Publicat: 15 Aprilie, 2016 - 11:49

Cinci luni a rezistat guvernul tehnocrat în formula sa iniţială (dacă exceptăm “accidentele” Guseth şi Baciu). Este o performanţă, mai ales că despre necesitatea unei remanieri s-a vorbit încă de pe la începutul acestui an, când era evident că vreo câţiva dintre miniştrii aduşi cu mari sacrificii de prin birourile de la Bruxelles nu se potrivesc deloc cu cadrul dâmboviţean. Doamna Ana Costea de la Muncă era unul dintre aceştia, iar alte câteva doamne, ca Dragu sau Palmer o talonau îndeaproape.

Sindicatele interpretează cu generozitate demisia sa drept un act de onoare. O onoare niţel cam confuză, dacă avem în vedere că ministrul s-a declarat în dezacord cu propria sa producţie – proiectul legii salarizării unitare. Reiese că habar n-a avut ce conţine acesta, dacă s-a arătat atât de surprinsă de neconcordanţele care au făcut-o să ceară ea însăşi retragerea documentului. Proiectul a fost retras, dar doamna Costea şi-a dat totuşi demisia, convinsă fiind, probabil că nu mai avea zile multe de petrecut în biroul Rovanei Plumb. Dacă exemplul său ar fi urmat de alte câteva persoane, misiunea premierului ar fi substanţial uşurată, cu atât mai mult cu cât apucase să declare că nu e dispus să folosească instrumentul remanierii oridecâteori îi cere presa sau îl somează partidele.

Cazul Costea mi se pare exemplar pentru misiunea unui guvern tehnocrat. O structură lipsită de suport politic nu are rost să-şi consume energia în acţiuni complexe, de tipul salarizării. Este modelul clasic al reglementării care stârneşte automat controverse şi nu mulţumeşte pe nimeni. Un asemenea exerciţiu şi-l poate permite doar un guvern politic cu o solidă susţinere parlamentară. Nu e cazul guvernului Cioloş. Miniştrii săi ar trebui să se concentreze asupra rezolvării unor probleme de parcurs, gestionând sistemul până la momentul predării sale în mâinile învingătorului de la parlamentare. Avem deja avantajul nesperat de a putea fi organizate cele două tururi electorale de un aparat fără interese directe, cel puţin teoretic neutru. Acesta ar trebui să fie obiectivul principal şi nu legiferările de orice tip sau modificările structurale. Este, într-un fel, repetarea situaţiei din 1991, când guvernul Stolojan a avut un mandat de 11 luni axat în principal pe organizarea alegerilor. Sarcină pe care şi-a îndeplinit-o, într-un context istoric mult mai complicat decât cel prezent. Cioloş n-ar trebui să aibă (dealtfel, îl cred că nici nu are) alte ambiţii decât aceasta. Poate să-l lase pe Dâncu să viseze cu ochii deschişi la felurite reforme. El trebuie să se concentreze pe corectitudinea desfăşurării celor două scrutinuri – local şi parlamentar. Are de partea sa spaima indusă în competitori de DNA care îi permite să abordeze de pe o poziţie mult mai relaxată deciziile pe care le are de luat – inclusiv continuarea procesului de înlocuire a prefecţilor şi a structurilor teritoriale responsabile. Salarizarea unitară poate să o lase liniştit în seama viitorului guvern, oricare va fi acela.

Apropo: mă întreb cu toată seriozitatea ce fel de guvern vom avea la anul? Procesul de fărâmiţare al “marilor” partide pare să lase tot mai mult loc unor outsideri şi celor mai neaşteptate alianţe…         

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Criza presei tiparite

Punctul pe Y / vineri 11 decembrie 2009 Nr: 2929

Criza presei tiparite

Odata cu clarificarea rezultatelor alegerilor prezidentiale (nu cred ca cineva se indoieste de faptul ca contestatiile PSD vor ramane un simplu exercitiu de demagogie), lucrurile par sa se limpezeasca si pe piata presei, unde o multime de titluri au fost tinute artificial in viata din interese propagandistice. Nu intamplator, semnalul l-a dat Sorin Ovidiu Vantu, omul care a demonstrat ca in afaceri nu se ataseaza de obiecte si ca poate taia in carne vie cand simte ca lucrurile nu mai merg. Dupa ce a alimentat generos, ani de zile, o divizie publicistica ce s-a latit dincolo de marginile plapumii rentabilitatii financiare, Vantu anunta ca de la 1 Ianuarie va renunta la doua titluri (Business Standard si Cotidianul) si la agentia de stiri cu care a incercat sa atace cvasi - monopulul lui Sarbu (NewsIn). Toate aceste titluri au inghitit in ultimii ani sume uriase, in pretul lor de scoatere la vanzare nemaigasindu-se decat un procent modest din ceea ce s-a cheltuit cu ravna de catre „dezvoltatorii” elitisti ai grupului, care au umplut depozitele Casei Scanteii cu carti si conturile grupurilor cu datorii neachitate. Cornel Nistorescu n-a lucrat de cand e el pentru un ziar cu un tiraj de 7000 exemplare - nivelul la care au adus „Cotidianul” lui Ratiu intelighentii din detasamentul autoproclamat „quality”.

Desigur, nostalgicii presei pot face infarct citind cifrele furnizate de BRAT. In urma cu 18-19 ani acestea ar fi parut derizorii - se lucra atunci cu tiraje de milioane sau de sute de mii. Adevarul de dupa Scanteia (un fel de bunic al „Gandului”) se batea cu Romania Libera a lui Bacanu pentru intaietate, blocand rotativele „Casei Scanteii” cu comenzile de tiraj de milioane. „Libertatea” pe care am scos-o la Revolutie in avampremiera presei libere, punea in pericol batrana rotativa a „Informatiei” cu aproape un milion de exemplare vandute zilnic iar ambulantii se bateau pe Brezoianu sa mai apuce o livrare.

Erau insa alte vremuri. Foamea de informatie, dar mai ales de atitdine, suprimate o jumatate de secol, a explodat pur si simplu, la fel ca „mamaliga” Revolutiei. Presa a fost primul segment al economiei romanesti care a lucrat dupa legile pietei: cererea a facut sa se nasca aproape peste noapte, sute, mii de titluri; dintre acestea alegandu-se si primele falimente. Invenstitiile in presa au fost cele mai rentabile si au adus cele mai rapide castiguri, majoritatea neimpozabile, iar calitatea de jurnalist a devenit accesibila aproape oricui, indiferent de gradul de alfabetizare. Ciclul didactic de 20 de ani prezis ca fiind necesar aproprierii democratiei coincide cu cel al cresterii si descresterii presei scrise. Iar momentul 2010 pare sa fie cel al limpezirii dramatice a peisajului in care vor mai supravietui, la nivel central, doar cu vreo 4-5 titluri, navigand ca niste „balene” intr-o mare coplesita de rapitorii tabloizi.

Anuntul lui Vantu deschide seria altor anunturi care vor surveni pe masura ce sursele de finantare, interesate de campania electorala, se vor inchide, iar cei care le-au operat isi vor indrepta atentia spre ziare de risc mai mic. In urma lor va ramane insa o armata de profesionisti ai condeiului a caror calificare nu-si va gasi utilitatea prin alte segmente mai putin atinse de criza.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3118.phtml