabile şi că acest lucru se întâmplă în condiţiile în care cei în cauză nu dau nimănui socoteală. Desigur, este bine – şi Europa e încântată – că puşcăriile se umplu de personaje sus-puse, considerate până de curând intangibile – dar în siajul acestor demonstraţii înfloreşte bunul plac şi încălcarea unor drepturi elementare. Suntem pe cale să avem o justiţie de vitrină, care în numele eradicării unui fenomen instaurează un nou tip de dictatură, căruia îi vor putea cădea victime chiar unii dintre promotorii acesteia.    

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Criza presei tiparite

Punctul pe Y / vineri 11 decembrie 2009 Nr: 2929

Criza presei tiparite

Odata cu clarificarea rezultatelor alegerilor prezidentiale (nu cred ca cineva se indoieste de faptul ca contestatiile PSD vor ramane un simplu exercitiu de demagogie), lucrurile par sa se limpezeasca si pe piata presei, unde o multime de titluri au fost tinute artificial in viata din interese propagandistice. Nu intamplator, semnalul l-a dat Sorin Ovidiu Vantu, omul care a demonstrat ca in afaceri nu se ataseaza de obiecte si ca poate taia in carne vie cand simte ca lucrurile nu mai merg. Dupa ce a alimentat generos, ani de zile, o divizie publicistica ce s-a latit dincolo de marginile plapumii rentabilitatii financiare, Vantu anunta ca de la 1 Ianuarie va renunta la doua titluri (Business Standard si Cotidianul) si la agentia de stiri cu care a incercat sa atace cvasi - monopulul lui Sarbu (NewsIn). Toate aceste titluri au inghitit in ultimii ani sume uriase, in pretul lor de scoatere la vanzare nemaigasindu-se decat un procent modest din ceea ce s-a cheltuit cu ravna de catre „dezvoltatorii” elitisti ai grupului, care au umplut depozitele Casei Scanteii cu carti si conturile grupurilor cu datorii neachitate. Cornel Nistorescu n-a lucrat de cand e el pentru un ziar cu un tiraj de 7000 exemplare - nivelul la care au adus „Cotidianul” lui Ratiu intelighentii din detasamentul autoproclamat „quality”.

Desigur, nostalgicii presei pot face infarct citind cifrele furnizate de BRAT. In urma cu 18-19 ani acestea ar fi parut derizorii - se lucra atunci cu tiraje de milioane sau de sute de mii. Adevarul de dupa Scanteia (un fel de bunic al „Gandului”) se batea cu Romania Libera a lui Bacanu pentru intaietate, blocand rotativele „Casei Scanteii” cu comenzile de tiraj de milioane. „Libertatea” pe care am scos-o la Revolutie in avampremiera presei libere, punea in pericol batrana rotativa a „Informatiei” cu aproape un milion de exemplare vandute zilnic iar ambulantii se bateau pe Brezoianu sa mai apuce o livrare.

Erau insa alte vremuri. Foamea de informatie, dar mai ales de atitdine, suprimate o jumatate de secol, a explodat pur si simplu, la fel ca „mamaliga” Revolutiei. Presa a fost primul segment al economiei romanesti care a lucrat dupa legile pietei: cererea a facut sa se nasca aproape peste noapte, sute, mii de titluri; dintre acestea alegandu-se si primele falimente. Invenstitiile in presa au fost cele mai rentabile si au adus cele mai rapide castiguri, majoritatea neimpozabile, iar calitatea de jurnalist a devenit accesibila aproape oricui, indiferent de gradul de alfabetizare. Ciclul didactic de 20 de ani prezis ca fiind necesar aproprierii democratiei coincide cu cel al cresterii si descresterii presei scrise. Iar momentul 2010 pare sa fie cel al limpezirii dramatice a peisajului in care vor mai supravietui, la nivel central, doar cu vreo 4-5 titluri, navigand ca niste „balene” intr-o mare coplesita de rapitorii tabloizi.

Anuntul lui Vantu deschide seria altor anunturi care vor surveni pe masura ce sursele de finantare, interesate de campania electorala, se vor inchide, iar cei care le-au operat isi vor indrepta atentia spre ziare de risc mai mic. In urma lor va ramane insa o armata de profesionisti ai condeiului a caror calificare nu-si va gasi utilitatea prin alte segmente mai putin atinse de criza.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3118.phtml