Publicat: 26 Mai, 2014 - 11:00

Rezultatul euroalegerilor dat de sondajele efectuate la ieşirea de la urne, cu toate aproximaţiile şi marjele de eroare, prefigurează o ierarhie a forţelor politice active în acest moment. Victoriile sau înfrângerile înregistrate au o valoare relativă, atâta timp cât nu schimbă nimic din configuraţia actuală, putând fi luate în calcul cel mult pentru o aliniere la startul prezidenţialelor de la sfârşitul anului.

Nici absenteismul masiv şi nici procentul zdrobitor cu care a fost creditat PSD-ul (în formula aşa-zisei alianţe de rezervă) nu constituie surprize. Adevărata surpriză este procentul obţinut de Mircea Diaconu, care nu avea nevoie decât de 2% ca să meargă la Bruxelles. Actorul a obţinut de trei ori pe atât, fiind aproape să egaleze performanţa mult-scremutei formaţiuni prezidenţiale a cărei lidereasă visa cu ochii deschişi la un scor mai mare decât al PDL-ului. Diaconu este primul candidat independent adevărat din istoria noastră electorală. Nici „părintele Constituţiei” – Iorgovan, şi nici odrasla prezidenţială – Elena Băsescu n-au fost independenţi reali. Primul a fost un diversionist montat de FSN, iar a doua a fost beneficiara unei maşinaţiuni prin care organizaţiile PDL erau obligate să-i dea câte 15 voturi în fiecare secţie controlată de partid, Diaconu nu numai că a fost sprijinit de vreo formaţiune, dar a şi fost fugărit de cea căreia-i aparţinuse. Semnificaţia acestui succes cred că stă în avertismentul antisistem pe care electoratul îl dă clasei politice. Şi nu m-aş mira că abia de aici să înceapă adevărata carieră politică a lui Mircea Diaconu, ce ar putea să depăşească limita mandatului european.

Faptul că partidul clocit în incubatoarele Cotrocenilor n-a reuşit să rupă gura târgului nu mă miră. Scorul său, coroborat cu cel obţinut de PDL-ul cel blamat şi abandonat, indică influenţa tot mai redusă pe care Traian Băsescu o are asupra electoratului. Repetatele sale apeluri contra PSD-ului şi cauţionarea sistematică a dezertorilor din fostul său partid s-au dovedit a nu avea nici pe departe efectele scontate.

În logica lucrurilor se înscriu performanţele PPDD-ului, o făcătură politică ce se dezintegrează sub propria sa lipsă de greutate, şi PRM-ului, rămas, practic, doar o amintire, defazat faţă de trendul european al zonei politice la care se reclamă. Cât despre partidul lui Ungureanu, cel abandonat şi de Băsescu, în favoarea lui Udrea, cei 2% pe care i-a luat spun limpede că este vorba despre o ficţiune lipsită de orice forţă.

Referindu-mă la „podium”, aş mai spune doar că liberalii nu fac decât să-şi egaleze precedenta performanţă, fără nici un efect practic, în timp ce PDL-ul, cu o pierdere de 20 de procente faţă de 2009, rămâne totuşi cea de-a treia forţă a momentului, rezistând de-a dreptul miraculos eforturilor de dezintegrare din interior.

Egali cu ei înşişi, maghiarii îşi conservă electoratul şi ponderea.

Pe plan practic, lista PSD este învingătoare, trimiţând la Bruxelles jumătate dintre europarlamentarii români.

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Sariti, hotii!

Punctul pe Y / joi 15 octombrie 2009 Nr: 2877

Sariti, hotii!

„De aceea, vreau sa se stie ca resping categoric orice afirmatie sau speculatie ca o institutie a statului roman este implicata, sau poate fi implicata in fraudarea alegerilor. Niciodata pana acum nu s-a pus problema fraudarii alegerilor in Romania de catre institutii ale statului”. (Traian Basescu, octombrie 2009)

Cine striga, ca din gura de sarpe, in decembrie 2004, ca alegerile prezidentiale vor fi fraudate de Nastase si ai lui? Cine a pus batista pe tambal dupa ce, in mod aproape miraculos, in dupa-amiaza turului 2, cei care au votat masiv pe listele suplimentare n-au avut decat un nume in gand? Si cand avantajul de pana la pranz al lui Nastase, semnalat de exit-poll, s-a metamorfozat intr-o victorie pe ultimii metri a contracandidatului?

Politicienii au memorie scurta si cred ca toata lumea uita ce spun ei, imediat ce aceste opinii devin neconvenabile.

Stigmatizarea si „pedepsirea” lui Nica, pentru o simpla opinie (pe care acesta nu prea avea cum sa o probeze) este definitorie din acest punct de vedere. Dupa cum definitoriu este si principiul stalinist „cine nu e cu noi, e impotriva noastra”. In decembrie 2004, „autoritatile implicate in fraudarea alegerilor” erau altele decat cele din 2009. Ce nu se poate in 2009 era perfect posibil in 2004!

Este un silogism schiop, de genul celor pe care le practica cu vadita placere presedintele in exercitiu. Sunt foarte curios cum vor evolua opiniile sale democratice dupa motiunea de cenzura si - mai ales - dupa un rezultat negativ (pentru sine) al scrutinului din decembrie (pentru ca presupun ca va intra in turul 2). Se va mai bate atunci cu pumnul in piept ca sunt simple speculatii, sau va striga, ca deobicei: „Sariti, hotii!”? Chiar daca cel care le-a organizat a fost omul sau, Blaga?

Fraudarea alegerilor este o tema indragita de perdanti, de cei care nu pot concepe ca altii sunt mai buni, sau mai bine vazuti de alegatori. Cu atat mai indragita cu cat cred mai putin in ea si in sansele ei de a le reda ceea ce cred ca le-a fost rapit. Este doar un prilej de a-si spori notorietatea si de a se victimiza in ochii celor care mai cred in chestiile astea. Din cate-mi amintesc, o singura data s-a intamplat la noi ca invinsul sa recunoasca, sportiv, victoria invingatorului si sa-l felicite, chiar daca contre-coeur. S-a intamplat in 1996, cand Iliescu a acceptat decizia urnelor, desi avea semnale puternice ca aceasta nu a fost suta la suta corecta. In rest, scandaluri si amenintari . Cel mai violent a fost Vadim, in 2000, urmat de Basescu in 2004 - dar inainte de rezultatul final.

Cum va fi in 2009? Personal, cred ca scorul va fi strans, mult mai strans decat a fost in 2004, daca se poate spune si asa. De ce? Pentru ca miza pare sa fie mai mare ca oricand si se vor pune in miscare toate mijloacele posibile de inclinare a balantei - inclusiv cele violente. Iar invinsul va striga, cu siguranta, „hotii!”.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2946.phtml