Publicat: 23 Iunie, 2015 - 13:01
Share

Cariera fulminantă a generalului de intendenţă cu patru stele (cel mai înalt grad din armata română până când el însuşi îl va introduce şi pe cel de mareşal) Gabriel Oprea nu are nicio legătură cu calităţile sale de om politic. Ba din contră. De-a lungul istoriei sale personale Oprea a fost om de afaceri, om de servicii, om de execuţie - dar nu om politic. Pentru că marele său talent a fost, dintotdeauna, acela de a lua poziţia de drepţi şi de a spune răspicat: am înţeles, să trăiţi! 
L-a scos din anonimat Adrian Năstase, care l-a făcut prefect de Bucureşti, luându-l de la "ţâţa" Fondului de Rezervă unde gestiona după bunul plac produse strategice. Atât de bine s-a achitat de sarcini încât, aproape imediat a fost promovat ministru al Administraţiei Publice, loc de unde şi-a putut ajuta eficient tovarăşii de afaceri împreună cu care fondase câteva restaurante (între care acela celebru din Ferentari, unde se sărbătoreau promoţiile dubioasei Academii de Apărare) şi nenumărate alte afaceri datorită cărora devenise deja un mogul al terenurilor imobiliare. A intrat în opoziţie odată cu partidul, işeşind la rampă când s-a ivit momentul favorabil al ciudatei alianţe din 2008, cu PDL-ul, vizând portofoliul Internelor, pentru care a trebuit să se bată cu gruparea Vanghelie-Voicu, pierzând în cele din urmă. A fost momentul în care s-a deşteptat în el "interesul naţional" şi şi-a prezentat scrisorile de acreditare la Cotroceni întorcând armele în eleganta tradiţie militară românească şi punând la dispoziţia preşedintelui o strânsură compusă din social democraţi exmatriculaţi sau dezamăgiţi de împărţeala beneficiilor. Aşa s-a născut partidul fără certificat de naştere electoral, care din 2009 până în prezent face jocurile de putere prin trădări eficiente la momentele protivite.
Calităţile cu care i-a convins pe Năstase şi Băsescu l-au făcut simpatic şi lui Ponta cu care, prevăzător, aranjase o încuscrire, acesta făcând din el un om bun la toate, mai ales la ocazii festive. Cu sau fără uniformă de general, cu sau fără decoraţii pe tot pieptul, avându-i alături pe alţi doi, faimoşi conducători de oşti (generalii Onţanu şi Iordănescu) şi bucurându-se de recunoştinţa tuturor celor pe care i-a copleşit cu grade onorifice, medalii şi plachete, Oprea se proiectează pe ecranul puterii ca un miraculos premier interimar - poziţie de care doar un pas îl desparte de cea de şef plin al Guvernului. Raniţa sa colcăie de doctorate şi doctori cărora le-a fost preparator (fără să fi scris în viaţa sa  măcar două rânduri originale) de declaraţii de avere care ar băga în ceaţă orice cercetător de la ANI şi de interese personale al căror cuantum nu ar putea fi estimat nici de cel mai fantezist procuror DNA. "Micile secrete" ale preşedintelui UNPR - partidul cu peste un milion de membri, după socotelile sale de Pristanda, sunt acum la dispoziţia marelui public. Unii se sperie de ele şi le şterg de pe site-uri.

 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Hotia institutionalizata

Punctul pe Y / mari 03 august 2010 Nr: 3093

Hotia institutionalizata

Hot: cel care fura ceva de la altcineva. Fara sa ceara voie, fara sa aibe vreun merit in dobandirea obiectului hotiei. Cel care risca, pentru ca legile prevad pedepse aspre. Pentru ca hotul simplu, daca este prins, infunda puscaria pe diverse termene.

Mai este, insa, un soi de hotie, care are reguli cu totul speciale: hotia institutionalizata! Daca hotii simpli se strang in bande pentru a organiza lovituri care sa le aduca beneficii sporite, hotii institutionalizati se organizeaza in partide si fac tot tot ce le sta in putinta ca sa ajunga la guvernare. Pentru ca abia aici se pot manifesta in voie si - mai ales - fara teama de a fi prinsi si pedepsiti. Metodele de furat sunt bine puse la punct: ele se numesc “ordonante de urgenta”, “hotarari de guvern”, “decizii ale ministrului”, “hotarari ale AGA sau CA”, iar organizarea hotiei se face pe scara larga, prin plantarea oamenilor proprii acolo de unde se poate fura mai mult.

Exista, desigur, si riscuri, iar unul dintre acestea este ca alte grupari de hoti, inlaturate prin vot de la guvernare, stiu si ele cum se fura si uneori sunt dispuse sa dea in vileag aceste metode. Nu o fac, sperand ca cei in functie vor fura suficient incat sa exaspereze publicul alegator si vor putea veni ei sa le ia locul.

Organizarea, in cazul acestui tip de furt, este esentiala. Adica fiecare trebuie sa fure de la locul sau, unde a fost repartizat. Un ministru, de pilda, pune in cele mai bune functii pe cei mai priceputi acoliti ai sai, oameni cu experienta in ciordeala si disciplinati. Pentru ca rezultatul hotiei se imparte dupa un algoritm foarte precis: jumatate pentru noi, jumatate pentru partid - adica pentru mituirea alegatorilor la urmatoarele alegeri.

Marile avantaje ale acestui tip de hotie este ca te poti sustrage raspunderii dand vina pe: “greaua mostenire” a ceea ce au furat cei dinaintea ta; conditiile meteorologice nefavorabile; criza mondiala; evaluarile eronate ale unor institutii cu rol de prognoza; manevre ale opozitiei; actiunea nefasta a mogulilor de presa.

Se ridica, bineinteles o problema: concurenta neloiala a statului, organizat pe aceste principii, in raport cu hotii simpli. In timp ce acestia din urma isi numara zilele la parnaie, ceilati intra in topuri de popularitate si sunt rasplatiti cu titluri si diplome de salvatori ai tarii.
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3283.phtml