Publicat: 13 Martie, 2017 - 12:44

După cum arată lucrurile acum, puse cap la cap, evenimentele acestui debut de an nu lasă loc nici unui dubiu: a fost, limpede, o tentativă de lovitură de stat a instituțiilor de forță din componența „SISTEMULUI”, la adresa instituțiilor democratice - Parlamentul proaspăt ales  și Guvernul format de câștigătorii alegerilor. O lovitură de stat eșuată, care - prin lașitatea și inconsecvența forurilor de decizie riscă să rămână nesancționată, creând un precedent extrem  de periculos, care deschide calea unor viitoare strategii profund nedemocratice, tolerate și încurajate de forțe interesate.
Să recapitulăm: alegerile din 11 decembrie au dat câștig de cauză unei coaliții al cărei program făcea clară intenția de a se pune stavilă activităților nedemocratice  ale SISTEMULUI brevetat de Băsescu  și adoptat de Iohannis, pentru perpetuarea poziției dominante a „alianței” oculte a instituțiilor de forță (celebrul „binom” SRI - DNA, alături de aripa conservatoare a ÎCCJ și un CSM aservit intereselor acestora). Strategia pusă la punct de către „statul de drept” al lui Iohannis - marele perdant al alegerilor, rămas și fără „partidul meu”, și fără „guvernul meu”, s-a bazat pe informațiile obținute din interiorul Coaliției, referitoare la măsurile prioritare ale noului Guvern, între care figura pe prima poziție ordonanța salvatoare ce ar fi pus unii lideri  la adăpost de brațul lung al legii. Coordonarea acțiunilor a fost exemplară: în timp ce denunțul „cetățenilor indignați” era deja redactat de procurorii Codruței Kovesi în parametrii unui veritabil rechizitoriu, iar președintele făcea o incursiune  în forță peste proaspătul Executiv timorat de lipsa de experiență, era atent pregătit prin metode cibernetice  protestul din Piața Victoriei - absolut fără un obiectiv concret la ora respectivă. Denunțul era înregistrat la DNA cu vreo două ore înainte ca Iordache să introducă pe lista documentelor ședinței de guvern celebra sa Ordonanță. Protestele din Piață s-au declan.at practic instantaneu, înainte de a se ști  despre ce era vorba, concret, în ordonanță. Ce a urmat, dovedește odată în plus  premeditarea acțiunilor: Iohannis se duce la CSM unde se „sfătuiește” cum să se procedeze pentru sesizarea Curții Constituționale - împreună sau separat? Servil, Consiliul acceptă această acțiune de forță și se conformează. Într-un interviu comandat, Codruța Kovesi plasează „printre altele” informația referitoare la declanșarea anchetei asupra Ordonanței, obligată fiind, chipurile, de reclamația „grupării macovei”. Presiunea străzii se amplifică, stimulată de prezența neconstituțională a președintelui printre manifestanți, acesta atacând ulterior Parlamentul printr-un discurs agresiv alimentat de avertismentul „Jos mâinile de pe DNA!” - ceea ce făcea și mai evident planul acțiunii în derulare. Intră în joc ambasadorii de serviciu care condamnă vehement intențiile de sugrumare  a anticorupției, iar Kovesi și credinciosul său scutier Lazăr se întrec în interviuri pe la posturile străine,  în care denunță odioasele manevre de despuiere a anticorupției de principalele sale instrumente: abuzul în funcție și denunțul! Incendiul din stradă se intensifică sub rafalele favorabile dinspre societatea civilă înregimentată și a opoziției debile care își găsește un rost în contestare. Totul pare să meargă uns în direcția demisiei Guvernului - prin anchetarea și acuzarea miniștrilor săi care fac coadă la DNA și prin dezbinarea liderilor Coaliției. Iohannis se vede pe ...elefanți mari și, pe la reuniunile internaționale  la care participă cu râvnă dă de știre că „oamenii săi” se află în stradă pentru a salva democrația. Mai este doar un pas - răspunsul Curții Constituționale față de îndreptățirea Guvernului de a da ordonanțe cu dedicație și la conflictul dintre instituții. Dar acolo se află neînfricata Livia Stanciu, sprijinul de nădejde al președintelui în situațiile delicate.
Balanța confruntării începe însă să se încline în defavoarea „statului de drept” odată cu sentința Curții de Apel în chestiunea celei de-a șasea case prezidențiale. Este o adevărată lovitură în plex care, practic, amuțește discursul anti-penal al lui Iohannis. După care cade ca o bombă decizia Curții care acuză fără nici un dubiu (opinia separată a Liviei Stanciu poate să nu fie luată în considerație datorită comportamentului său ) „derapajele” DNA și încălcarea gravă a Constituției prin depășirea competențelor! Ne aflăm în mijlocul celei mai grave crize pe care o cunoaște societatea românească în ultimul sfert de secol. Este primul caz de încălcare brutală a prevederilor legii fundamentale de către instituții și persoane ale căror roluri erau tocmai de a asigura inviolabilitatea acesteia. Dacă Iohannis nu poate fi sancționat - el beneficiind de imunitatea funcției - nu în aceeași situație se află Parchetul General, DNA și CSM. Într-o logică cel puțin a bunului simț, Kovesi și Lazăr ar fi trebuit să-și dea demisia imediat ce Curtea s-a pronunțat, iar membrii CSM să renunțe la mandate. N-au făcut-o, nici unii, nici alții. Rezolvarea crizei stă acum la mâna ministrului Justiției, despre care nu e prea limpede dacă are foța necesară să înfrunte riscurile unui astfel de gest. Este suspansul crucial al acestor zile, de care poate să depindă în mod esențial cursul democrației în România.

