Publicat: 10 Iunie, 2015 - 13:03

Profund îndurerat şi îmbrăcat în negru, preşedintele Iohannis a rostit rar şi apăsat: “Azi e o zi tristă pentru democraţia din România!” Stau şi mă întreb ce i-ar fi putut alina suferinţa. Demisia lui Ponta?

Cu siguranţă că ăsta ar fi fost medicamentul. Hai să nu ne facem însă iluzii în legătură cu democraţia. Îl doare în cot pe preşedinte de democraţie. După cum îl doare şi pe Ponta. Şi pe Gorghiu sau pe Blaga. Este doar un pretext pentru interesul personal. Iar interesul personal este reprezentat de accesul la butoanele puterii şi ale privilegiilor care decurg din aceasta. Întreaga secvenţă s-ar putea rezuma la un clasic “ridică-te tu ca să mă aşez eu!” Or, (o)poziţia asta prezidenţialo–liberală suferă de pe urma faptului că nu găseşte soluţii (altele decât cele electorale) pentru a-şi atinge scopul. Alianţa de la guvernare pare suficient de stabilă – o dovedeşte şi votul din Cameră, care îl precede (şi prevesteşte) pe cel din plen, de vineri, de la moţiune. Câştigătoare printr-un concurs de împrejurări – şi nu prin meritele personale ale unui personaj sosit în politică de doar câteva luni –a preşedinţiei Opoziţia a fost şi este frustrată de imposibilitatea de a accede la guvernare, indiferent de mijloacele pe care le foloseşte.

Inculparea lui Ponta – aşa întâmplătoare cum vrea să pară - a fost considerată momentul oportun. Atât de oportun încât însăşi agalele preşedinte a sărit ca ars la TV cerând demisia premierului. Numai că lucrurile au început să se complice, iar acesta nu pare dispus să se dea bătut atât de uşor. Mai ales că are în spate interesele unei întregi alianţe, nedispuse să cedeze ceea ce are în mână.

Votul din Cameră a fost prilejul unui şir de lamentări şi acuze care-şi au numitorul comun în aceeaşi realitate: aceasta este procedura legală! Imorală sau incorectă, dar legală. Şi atâta timp cât nu se găsesc resursele de voinţă pentru a o schimba, geaba sa lamentează ambasadele şi madam Livia Stanciu (cea care n-ar vrea să se schimbe nimic, totuşi).

Momentul este, desigur, reprezentativ, pentru încleştarea de volanul puterii a lui Ponta, dar şi pentru înalta demagogie prezidenţială. Iohannis relevă resurse nebănuite de tupeu atunci când deplânge faptul că legea nu e egală pentru toţi. N-a fost nici pentru el. Ar putea rămâne în istorie ca preşedintele care a fost ales având o condamnare la activ (indiferent de gravitatea faptelor) şi căruia nu i-a trecut nici un moment prin cap să se retragă din competiţia electorală până când justiţia nu-i clarifică definitiv situaţia. A accceptat cu seninătate miş-maşinăriile procedurale ale preşedintei Înaltei Curţi care a mutat termenele cum a vrut ea ca să-l scoată preşedinte înainte de o decizie finală, punându-l astfel la adăpostul imunităţii. Ar fi demisionat Iohannis, din respect pentru democraţie, dacă instanţa l-ar fi găsit vinovat de incompatibilitate? Mă îndoiesc. Ar fi invocat la rândul său faptul că ţara nu poate fi lăsată în haos şi că aşteptările celor care i-au dat votul nu pot fi înşelate. Imaginea României? Aia dintotdeauna. N-o făceau mai puţin agreabilă nişte demisii de onoare. Cum nu o fac nici acum.

Dacă până acum mai credeam în calităţile de persoană echilibrată şi decentă ale preşedintelui, acum m-am convins definitiv că nu are nici o jenă la a recurge la cel mai greţos discurs politicianist, pe măsura celui folosit de adversarii săi. Şi prin care-şi merită calificativul de lup moralist. Pentru că osul e os, mai ales dacă are şi ceva carne pe el.   

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Jurnalul lui Vantu

Punctul pe Y / duminic 06 decembrie 2009 Nr: 2923

Jurnalul lui Vantu

Reporterii nostri de investigatii au reusit sa puna mana, prin mijloace specifice, pe un document care va dinamita clasa politica romaneasca. Va oferim in premiera cateva secvente din „Jurnalul lui S. O. V.”, care va aparea integral, in scurt timp, pe piata, urmand sa fie vandut impreuna cu o prestigioasa publicatie cotidiana.

