Publicat: 5 August, 2014 - 14:39

Cu siguranţă că Dan Voiculescu nu este cea mai carismatică figură din zona politicii. Carisma, însă, nu trebuie să funcţioneze ca o circumstanţă în evaluarea persoanelor. Au fost şi sunt destui politicieni antipatici, dar eficienţi, după cum sunt şi dintre cei agreabili, plăcuţi, dar complet ineficienţi.

Despre “profesor” se poate spune doar că, atunci când a depăşit zona afacerilor, pentru care are o predispoziţie naturală şi a acţionat în politică, a reuşit să obţină maxim de rezultate cu minim de “investiţii”. Aşa se face că partidul său, care n-a câştigat vreodată vreun curs electoral, se află în avanscena politicii, fără întreruperi, din 2000, fiind în majoritatea timpului la putere, graţie alianţelor reuşite încheiate.

Preşedintele fondator al umanismului/conservator s-a dovedit însă, întotdeauna, un aliat incomod şi un adversar redutabil. După episodul nefericit al “soluţiei imorale” când Băsescu a trebuit să se căciulească în faţa mogulului pentru a-şi accede formaţiunea politică la putere, între cei doi s-a născut o idiosincrazie totală, antipatia şi adversitatea depăşind cotele comune şi mergând până la tentative reciproce de demolare.

Dintre numeroşii adversari politici ai lui Băsescu, doi s-au detaşat cu precădere. Primul a fost Năstase, iar al doilea Voiculescu. Împotriva ambilor, preşedintele în exerciţiu a declanşat ofensive cu tot “armamentul” din dotare – recte instituţiile “verticale” populate cu oameni credincioşi lui, care n-au precupeţit nici un efort de a duce la îndeplinire misiunea. Aceasta fiind anihilarea, prin orice mijloace a celor doi “inamici publici”.

Fapt este că şi împotriva lui Năstase şi împotriva lui Voiculescu, etichetaţi drept “corupţii de serviciu”, instituţiile specializate n-au mers pe exploatarea suspiciunilor de fond, vehiculate în special de presă, ci pe ce s-a nimerit să iasă mai uşor şi mai repede, în jurul celor doi ţesându-se o veritabilă plasă de siguranţă, prin ale cărei ochiuri “peştii cei mari” să nu poată scăpa. Năstase a fost rezolvat ceva mai rapid, şi cu ajutorul celor din partidul său, dar cu Voiculescu lucrurile au mers mai greu. Sunt sigur şi-l cred pe cuvânt pe Traian Băsescu că n-a chemat la Cotroceni nici un procuror căruia să-i spună: luaţi-l pe ăsta! Ştiu însă că nici nu era nevoie, procurorii (unii dintre ei) intuind cu exactitate ce au de făcut. Având de partea lor o parte a opiniei publice şi a mass media, l-au târât pe mogul în vreo trei procese dintre care cel mai avansat este pe cale de a-şi face cunoscute deciziile în momentul în care scriu aceste rânduri. Şi de a-i pecetlui soarta în sensul dorit. Pentru că mi-e greu să cred că cineva şi-a închipuit, după intrarea în malaxorul Justiţiei, că Voiculescu mai are vreo scăpare. O justiţie care acţionează independent şi după bunul plac, care ţine cont doar de probele care îi servesc decizia telecomandată, respingând fără explicaţii orice altă probă, care ignoră deciziile precedente, diametral opuse, reprezintă după mine un veritabil pericol public. Nu mi-aş dori să intru, nevinovat fiind, pe mâinile unui complet ca cel care-l judecă pe Voiculescu. Pentru că aş şti că n-am nici o speranţă. Ne aflăm în faza unui fenomen pe care l-aş asemui cu cel din perioada lui Bush, de după atentatele teroriste. Practic, justiţia îşi arogă misiunea de a nu lăsa nepedepsit nici un presupus atentator la valorile anticorupţiei, chiar cu preţul “torturii” juridice. Scopul scuză mijloacele.