P.S. Rolul Liviei Stanciu în această chestiune pare să fie mai complex. Faptul că cu puțin timp (vreo două ore) înainte de anunțul deciziei Curții Constituționale, DNA a apucat să dea un lung comunicat în care încerca sa argumenteze și să justifice ancheta sa pe Ordonanța 13, induce suspiciunea rezonabilă că o „cârtiță” din interiorul Curții a avertizat-o pe Kovesi - lucru care ridică semne de întrebare cel puțin asupra „protecției informative” de care beneficiază instituția.

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Nastase: un autor cu... greutate!

Punctul pe Y / luni 18 ianuarie 2010 Nr: 2954

Nastase: un autor cu... greutate!

In ziua in care se aproba bugetul, fara nici unul dintre amendamentele PSD-ului, presedintele Consiliului National isi lansa, la Casa Titulescu, doua noi volume (6 si 7) ale serialului „Romania dupa Malta”. Doua tomuri consistente, cu peste 1600 de pagini si cantarind vreo 2,5 kilograme.

Un numeros public, compus din politicieni social-democrati, diplomati, jurnalisti si colaboratori apropiati, a tinut sa fie prezent la evenimentul promovator de o redutabila echipa de „moderatori”: presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, presedintele Academiei, Ionel Haiduc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu si parlamentarul Titus Corlatean.

Adrian Nastase a adunat, cu scrupulozitatea ce-l caracterizeaza, tot ceea ce a fost legat de activitatea si actiunile sale in calitatea pe care a avut-o, de prim ministru de Externe „constitutional”, din guvernele Roman II si Stolojan. Cele doua op-uri sunt burdusite cu note, comentarii, documente, fotografii care reconstituie aproape pas cu pas evolutia sa de pe scena interna si pe cea internationala, in intervalul 1 Iulie - 31 Decembrie 1991.

Atunci cand a fost numit ministru de Externe si a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Nastase era un necunoscut pentru marele public. Intrase in scena pe la inceputul lui ’90, in calitate de expert la CPUN, in echipa CFSN-ului care gestiona relatiile externe (patronate atunci, autoritar, de Brucan) si se remarcase, datorita calitatilor sale - cultura solida, prezenta agreabila, talent de relationare interumana - in fata echipei eterogene care se instalase la carma tarii. Numirea sa ca ministru de Externe a fost una dintre cele mai inspirate decizii luate atunci, pentru ca Nastase a dovedit rapid ca este omul potrivit la locul potrivit si persoana cea mai apta sa reconstruiasca (chiar si la propriu) o institutie pe masura noilor sale misiuni. In prezentarea facuta la Casa Titulescu, cineva a schitat si un bilant fizic al mandatului sau, cu kilometri parcursi, zile petrecute peste hotare (peste 200 intr-un an!) si contacte avute. Pana si aceasta ilustreaza stilul dinamic pe care l-a impus si de care, atunci, Romania avea nevoie ca de aer. Indraznesc sa afirm ca Nastase a fost cel mai bun ministru de Externe postdecembrist, ca provacarile carora le-a facut fata au fost dintre cele mai complexe (ecoul international negativ al mineriadelor, primirea Romaniei in Consiliul Europei, contactele premergatoare parteneriatului cu NATO, relatia bilaterala cu Statele Unite si clauza) si ca el a reusit sa proiecteze in perceptia internationala o noua imagine pentru diplomatia romaneasca. Intamplator sau nu, perioada pe care o evoca cu minutie istoriografica volumele lansate este cea din care se poate descifra cel mai bine modul in care s-a format personalitatea celui care avea sa ocupe (cu o singura exceptie) cele mai inalte pozitii din stat, acumuland totodata premisele unei autoritati personale pe care n-a mai avut-o nici cu un alt lider roman in viata.

Suspiciosii ar putea crede chiar ca evenimentul evocat in aceste randuri constituie o prima demonstratie pentru intentiile de viitor ale lui Adrian Nastase si un argument al sprijinului politic de care va beneficia in competitia pentru sefia unui partid aflat intr-o periculoasa deriva.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3143.phtml