Publicat: 12 Martie, 2012 - 12:51

Dacă Traian Băsescu crede în ceva – lucru de care tot mai mulţi se îndoiesc – acel ceva este articolul 103 din Constituţie. Nu întreaga Constituţie, pe care doreşte atât de mult să o modifice, aducând-o la nivelul exigenţelor sale, ci doar articolul 103. Adică cel care i-a permis să facă ce-a vrut cu Constituţia.


Există, în desele sale luări de poziţie, această constantă, pe care a reiterat-o şi de data aceasta cu tărie: dacă aproape orice altceva poate fi negociabil, modificat, adaptat, un singur lucru rămâne imuabil – dreptul, ba chiar obligaţia preşedintelui de a încredinţa formarea guvernului partidului cu cel mai bun scor în alegeri! Cu această nouă confirmare, Băsescu înlătură orice speranţă a USL-ului că, în condiţiile în care ar obţine o majoritate parlamentară, ar putea să formeze guvernul. Nici vorbă: guvernul îl va forma partidul cu cel mai bun scor, indiferent care va fi acesta. Poate fi Dan Diaconescu, cu 12%, sau Gigi Becali, cu 10% sau chiar Emil Boc, dacă va avea mai mult ca ei. Dar în nici un caz USL-ul lui Ponta şi Antonescu. Pentru că ei sunt reprezentanţii unei structuri pe care Constituţia n-a prevăzut-o: altfel spus, guvernul ar putea fi format din orice holtei politic, dar în nici un caz de un cuplu care a fost la primărie şi la biserică şi şi-a pus pirostriile.
 

Nu e de mirare că Băsescu procedează în acest mod voluntar. A fost, dealtfel, soluţia miraculoasă cu care a reuşit de două ori să schimbe cursul istoriei. Odată în 2004 când a refuzat să-l desemneze pe Năstase ca să formeze noul guvern, deşi PSD-ul obţinuse majoritatea, forţând o alianţă câştigătoare prin şantajarea PUR-ului pentru obţinerea “soluţiei imorale” (pe baza faptului că Alianţa DA nu fusese înscrisă la tribunal ca formulă pre-electorală), iar a doua oară în 2009, când l-a însărcinat cu formarea noului guvern pe proaspăt demisul – prin moţiune de cenzură – Emil Boc.
 

Contând pe succesul acestor două cacialmale, Traian Băsescu şi-a construit platforma legalistă prin care, orice s-ar întâmpla, el va desemna pe cine vrea el.
O astfel de declaraţie nu face altceva decât să încingă spiritele şi să determine, din partea USL-ului, o regândire a strategiei de suspendare a preşedintelui ca unică soluţie de a ajunge la putere. Desigur, rămâne problema majorităţii parlamentare, dar aşa cum s-a văzut din actualul ciclu, decizia urnelor poate fi lesne modificată prin manevrele, de-acum clasice, ce au condus la formarea actualei majorităţi. Probabil că nu va fi o problemă pentru PDL să-şi infiltreze oamenii în formaţiunile outsidere şi să-i recheme sub propriul drapel la momentul oportun. Ba, această soluţie devine extrem de transparentă prin interpretarea celorlalte declaraţii ale preşedintelui, prin care acesta suflă în pânzele bărcuţelor lui Dan Diaconescu şi Gigi Becali, prezicându-le intrarea în parlament.
 

Cât despre “Mişcarea populară”, înscrisă la tribunal de fiica preşedintelui, aceasta pare a-şi fi dat deja obştescul sfârşit. Şansele PDL-ului de a obţine un procentaj care să-l menţină în joc sunt mai reduse ca niciodată. Este motivul pentru care Traian Băsescu gâdilă din nou coarda liberală, în speranţa unei noi înţelegeri. Imposibilă însă, atâta timp cât la cârma partidului rămâne Antonescu. Acesta, însă, nu e bătut în cuie şi dislocarea lui ar regla două probleme dintr-un foc: şi pe cea a PDL-ului, dar şi pe cea a PSD-ului…  

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Nastase: un autor cu... greutate!

Punctul pe Y / luni 18 ianuarie 2010 Nr: 2954

Nastase: un autor cu... greutate!

In ziua in care se aproba bugetul, fara nici unul dintre amendamentele PSD-ului, presedintele Consiliului National isi lansa, la Casa Titulescu, doua noi volume (6 si 7) ale serialului „Romania dupa Malta”. Doua tomuri consistente, cu peste 1600 de pagini si cantarind vreo 2,5 kilograme.

Un numeros public, compus din politicieni social-democrati, diplomati, jurnalisti si colaboratori apropiati, a tinut sa fie prezent la evenimentul promovator de o redutabila echipa de „moderatori”: presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, presedintele Academiei, Ionel Haiduc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu si parlamentarul Titus Corlatean.

Adrian Nastase a adunat, cu scrupulozitatea ce-l caracterizeaza, tot ceea ce a fost legat de activitatea si actiunile sale in calitatea pe care a avut-o, de prim ministru de Externe „constitutional”, din guvernele Roman II si Stolojan. Cele doua op-uri sunt burdusite cu note, comentarii, documente, fotografii care reconstituie aproape pas cu pas evolutia sa de pe scena interna si pe cea internationala, in intervalul 1 Iulie - 31 Decembrie 1991.

Atunci cand a fost numit ministru de Externe si a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Nastase era un necunoscut pentru marele public. Intrase in scena pe la inceputul lui ’90, in calitate de expert la CPUN, in echipa CFSN-ului care gestiona relatiile externe (patronate atunci, autoritar, de Brucan) si se remarcase, datorita calitatilor sale - cultura solida, prezenta agreabila, talent de relationare interumana - in fata echipei eterogene care se instalase la carma tarii. Numirea sa ca ministru de Externe a fost una dintre cele mai inspirate decizii luate atunci, pentru ca Nastase a dovedit rapid ca este omul potrivit la locul potrivit si persoana cea mai apta sa reconstruiasca (chiar si la propriu) o institutie pe masura noilor sale misiuni. In prezentarea facuta la Casa Titulescu, cineva a schitat si un bilant fizic al mandatului sau, cu kilometri parcursi, zile petrecute peste hotare (peste 200 intr-un an!) si contacte avute. Pana si aceasta ilustreaza stilul dinamic pe care l-a impus si de care, atunci, Romania avea nevoie ca de aer. Indraznesc sa afirm ca Nastase a fost cel mai bun ministru de Externe postdecembrist, ca provacarile carora le-a facut fata au fost dintre cele mai complexe (ecoul international negativ al mineriadelor, primirea Romaniei in Consiliul Europei, contactele premergatoare parteneriatului cu NATO, relatia bilaterala cu Statele Unite si clauza) si ca el a reusit sa proiecteze in perceptia internationala o noua imagine pentru diplomatia romaneasca. Intamplator sau nu, perioada pe care o evoca cu minutie istoriografica volumele lansate este cea din care se poate descifra cel mai bine modul in care s-a format personalitatea celui care avea sa ocupe (cu o singura exceptie) cele mai inalte pozitii din stat, acumuland totodata premisele unei autoritati personale pe care n-a mai avut-o nici cu un alt lider roman in viata.

Suspiciosii ar putea crede chiar ca evenimentul evocat in aceste randuri constituie o prima demonstratie pentru intentiile de viitor ale lui Adrian Nastase si un argument al sprijinului politic de care va beneficia in competitia pentru sefia unui partid aflat intr-o periculoasa deriva.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3143.phtml