Scopul cui?    

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Criza presei tiparite

Punctul pe Y / vineri 11 decembrie 2009 Nr: 2929

Criza presei tiparite

Odata cu clarificarea rezultatelor alegerilor prezidentiale (nu cred ca cineva se indoieste de faptul ca contestatiile PSD vor ramane un simplu exercitiu de demagogie), lucrurile par sa se limpezeasca si pe piata presei, unde o multime de titluri au fost tinute artificial in viata din interese propagandistice. Nu intamplator, semnalul l-a dat Sorin Ovidiu Vantu, omul care a demonstrat ca in afaceri nu se ataseaza de obiecte si ca poate taia in carne vie cand simte ca lucrurile nu mai merg. Dupa ce a alimentat generos, ani de zile, o divizie publicistica ce s-a latit dincolo de marginile plapumii rentabilitatii financiare, Vantu anunta ca de la 1 Ianuarie va renunta la doua titluri (Business Standard si Cotidianul) si la agentia de stiri cu care a incercat sa atace cvasi - monopulul lui Sarbu (NewsIn). Toate aceste titluri au inghitit in ultimii ani sume uriase, in pretul lor de scoatere la vanzare nemaigasindu-se decat un procent modest din ceea ce s-a cheltuit cu ravna de catre „dezvoltatorii” elitisti ai grupului, care au umplut depozitele Casei Scanteii cu carti si conturile grupurilor cu datorii neachitate. Cornel Nistorescu n-a lucrat de cand e el pentru un ziar cu un tiraj de 7000 exemplare - nivelul la care au adus „Cotidianul” lui Ratiu intelighentii din detasamentul autoproclamat „quality”.

Desigur, nostalgicii presei pot face infarct citind cifrele furnizate de BRAT. In urma cu 18-19 ani acestea ar fi parut derizorii - se lucra atunci cu tiraje de milioane sau de sute de mii. Adevarul de dupa Scanteia (un fel de bunic al „Gandului”) se batea cu Romania Libera a lui Bacanu pentru intaietate, blocand rotativele „Casei Scanteii” cu comenzile de tiraj de milioane. „Libertatea” pe care am scos-o la Revolutie in avampremiera presei libere, punea in pericol batrana rotativa a „Informatiei” cu aproape un milion de exemplare vandute zilnic iar ambulantii se bateau pe Brezoianu sa mai apuce o livrare.

Erau insa alte vremuri. Foamea de informatie, dar mai ales de atitdine, suprimate o jumatate de secol, a explodat pur si simplu, la fel ca „mamaliga” Revolutiei. Presa a fost primul segment al economiei romanesti care a lucrat dupa legile pietei: cererea a facut sa se nasca aproape peste noapte, sute, mii de titluri; dintre acestea alegandu-se si primele falimente. Invenstitiile in presa au fost cele mai rentabile si au adus cele mai rapide castiguri, majoritatea neimpozabile, iar calitatea de jurnalist a devenit accesibila aproape oricui, indiferent de gradul de alfabetizare. Ciclul didactic de 20 de ani prezis ca fiind necesar aproprierii democratiei coincide cu cel al cresterii si descresterii presei scrise. Iar momentul 2010 pare sa fie cel al limpezirii dramatice a peisajului in care vor mai supravietui, la nivel central, doar cu vreo 4-5 titluri, navigand ca niste „balene” intr-o mare coplesita de rapitorii tabloizi.

Anuntul lui Vantu deschide seria altor anunturi care vor surveni pe masura ce sursele de finantare, interesate de campania electorala, se vor inchide, iar cei care le-au operat isi vor indrepta atentia spre ziare de risc mai mic. In urma lor va ramane insa o armata de profesionisti ai condeiului a caror calificare nu-si va gasi utilitatea prin alte segmente mai putin atinse de criza.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3118.phtml