Publicat: 22 August, 2014 - 13:22
Share

Două zile dacă mai reuşeau procurorii să tragă de timp şi Năstase ar fi ispăşit un număr egal de zile cu acela al celor care au votat pentru suspendarea lui Băsescu în 2007 – printre care s-a numărat şi fostul premier.

Numerologii vor spune că nimic nu se întâmplă în acest domeniu fără un rost. E treaba lor să-l desluşească. Treaba procurorilor este să-i pedepsească pe cei care calcă legea cât mai aspru posibil – deşi legea pare întotdeauna insuficientă pentru nevoile lor – şi să nu-i lase să bântuie prin societate până nu le lecuiesc definitiv de metehnele lor.

Ei bine, cred că au avut dreptate când au afirmat că Adrian Năstase nu s-a căit sincer pentru faptele sale şi nu a dat dovezi convingătoare de îndreptare. Nici n-a ieşit bine pe uşa puşcăriei care i-a fost ca un cămin pentru un total de vreo 600 de zile că a şi început să cârtească împotriva statului de drept şi a vajnicilor săi apărători. A afirmat, cu o obrăznicie ieşită din comun, că în România de azi sunt doar două puteri: Executivul – reprezentat de preşedinte şi/sau guvern şi puterea judecătorească. Care, de fapt este prima, în condiţiile în care puterea legislativă este practic inexistentă. De aceea, zice Năstase, la anul devreme ar trebui să se organizeze alegeri anticipate, pentru a se face puţină ordine în haosul actual, în care nu se mai ştie cine şi ce. O obrăznicie şi mai mare este aceea că ar fi nevoie de o amnistie fiscală şi de una a graţierii. Cum să facă amnistie fiscală, să piardă statul bani când, iată, tot puterea judecătorească face rost de ei confiscând averile unor persoane indisciplinate. Cât despre graţiere, Năstase ar vrea ca să se golească puşcăriile şi să fie aruncaţi gardieni în şomaj, sau ca cei care au avut condamnări să-şi găsească din nou slujbe şi să nu mai stea la mâna protecţiei sociale. Cea mai boacănă dintre toate este ideea să se renunţe la votul uninominal şi să se revină la odioasele liste.

Dar, lăsând gluma la o parte, să observăm că pe Năstase puşcăria nu l-a pus cu „botul pe labe”, cum spuneau cei care l-au trimis acolo printr-o lucrătură care şi-a trădat de la o poştă urzeala. Sigur, e spectaculos şi onorant să le arăţi celor de la Bruxelles şi de la Washington că în România nimeni nu e mai presus de lege. Sau – mai bine zis – de justiţie. Să trimiţi la puşcărie un fost prim-ministru chiar dacă în cele trei procese care i-au fost adresate nu a figurat nici o probă irefutabilă, iar dreptul la apărare i-a fost încălcat sistematic. Nu cred că m-aş fi aflat într-o astfel de poziţie dacă Adrian Năstase ar fi fost condamnat pentru culpe şi infracţiuni reale, dovedite fără putinţă de tăgadă. Aş fi spus că a plătit pentru faptele sale şi că, după ce a ispăşit, are dreptul să se retragă în limitele decenţei vieţii private. Din păcate pentru cei care cred că şi-au făcut datoria, lucrurile nu stau deloc aşa. A plătit, dar nu pentru ceea ce ar fi comis, ci pentru ce s-a considerat a fi o lecţie menită să dea un exemplu, mai degrabă decât să pedepsească.

În aceste condiţii cred că are tot dreptul să facă ceea ce face. Cu cât succes – depinde doar de el şi de cursul pe care-l vor lua evenimentele după „deceniul irosit.”

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Hotia institutionalizata

Punctul pe Y / mari 03 august 2010 Nr: 3093

Hotia institutionalizata

Hot: cel care fura ceva de la altcineva. Fara sa ceara voie, fara sa aibe vreun merit in dobandirea obiectului hotiei. Cel care risca, pentru ca legile prevad pedepse aspre. Pentru ca hotul simplu, daca este prins, infunda puscaria pe diverse termene.

Mai este, insa, un soi de hotie, care are reguli cu totul speciale: hotia institutionalizata! Daca hotii simpli se strang in bande pentru a organiza lovituri care sa le aduca beneficii sporite, hotii institutionalizati se organizeaza in partide si fac tot tot ce le sta in putinta ca sa ajunga la guvernare. Pentru ca abia aici se pot manifesta in voie si - mai ales - fara teama de a fi prinsi si pedepsiti. Metodele de furat sunt bine puse la punct: ele se numesc “ordonante de urgenta”, “hotarari de guvern”, “decizii ale ministrului”, “hotarari ale AGA sau CA”, iar organizarea hotiei se face pe scara larga, prin plantarea oamenilor proprii acolo de unde se poate fura mai mult.

Exista, desigur, si riscuri, iar unul dintre acestea este ca alte grupari de hoti, inlaturate prin vot de la guvernare, stiu si ele cum se fura si uneori sunt dispuse sa dea in vileag aceste metode. Nu o fac, sperand ca cei in functie vor fura suficient incat sa exaspereze publicul alegator si vor putea veni ei sa le ia locul.

Organizarea, in cazul acestui tip de furt, este esentiala. Adica fiecare trebuie sa fure de la locul sau, unde a fost repartizat. Un ministru, de pilda, pune in cele mai bune functii pe cei mai priceputi acoliti ai sai, oameni cu experienta in ciordeala si disciplinati. Pentru ca rezultatul hotiei se imparte dupa un algoritm foarte precis: jumatate pentru noi, jumatate pentru partid - adica pentru mituirea alegatorilor la urmatoarele alegeri.

Marile avantaje ale acestui tip de hotie este ca te poti sustrage raspunderii dand vina pe: “greaua mostenire” a ceea ce au furat cei dinaintea ta; conditiile meteorologice nefavorabile; criza mondiala; evaluarile eronate ale unor institutii cu rol de prognoza; manevre ale opozitiei; actiunea nefasta a mogulilor de presa.

Se ridica, bineinteles o problema: concurenta neloiala a statului, organizat pe aceste principii, in raport cu hotii simpli. In timp ce acestia din urma isi numara zilele la parnaie, ceilati intra in topuri de popularitate si sunt rasplatiti cu titluri si diplome de salvatori ai tarii.
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3283.phtml