Publicat: 12 Aprilie, 2016 - 12:07
Share

Ziua de luni, 11 aprilie, va rămâne ca o dată cu chenar negru în calendarul liberal. Începuse bine și candidatul Orban intra zâmbitor pe ușa DNA, animat de tradiționalul sentiment al încrederii în justiție și ieșea încruntat, declarând că renunță nu doar la candidatura pentru Primăria Capitalei, dar și la funcția de vicepreședinte al PNL!

O adevărată bombă care i-a lăsat cu gurile căscate și pe taciturnul Vasile Blaga și pe gestanta Alina Gorghiu. Și-au mai revenit în fire când au aflat circumstanțele prezenței colegului lor la instituția cu pricina: nu, nu era vorba despre celebra mită, de care se ocupă cu precădere Parchetul Anticoruptie, ci doar de primirea unor foloase necuvenite. Pe care, de fapt, Orban nici nu le primise personal. Acestea (în valoare de 50.0000 euro) fuseseră doar solicitate de candidat urmând să fie vărsate de omul de afaceri binevoitor direct celor două posturi de televiziune care urmau să-i promoveze imaginea curată în perspectiva scrutinului local. Cu alte cuvinte, Orban pica în plasă fără să se fi ales și el personal – precum multi dintre colegii săi – cu niște bani de buzunar. Banii erau exclusiv pentru partid, prin eventuala sa victorie din alegeri.

În ciuda acestor amănunte, foloasele necuvenite intră în aceeași oală încăpătoare a corupției. Și sunt judecate cu severitate ca acte incompatibile cu funcția publică. De aici și gestul operativ al lui Orban de a renunța la candidatură, în primul rand, și de a lăsa căruța liberală în drum.

Liderilor partidului nu le-a picat deloc bine chestia asta, deși și ei începuseră să se îndoiască de șansele celui cu care îl înlocuiseră pe nesemnificativul, dar activul Bușoi.

Ultimele sondaje de opinie îl clasau pe Orban clar în urma candidatului stângii, într-o poziție în care nu avea cum să recolteze și alte voturi ale dreptei.

Din acest punct de vedere, DNA le-a dat o mână de ajutor. Una otrăvită, însă, pentru că dincolo de eșecul personal al lui Orban situația în care se află acesta se reflectă dureros de nativ asupra partidului prezidențial și care se trezește cu o nouă etichetă de corupție ale cărei efecte se vor vedea cu siguranță nu atât la scrutinul local, cât la cel parlamentar.

Privită din perspectiva candidatului, este aproape de neînțeles inconstiența cu care acesta a pășit în terenul minat al contribuțiilor electorale cărora le-au căzut victime (și le cad în continuare) atâția aspiranți la gloria politică.

Desigur, fondurile pe care le pune la dispoziție oficial guvernul sunt nesemnificative. A recurge, însă, la metodele clasice, când procurorii sunt cu ochii cât cepele nu doar pe candidati, dar și pe posibilii lor sponsori, este un act de inconștientă care nu face altceva decat să dovedească faptul că aceste reflexe sunt atât de puternic înrădăcinate în mentalul politicianist, încât nici măcar sperietoarea pușcăriei nu le poate anula. Iar orbirea lui Orban este cel mai bun exemplu că dincolo de lozincile sforăitoare, în fiecare politician zace un profitor al conjuncturilor tulburi.  

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

O institutie handicapata: ANI!

Punctul pe Y / joi 12 august 2010 Nr: 3100

O institutie handicapata: ANI!

Legea ANI ar fi trebuit sa fie un avort juridic. S-a nascut inainte de termen, avand greutatea minima pentru a supravietui si o serie de organe esentiale nedezvoltate sau malformate. A fost hranita la sanul catorva politicieni cu laptele acru al incompetentei si data apoi pe mana unui personaj dubios, pentru a i se face educatie. Cand sa dea examenul de maturitate, comisia de la Curtea Constitutionala a trantit-o de doua ori pe motiv de nelegalitate, anulandu-i studiile de parca le-ar fi facut la Spiru Haret, de la distanta. Soarta ei ar fi fost trista daca nu i-ar fi sarit in ajutor Europa, cea atat de sensibila la nevoile orfanilor. Daca nu-i gasiti iute un rost nu mai pupati Schengen la anul! - a fost mesajul transmis de la Bruxelles prin aceeasi mama vitrega, devenita intre timp europarlamentar.

Si iata ca jucam jocul: „ei se fac ca vor sa luptam cu coruptia, noi ne facem ca luptam!”. Dupa atacurile la baioneta ale lui Frunda, urmeaza un vot cuminte in ambele Camere: legea e atat de neputincioasa, chiar cu vechile prevederi, incat n-are rost sa ne mai batem capul cu ea - isi spun demnitarii si parlamentarii, iar ultimii se pregatesc de noul botez. Asa cum este, legea ANI da doar o satisfactie formala Comisiei Europene. Ea se alatura DNA in evantaiul de „inlocuitori” juridici prin care, chipurile, lupta cu coruptia ar fi mai nemiloasa. Cine are insa curajul sa rasfoiasca bilantul celor doua institutii va constata ca: DNA deschide tot felul de procese care in final se-nchid pe motiv de vicii deprocedura; ANI prinde cu ocaua mica doar demnitari neglijenti care uita ce-au scris ultima data in declaratiii sau fac „misto” introducand bunuri necuantificabile. In forma actuala probabil ca vom astepta mult si bine pana cand insectarul sau va fi prins cu acul primul parlamentar care s-a imbogatit in cursul mandatului din altceva decat din leafa si diurna.

O problema adiacenta care-i framanta pe politicieni este cum sa mai ia ceva de la bogati si sa dea la saraci fara a se face apel la procedurile haiducesti. UNPR-ul lui Oprea - el insusi un om destul de bogat - a venit cu o idee din care vrea sa faca un proiect de lege si sa introduca taxa de solidaritate a bogatanilor. Averea personala (notiune destul de nebuloasa) compusa din bunuri imobile si mobile (case, masini, iahturi, elicoptere) care depaseste vreo 600.000 euro ar urma sa fie taxata cu 1% pe an. In acest fel, cred uneperistii, s-ar putea strange doar anul asta vreun miliard de euro, ce ar urma sa fie dirijati spre fondul de pensii. Idee nobila, dar total inaplicabila. Cand se va face inventarul bogatanilor, s-ar putea sa se ajunga la concluzia ca in Romania asa ceva nu exista!

O chestiune cu adevarat importanta o constituie solidaritatea vazuta prin prisma actelor de binefacere. In toata lumea civilizata mari bogatasi isi directioneaza parte importanta din avere (contra unor facilitati fiscale, evident) spre domeniile pe care statul nu le poate sustine suficient: sanatate, educatie, cultura. Cred ca si la noi, unii dintre marii imbogatiti ar avea astfel de impulsuri daca reglementarile fiscale n-ar fi atat de restrictive: practic, poti sa donezi doar 2% din venituri. Si nimeni nu are chef sa dea statului niste sume de care sa dispuna acesta dupa bunul plac al guvernantilor temporari. Si atunci ce sa faca bogatii nostri, decat sa-si faca palate si sa-si ia flotile de masini de fite inmatriculate pe firma?
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3290.phtml