Publicat: 25 Septembrie, 2013 - 12:30
Share

Faptul nimeni nu învaţă din lecţiile istoriei este un truism. Mai grav este însă faptul nu se trag concluziile cuvenite nici măcar din actualitatea imediată. Şi nu doar din manualele de istorie.


Siria mi se pare, din acest punct de vedere, un exemplu edificator. Ceea ce se întâmplă acolo reia, în mare, evoluţiile din Afganistan, Irak, Libia sau Egipt - ca să nu mai vorbim despre fosta Iugoslavie. Prin politica pe care au dus-o puterile occidentale, fie în numele unor nebuloase drepturi ale omului, fie al unor interese economice geo-strategice, au avut acelaşi final. Dacă astăzi fundamentalismul islamic a pus un picior în mijlocul Europei, iradiindu-şi influenţele nocive din Kosovo şi Bosnia-Herţegovina spre ţările din Vest, unde s-au format deja enclave urbane masive, pe care nimeni nu le mai poate controla, este pentru că NATO şi-a asumat răspunderea de a-i mângâia pe creştet pe „bunii” albanezi şi a-i ciomăgi pe sârbii cei „răi”.

Iar ceea ce se întâmplă în Siria semănă din ce în ce mai mult cu o combinată Afganistan-Irak-Libia-Egipt. În aceste ţări - mai puţin Afganistanul - au funcţionat regimuri de mână forte care nu prea respectau drepturile omului. Aceste drepturi sunt o noţiune exotică pentru societăţi aflate încă în faze de organizare tribală, în care predomină etnia sau varianta religioasă a islamului. Saddam, Gaddafi, Mubarak au fost cei care, ţinând în frâu – e drept, cu violenţă şi cruzime – pulsiunile religioase, au asigurat o anumită stabilitate statală împiedicând propagarea fundamentalismului transnaţional. Al Qaeda nu s a bucurat de un bun tratament în nici una dintre aceste ţări, ea desfăşurându-se în voie doar într-un Afganistan în care nu mai funcţiona nici un fel de instituţie.

Atacurile americane n-au făcut decât să răspândească celulele terorist-fundamentaliste în jur, unde au prins rădăcini odată cu răsturnarea de la putere a foştilor dictatori, operaţiune realizată cu banii şi cu armele furnizate de Occident.

O nouă fază a acestei disipări nocive se înregistrează în Siria, unde dinastia inaugurată de Hafez al Assad a dus o politică de reprimare constantă a influenţelor fundamentaliste şi nu întâmplător Siria putea fi considerată una dintre cele mai liberale – din punct de vedere religios – naţiuni arabe.

Promotorii acţiunii anti-Assad, americanii, au constatat cu surprindere (dar fără o reacţie adecvată) că rebelii sirieni sunt, de fapt, o legiune străină Al Qaeda, formată din peste 130.000 de militanţi proveniţi din 49 de state. Este destul de greu de imaginat că acestia luptă pentru instaurarea democraţiei occidentale în Siria, iar dacă acţiunea lor va fi încununată de succes, va rezulta paradoxul unei noi victorii a terorismului islamic cu banii şi armele lumii civilizate.

Evident, acestea sunt judecăţi de suprafaţă, atâta timp cât în spatele acţiunilor occidentale se ascund, ca de obicei, mari interese economice care-şi permit să nu ţină cont de pierderile colaterale. Inclusiv faţă de riscul formării unui adevărat front oriental Al Qaeda, coagulat de chiar politica dusă de marile puteri. 

Topic: 

Format: 

Rubrici: