Publicat: 8 Mai, 2014 - 12:32

Interminabilul circ al contrelor dintre coabitanţi duce climatul politic spre zonele cele mai joase ale civilităţii şi normalităţii.

Dacă luăm la răsfoit istoria recentă vom constata că niciodată, în cei 25 de ani care au trecut de la schimbarea de regim, nu s-au înregistrat situaţii similare, deşi putem spune că am parcurs aproape în totalitate catalogul probelor de guvernare.

Dintre cei trei preşedinţi pe care i-a avut România, Traian Băsescu se detaşează ca cel mai atipic – şi mai conflictual şef de stat de care am avut parte. Iliescu a fost un monument de cooperare instituţională, chiar dacă fazele tensionate n-au lipsit nici din relaţia sa cu Roman, şi nici din cea cu Năstase. Întotdeauna au fost salvate măcar aparenţele, autoritatea preşedintelui nefiind pusă la îndoială nici chiar atunci când existau dubii asupra corectitudinii deciziilor sale. E drept că relaţia sa s-a consumat în cadrul unor etape în care puterea nu era împărţită între curente adverse. Emil Constantinescu a avut probleme doar cu Ciorbea şi asta nu doar din cauza incapacităţii evidente a acestuia de a-şi derula o misie prea grea pentru umerii săi, ci şi datorită prezenţei în guvern a unui factor profund perturbator în persoana ministrului Transporturilor. Acelaşi cu care următorul premier, Vasile a avut o relaţie fructuoasă datorită faptului că, din comoditate, i-a cedat acestuia prerogative care făceau din el un veritabil premier de facto.

Atunci când “torţionarul” lui Ciorbea a ajuns el însuşi preşedinte, lumea s-a aşteptat ca proaspăt câştigătoarea alianţă să funcţioneze după regula interesului comun. Adică al coincidenţei de obiective. Noul premier Tăriceanu părea a fi persoana cea mai indicată să acţioneze la comandă sub tutela impetuosului fost comandant de navă. Armonia a durat puţin, doar până când puseele autoritare ale lui Băsescu s-au lovit de neaşteptata rezistenţă a lui Tăriceanu, care şi-a exercitat cu tenacitate atributele de decident. Au urmat patru ani de controverse mai mult sau mai puţin acute, ce au culminat cu scoaterea democraţilor de la guvernare. Dar, niciodată relaţia instituţională nu a cunoscut derapajele pe care le înregistrează în ultimii doi ani. Fire voluntară, cu pusee dictatoriale, Băsescu a fost în elementul său doar în perioada în care l-a avut alături pe Boc şi când a putut să vorbească şi să ia decizii liniştit, în numele acestuia, având în el o excelentă cutie de rezonanţă. Căderea guvernului Ungureanu – relaţia cu acesta nemaiavând răgazul să se dezvolte şi să se clarifice – a constituit momentul intrării în faza acută a unei “coabitări” care va rămâne, probabil, în istorie. Singurul lucru care nu s-a consumat încă între cei doi ar fi o bătaie la propriu, cu înjurături neaoşe şi cu cucuie. Altminteri, nimic din ceea ce este omeneşte posibil n-a putut fi evitat – cu consecinţele corespunzătoare pe planul echilibrului şi progresului societăţii. De doi ani carul României stă pe loc sau dă înapoi din cauză că cele două forţe motrice ale sale acţionează după strămoşescul principiu al lui “hăis” şi “cea”.     

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Telenovela de la Adevarul

Punctul pe Y / miercuri 07 aprilie 2010 Nr: 3016

Telenovela de la "Adevarul"

In pana de subiecte - sau de capacitate de a le trata - presa se autodevoreaza. Tema principala a ultimelor zile din tabloide este telenovela „Adevarul”.