25 Septembrie 1992. „Atmosfera linistita aici, la Roman. Se pare ca Iliescu nu va avea probleme in fata lui Emil Constantinescu. As fi incercat sa-l ajut pe „tap”, dar nu se poate ajunge la el din cauza papagalilor de la Alianta Civica. Le-am oferit o sponsorizare, dar au refuzat-o. Ca era prea mica. Pai ce sa fac: am bagat toti banii din „turcisme” in cupoane. Daca lucrurile merg cum cred eu, voi da lovitura. Sunt sigur insa ca peste patru ani voi discuta altfel cu toata liota asta de politicieni…”

15 Noiembrie 1996. „Bucuresti, Hotel Dorobanti. L-am invitat pe Emil la un whisky. A venit, desi parea un pic incurcat.”Stiu ca esti prieten cu Iliescu” - mi-a zis el la inceput. „Sunt prieten cu toti oamenii de valoare”, i-am replicat eu. „Mai ales cu cei despre care cred eu ca pot constitui viitorul Romaniei. Si mai ales daca sunt de dreapta. Apropo: ce-ati zice de un partid de dreapta, ceva de genul „Unirea Fortelor Democratice?” N-a zis nimic. Cert este ca dupa vreo ora era complet detensoinat. Se linistise si nu mai era chiar asa de ingrijorat de confruntarea pe care urma sa o aiba cu Iliescu. Mi-a zis chiar ca l-a invatat Caramitru un truc, ceva cu ochelarii, cu care o sa-l dea gata pe cominternist. La plecare, i-am dat baietii mei sa-l conduca prin iesirea din spate. Nu de alta, dar sa nu-l vada oamenii lui Magureanu. Chiar daca se face si acesta ca joaca cu „schimbarea”…”

6 Decembrie 2000. „L-am invitat pe Tribun la mine, pe Splai, ca sa stam de vorba. I-am spus ca mi-a lasat Mos Nicolae ceva pentru el. „Care Nicolae? Vacaroiu?” - a ricanat el (de unde o fi aflat el ce am de gand?). „Daca e vorba de voturile pe care au astia de gand sa mi le fure, vin!” A venit. N-a baut nimic. A transpirat tot timpul. Era agitat. „Ii duc pe toti pe stadioane si ii impusc!”- a zis el intr-un tarziu. Lasa nea’ Vadime, i-am zis: ai un pic de rabdare sa-mi iasa chestia cu CEC-ul si n-o sa mai ai probleme cat vei trai”. A fost cam sceptic, dar a pleca de la mine mai increzator. De cand e el n-a mai avut fondurile de propaganda electorala de anul acesta!”

6 Decembrie 2004. „Asta-noapte, in parcare la Tancabesti, m-am intalnit cu Traian. Era agitat rau de tot. Era convins ca e urmarit non-stop de zbirii lui Nastase. A venit si Gusa cu el (nu stiu de ce, dar baiatul acesta mi se pare de viitor. Cred ca are o influenta buna asupra lui). Mi-au explicat schema pe care vor sa o aplice: cu o zi inainte de turul 2 vor da alarma: se fura cu softul! ilalti or sa intre in panica si atunci baietii lor or sa pluseze la „speciale”. I-am spus: „Traiane, sa stii ca am avut intotdeauna incredere in tine. Conteaza pe sprijinul meu moral neconditionat. Nu prea am eu acum mijloace, dar te asigur ca peste 5 ani vei fi purtat pe brate de mass-media!”. Parea cam sceptic: „Mai lasa-ma cu gaozarii astia! Stiu eu ce le poate pielea”. A plecat uitandu-se in toate partile, cum face el, „picior peste picior”. Mi-e teama ca i-o trage Nastase, totusi…”

3 Decembrie 2009. „Eram cam abatut astazi. Tocmai am aflat o veste care m-a intristat: bietul Nicu Popa a fost gabjit pe undeva prin Indonezia. Si i-am spus sa stea cuminte in Suedia, ca acolo nu i se poate intampla nimic. Nu m-a ascultat. Imi pare rau pentru el. Imi era prieten. A sunat Geoana. A simtit din voce ca ceva nu e in regula. „Chiar daca e cam tarziu, trec pe la tine sa bem un pahar”, mi-a zis. Si a aparut. Baietii mei mi-au spus ca au vazut in sistemul de supraveghere o masina suspecta oprita la liziera padurii. Sigur sunt ai lui Traian. Am spus bancuri, l-am incurajat pentru maine seara (ataca-l la maniere, i-am recomandat) si a plecat. M-am simtit, la randul meu, mai inviorat…

Caietul acesta s-a cam apropiat de sfarsit. Ar trebui sa-l pun bine pe undeva, ca prea misuna multi pe aici, prin casa…”

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3112.phtml