Publicat: 25 Septembrie, 2013 - 12:30

Faptul nimeni nu învaţă din lecţiile istoriei este un truism. Mai grav este însă faptul nu se trag concluziile cuvenite nici măcar din actualitatea imediată. Şi nu doar din manualele de istorie.


Siria mi se pare, din acest punct de vedere, un exemplu edificator. Ceea ce se întâmplă acolo reia, în mare, evoluţiile din Afganistan, Irak, Libia sau Egipt - ca să nu mai vorbim despre fosta Iugoslavie. Prin politica pe care au dus-o puterile occidentale, fie în numele unor nebuloase drepturi ale omului, fie al unor interese economice geo-strategice, au avut acelaşi final. Dacă astăzi fundamentalismul islamic a pus un picior în mijlocul Europei, iradiindu-şi influenţele nocive din Kosovo şi Bosnia-Herţegovina spre ţările din Vest, unde s-au format deja enclave urbane masive, pe care nimeni nu le mai poate controla, este pentru că NATO şi-a asumat răspunderea de a-i mângâia pe creştet pe „bunii” albanezi şi a-i ciomăgi pe sârbii cei „răi”.

Iar ceea ce se întâmplă în Siria semănă din ce în ce mai mult cu o combinată Afganistan-Irak-Libia-Egipt. În aceste ţări - mai puţin Afganistanul - au funcţionat regimuri de mână forte care nu prea respectau drepturile omului. Aceste drepturi sunt o noţiune exotică pentru societăţi aflate încă în faze de organizare tribală, în care predomină etnia sau varianta religioasă a islamului. Saddam, Gaddafi, Mubarak au fost cei care, ţinând în frâu – e drept, cu violenţă şi cruzime – pulsiunile religioase, au asigurat o anumită stabilitate statală împiedicând propagarea fundamentalismului transnaţional. Al Qaeda nu s a bucurat de un bun tratament în nici una dintre aceste ţări, ea desfăşurându-se în voie doar într-un Afganistan în care nu mai funcţiona nici un fel de instituţie.

Atacurile americane n-au făcut decât să răspândească celulele terorist-fundamentaliste în jur, unde au prins rădăcini odată cu răsturnarea de la putere a foştilor dictatori, operaţiune realizată cu banii şi cu armele furnizate de Occident.

O nouă fază a acestei disipări nocive se înregistrează în Siria, unde dinastia inaugurată de Hafez al Assad a dus o politică de reprimare constantă a influenţelor fundamentaliste şi nu întâmplător Siria putea fi considerată una dintre cele mai liberale – din punct de vedere religios – naţiuni arabe.

Promotorii acţiunii anti-Assad, americanii, au constatat cu surprindere (dar fără o reacţie adecvată) că rebelii sirieni sunt, de fapt, o legiune străină Al Qaeda, formată din peste 130.000 de militanţi proveniţi din 49 de state. Este destul de greu de imaginat că acestia luptă pentru instaurarea democraţiei occidentale în Siria, iar dacă acţiunea lor va fi încununată de succes, va rezulta paradoxul unei noi victorii a terorismului islamic cu banii şi armele lumii civilizate.

Evident, acestea sunt judecăţi de suprafaţă, atâta timp cât în spatele acţiunilor occidentale se ascund, ca de obicei, mari interese economice care-şi permit să nu ţină cont de pierderile colaterale. Inclusiv faţă de riscul formării unui adevărat front oriental Al Qaeda, coagulat de chiar politica dusă de marile puteri. 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Renumararea steagurilor

Punctul pe Y / mari 15 decembrie 2009 Nr: 2932

Renumararea steagurilor

Daca ar mai fi trait Caragiale, cu siguranta ca ar fi facut corecturi serioase capodoperei sale 'O scrisoare pierduta'. In primul rand, n-ar mai fi numit-o asa: i-ar fi zis: 'E-mail-ul pierdut', sau 'Caseta' ori 'CD-ul pierdut'. Pentru ca, nu-i asa, cine mai scrie scrisori in zilele noastre? Care sa se rataceasca la posta si sa ajunga unde nu trebuie?

Cu e-mail-ul e altceva: doar daca ti se sparge parola se poate ajunge la el (cum a facut Cioaca cu calculatorul Elodiei!).

Si actiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, castigatorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamita Dandanache, ci contracandidatul sau, dl Nae Catavencu. Probabil ca s-ar fi facut si alte corecturi: ca sa se dea actiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Catavencu ar fi putut sa-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc si pentru o Coana Joitica (Coana Lenuta) desi in piesa actuala rolul sau ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusa in sensul in care dl Traian Catavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipatescu, si cu ajutorul nemijlocit al moftologilor galagiosi din partid (roluri cat se poate de potrivite pentru niste ungureni, patapievicieni, avramesteni, boureni, prigonieni) infrange vointa 'centrului' aliat care-l vrea in functie pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la 'Rasboiu' o casetuta despre cum un candidat aplica o scatoalca unui sustinator, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit sa accepte infrangerea candidatului sau, si sa-l declare invingator pe Catavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit sa adauge o scena-cheie, in care vine rezultatul exit-poll-ului si, desi Mircica Dandanache isi invoca mama si sare intr-un picior de bucurie ca nu ramane fara coledzi, iar Traian Catavencu mustaceste pentru aplaudacii sai care nu pierdusera vremea, ci facusera o numaratoare paralela. 'Numararea steagurilor' capata si ea o semnificatie deosebita: cand Mircea Dandanache contesta rezultatul final si cere renumararea 'steagurilor' nule, intra in scena dom' Vasile Pristanda, seful de la Interne. Acesta, personaj integru, desi cu renumeratie mica de la Buget, numara corect steagurile anulate si reiese ca tot Traian Catavencu are mai multe. Piesa ar trebui sa se sfarseasca 'en fanfarre', cu proclamarea onorabilului Traian Catavencu - ultra progresist, liberschimbist si antimogulist - ca presedinte, in cadrul unei manifestatii conduse de chiar Mircica Dandanache, cu sula unei casete porcoase in coaste, pusa de moftologul - falit, Patapievici.

Singurul personaj care nu se mai potriveste in varianta aceasta a piesei e Cetateanul Turmentat. El stie cu cine sa voteze pentru viitorul luminos al tarii. I-o spun zi de zi ziarele si televiziunile, cu obiectivitatea garantata de CNA...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3121.phtml