Pe adevaratul sau nume „Scanteia” - sub care a defilat vreme de o jumatate de secol ca nava-amiral a presei comuniste - a devenit „Adevarul” abia dupa ce a trecut prin faza intermediara de „Scanteia poporului”, in zilele imediat urmatoare revolutiei, cand facea apelul mobilizator catre comunisti „sa puna mana pe arme” si sa apere cuceririle revolutionare. Sub noul nume s-a remarcat dupa aproape un an printr-o privatizare frauduloasa realizata prin presiuni asupra unei guvernari timorate. A mostenit si inventarul si practicile curente prin care s-a instalat pentru aproape 10 ani in topul celor mai influente publicatii. Influenta a dus cu sine bani ( mai ales din publicitate guvernamentala ), iar banii, au incaierat colectivul.

Micul „dictator” Tinu a reusit, prin sfetnici unsi cu toate alifiile, sa puna mana pe majoritatea actiunilor si sa-si treaca ziarul in patrimoniul propriu pentru foarte scurt timp insa, intervenind straniul episod din padurea de la Romanesti in care si-a pierdut viata intr-un accident inexplicabil. Mostenitorii sai au intrat curand in conflict cu crema echipei redactionale, motivul fiind tot banii: redactorii isi faceau o parte prea consistenta din venituri, pagubind familia. A urmat scandalul, cu transferul unei mari parti din redactie la o noua publicatie. Acesta a fost momentul interventiei lui Dinu Patriciu, proaspatul benficiar al „tranzactiei secolului” cu Rompetrolul vandut cu bani buni cazahilor. Obsedat de ideea ca n-a intrat in presa cu cativa ani mai devreme cand costurile erau rezonabile, dar cand consilierii sai americani fusesera de parere ca nu trebuie sa amestece petrolul cu tiparul, a dat o caruta de bani familiei Tinu pentru un titlu care nu mai facea cat cereau acestia. Convins, mai ales dupa episodul noptii petrecute in arestul din Rahova, ca presa are un rol important, a purces - mai bine mai tarziu… - la constituirea propriului sau grup media. A dat la fel de multi bani si pe un tabloid caruia i-a schimbat numele si l-a clonat dupa unul existent, a co-rupt o intreaga echipa de la concurenta si a purces la faurirea propriului sau imperiu.

Tactica aleasa a fost aceea a „razboiului stelelor”: avand bani gramada, nu s-a mai uitat la numarul lor si s-a concentrat pe sufocarea concurentei prin supralicitare. Pentru „managerul” adus de la Ringier a fost o pleasca nesperata: specializat in cheltuirea banilor din care a stiut intotdeauna sa-si faca o parte consistenta, acesta s-a trezit in fata pesterii cu comori a lui Ali Baba! Aproape 3 ani s-a „sacrificat” tocand la greu fondurile patriciului si reusind, prin felurite experimente, sa ridice tirajul ziarului la un nivel considerabil. Cand, insa, mogulul s-a dumirit si, presat si el de criza, a inceput sa se uite la costuri, s-a luat cu mainile de cap! Gaura era ca un put de petrol: si neagra si adanca! Asa ca nu-i mai ramanea decat sa scape cu grabire de „cel mai bun manager de presa”. De aici incepe adevarata telenovela, cu multumiri viclene pentru serviciile aduse, insotite de progresistul sut in fund, cu reprosuri pentru nerespectarea principiului sfant al independentei editoriale. Dragoste si ura s-au amestecat, de-a valma, cu interese si frustrari, cu loialitate si tradare. Este o piesa pe care am mai vizionat-o de nu stiu cate ori in istoria scurta a presei „independente” care percepe cu dificultate rolul si rostul patronatului. Dar, mai ales amanuntul ca e greu sa fii independent pe banii altuia…



Andrei Tinu a castigat 30% din 'Adevarul'
Andrei Iucinu Tinu are dreptul la trei optimi din actiunile 'Adevarul'
Demisii in lant la Adevarul Holding. Corneteanu pleaca impreuna cu 15 directori
Un scandal pe potriva vremurilor
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3205.phtml