Publicat: 7 Ianuarie, 2012 - 00:05
Share

Un scandal care are loc acum în Germania riscă să lase ţara fără preşedinte. Nu pentru că adversarii politici ar fi declanşat vreo procedură de suspendare pentru acte prin care ar fi fost încălcată Constituţia – lucru de neconceput într-o ţară care dispune chiar de o divizie specială destinată protejării legii fundamentale, ci ca urmare a presiunilor crescânde ale mass media şi ale societăţii civile prin care Christian Wulff este somat să-şi dea demisia pentru chestiuni de ordin moral.

Mai pe scurt, presa a descoperit că preşedintele, pe când nu era preşedinte, a primit un credit de la un om de afaceri pentru a-şi cumpăra o casă pentru nou întemeiata sa familie, credit pe care ulterior l-a transferat unei bărci care l-a operat la o dobândă preferenţială. Nici asta n-ar fi fost un capăt de ţară, deşi asemenea operaţiuni făcute de un politian aflat într-o funcţie aleasă sunt de neconceput. Ceea ce a inflamat opinia publică a fost faptul că atunci când a aflat că un tabloid serios (scuzaţi termenul) urmează să publice un articol pe această temă l-a sunat pe redactorul şef şi, negăsindu-l, i-a lăsat un mesaj injurios proferând ameninţări cu darea în judecată.

Dacă la noi s-ar fi întâmplat aşa ceva, faptul ar fi fost considerat de-a dreptul banal. Una, că un preşedinte e şi el om şi are dreptul la o casă, chiar dacă şi-o repartizează el însuşi, fiind primar, plătind pentru ea o sumă modică şi, al doilea, ca telefoanele de ameninţări pe la ziare sunt la fel de obişnuite precum intrările în direct în diferite talk-show-uri şi aplicarea de corecţii verbale “ţiganilor împuţiţi”, “caraghioşilor” şi “nesimţiţilor” de jurnalişti. Dacă, Doamne-fereşte, cineva ar lansa ideea că un preşedinte, oricare ar fi el, ar trebui să-şi dea demisia pentru astfel de fapte, ar râde şi curcile de el.

Ce înseamnă asta? Că realitatea noastră politică e mai tăbăcită decât cea germană? Că preşedinţii noştri sunt mai “bărbaţi” decât cei ai nemţilor? Că ziariştii noştri sunt mai răbdători decât cei din Republica Federală? Poate că toate astea la un loc. Cu – în plus – constatarea reconfortantă că standardele noastre morale sunt infinit mai relaxate şi mai adecvate realităţilor locale.   

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

O institutie handicapata: ANI!

Punctul pe Y / joi 12 august 2010 Nr: 3100

O institutie handicapata: ANI!

Legea ANI ar fi trebuit sa fie un avort juridic. S-a nascut inainte de termen, avand greutatea minima pentru a supravietui si o serie de organe esentiale nedezvoltate sau malformate. A fost hranita la sanul catorva politicieni cu laptele acru al incompetentei si data apoi pe mana unui personaj dubios, pentru a i se face educatie. Cand sa dea examenul de maturitate, comisia de la Curtea Constitutionala a trantit-o de doua ori pe motiv de nelegalitate, anulandu-i studiile de parca le-ar fi facut la Spiru Haret, de la distanta. Soarta ei ar fi fost trista daca nu i-ar fi sarit in ajutor Europa, cea atat de sensibila la nevoile orfanilor. Daca nu-i gasiti iute un rost nu mai pupati Schengen la anul! - a fost mesajul transmis de la Bruxelles prin aceeasi mama vitrega, devenita intre timp europarlamentar.

Si iata ca jucam jocul: „ei se fac ca vor sa luptam cu coruptia, noi ne facem ca luptam!”. Dupa atacurile la baioneta ale lui Frunda, urmeaza un vot cuminte in ambele Camere: legea e atat de neputincioasa, chiar cu vechile prevederi, incat n-are rost sa ne mai batem capul cu ea - isi spun demnitarii si parlamentarii, iar ultimii se pregatesc de noul botez. Asa cum este, legea ANI da doar o satisfactie formala Comisiei Europene. Ea se alatura DNA in evantaiul de „inlocuitori” juridici prin care, chipurile, lupta cu coruptia ar fi mai nemiloasa. Cine are insa curajul sa rasfoiasca bilantul celor doua institutii va constata ca: DNA deschide tot felul de procese care in final se-nchid pe motiv de vicii deprocedura; ANI prinde cu ocaua mica doar demnitari neglijenti care uita ce-au scris ultima data in declaratiii sau fac „misto” introducand bunuri necuantificabile. In forma actuala probabil ca vom astepta mult si bine pana cand insectarul sau va fi prins cu acul primul parlamentar care s-a imbogatit in cursul mandatului din altceva decat din leafa si diurna.

O problema adiacenta care-i framanta pe politicieni este cum sa mai ia ceva de la bogati si sa dea la saraci fara a se face apel la procedurile haiducesti. UNPR-ul lui Oprea - el insusi un om destul de bogat - a venit cu o idee din care vrea sa faca un proiect de lege si sa introduca taxa de solidaritate a bogatanilor. Averea personala (notiune destul de nebuloasa) compusa din bunuri imobile si mobile (case, masini, iahturi, elicoptere) care depaseste vreo 600.000 euro ar urma sa fie taxata cu 1% pe an. In acest fel, cred uneperistii, s-ar putea strange doar anul asta vreun miliard de euro, ce ar urma sa fie dirijati spre fondul de pensii. Idee nobila, dar total inaplicabila. Cand se va face inventarul bogatanilor, s-ar putea sa se ajunga la concluzia ca in Romania asa ceva nu exista!

O chestiune cu adevarat importanta o constituie solidaritatea vazuta prin prisma actelor de binefacere. In toata lumea civilizata mari bogatasi isi directioneaza parte importanta din avere (contra unor facilitati fiscale, evident) spre domeniile pe care statul nu le poate sustine suficient: sanatate, educatie, cultura. Cred ca si la noi, unii dintre marii imbogatiti ar avea astfel de impulsuri daca reglementarile fiscale n-ar fi atat de restrictive: practic, poti sa donezi doar 2% din venituri. Si nimeni nu are chef sa dea statului niste sume de care sa dispuna acesta dupa bunul plac al guvernantilor temporari. Si atunci ce sa faca bogatii nostri, decat sa-si faca palate si sa-si ia flotile de masini de fite inmatriculate pe firma?
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3290.phtml