Publicat: 4 Martie, 2012 - 13:00

Această a doua piatră de încercare la care istoria supune o relaţie tradiţională de bună vecinătate, unică de-a lungul şi de-a latul frontierelor noastre, s-ar putea să lase urme mai adânci şi mai greu de şters decât prima.


În 1999, nefericita formulare a preşedintelui Constantinescu cum că intervenţia NATO în Iugoslavia ar fi “necesară şi legitimă” se subsuma unor atitudini oficiale şi unor interese globale cărora România nu le putea face faţă. Abia săriţi din valul de la Madrid şi cu perspectiva incertă a aderării la Uniunea Europeană, România nu se putea situa împotriva cursului, fără riscuri majore. Că decizia autorităţilor n-a fost împărtăşită de populaţie şi de conştiinţele responsabile dar fără  responsabilităţi, a fost mai mult decât evident şi prietenii noştri sârbi au înţeles, în mare, dificultatea în care ne aflam.


De data aceasta, lucrurile capătă o altă dimensiune. Pentru Serbia, intrarea în Uniunea Europeană este vitală pentru supravieţuirea sa ca entitate şi sârbii fac mari eforturi de a-şi ţine în frâu orgoliul naţional atât de adânc rănit de diktatul kossovar. Teoreticul nostru veto de la Bruxelles i-a surprins, în condiţiile în care neprieteni tradiţionali, precum nemţii, i-au susţinut în acest demers. Iar media europeană n-a avut nici o reţinere din a face din ţânţar armăsar. Şi asta chiar dacă rezervele noastre erau cât se poate de îndreptăţite.


În ciuda bunelor relaţii, de-a lungul ultimilor vreo zece ani sârbii au făcut “ureche surdă” la repetatele noastre intervenţii care vizau drepturile românilor din Valea Timocului. Aproape de neînţeles, acest lucru, în condiţiile în care minoritatea românească din Voivodina beneficia de ele. Am avut prilejul chiar eu, în cadrul unor vizite oficiale, să particip la întâlniri ale liderilor noştri cu reprezentanţii acestei comunităţi şi la promisiunile – aprobate tacit de gazde – făcute cu aceste prilejuri. Cu toate acestea, nimic nu s-a concretizat. Care este explicaţia?
Istoria. Românii din Voivodina au făcut parte din fostul imperiu austroungar, de pe vremea căruia au obţinut primele drepturi. Cei din Valea Timocului au împărtăşit soarta tuturor celor din paşalâcul turcesc din această zonă. O minoritate “vlahă” a fost inventată abia după recensămintele de după primul război mondial, nefiind afiliată celei din Voivodina. De-a lungul întregii perioade s-a produs un intens proces de asimilare, care face ca astăzi doar o parte dintre cei 300.000 de vorbitori de limbă română din zona să se considere români.

Încăpăţânarea sârbilor de a nu lua în seamă solicitările României ţine de teoria faptului că vlahii nu au un corespondent geostatal. Dacă pentru unguri şi pentru români există nişte tutele statale, pentru “vlahi” nu există nimic. Şi în orice contencios internaţional se poate veni cu argumentul acesta, pentru a scoate din joc România. Cam acelaşi lucru se întâmplă în cazul românilor din Ucraina, trataţi drept moldoveni, interlocutorul agreat în orice negociere fiind Moldova, nu România.


Se pare că diplomaţii noştri nu au încă la îndemână “cheia” problemei, atâta timp cât discuţiile vor continua în registrul “minorităţii vlahe”.     

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Criza presei tiparite

Punctul pe Y / vineri 11 decembrie 2009 Nr: 2929

Criza presei tiparite

Odata cu clarificarea rezultatelor alegerilor prezidentiale (nu cred ca cineva se indoieste de faptul ca contestatiile PSD vor ramane un simplu exercitiu de demagogie), lucrurile par sa se limpezeasca si pe piata presei, unde o multime de titluri au fost tinute artificial in viata din interese propagandistice. Nu intamplator, semnalul l-a dat Sorin Ovidiu Vantu, omul care a demonstrat ca in afaceri nu se ataseaza de obiecte si ca poate taia in carne vie cand simte ca lucrurile nu mai merg. Dupa ce a alimentat generos, ani de zile, o divizie publicistica ce s-a latit dincolo de marginile plapumii rentabilitatii financiare, Vantu anunta ca de la 1 Ianuarie va renunta la doua titluri (Business Standard si Cotidianul) si la agentia de stiri cu care a incercat sa atace cvasi - monopulul lui Sarbu (NewsIn). Toate aceste titluri au inghitit in ultimii ani sume uriase, in pretul lor de scoatere la vanzare nemaigasindu-se decat un procent modest din ceea ce s-a cheltuit cu ravna de catre „dezvoltatorii” elitisti ai grupului, care au umplut depozitele Casei Scanteii cu carti si conturile grupurilor cu datorii neachitate. Cornel Nistorescu n-a lucrat de cand e el pentru un ziar cu un tiraj de 7000 exemplare - nivelul la care au adus „Cotidianul” lui Ratiu intelighentii din detasamentul autoproclamat „quality”.

Desigur, nostalgicii presei pot face infarct citind cifrele furnizate de BRAT. In urma cu 18-19 ani acestea ar fi parut derizorii - se lucra atunci cu tiraje de milioane sau de sute de mii. Adevarul de dupa Scanteia (un fel de bunic al „Gandului”) se batea cu Romania Libera a lui Bacanu pentru intaietate, blocand rotativele „Casei Scanteii” cu comenzile de tiraj de milioane. „Libertatea” pe care am scos-o la Revolutie in avampremiera presei libere, punea in pericol batrana rotativa a „Informatiei” cu aproape un milion de exemplare vandute zilnic iar ambulantii se bateau pe Brezoianu sa mai apuce o livrare.

Erau insa alte vremuri. Foamea de informatie, dar mai ales de atitdine, suprimate o jumatate de secol, a explodat pur si simplu, la fel ca „mamaliga” Revolutiei. Presa a fost primul segment al economiei romanesti care a lucrat dupa legile pietei: cererea a facut sa se nasca aproape peste noapte, sute, mii de titluri; dintre acestea alegandu-se si primele falimente. Invenstitiile in presa au fost cele mai rentabile si au adus cele mai rapide castiguri, majoritatea neimpozabile, iar calitatea de jurnalist a devenit accesibila aproape oricui, indiferent de gradul de alfabetizare. Ciclul didactic de 20 de ani prezis ca fiind necesar aproprierii democratiei coincide cu cel al cresterii si descresterii presei scrise. Iar momentul 2010 pare sa fie cel al limpezirii dramatice a peisajului in care vor mai supravietui, la nivel central, doar cu vreo 4-5 titluri, navigand ca niste „balene” intr-o mare coplesita de rapitorii tabloizi.

Anuntul lui Vantu deschide seria altor anunturi care vor surveni pe masura ce sursele de finantare, interesate de campania electorala, se vor inchide, iar cei care le-au operat isi vor indrepta atentia spre ziare de risc mai mic. In urma lor va ramane insa o armata de profesionisti ai condeiului a caror calificare nu-si va gasi utilitatea prin alte segmente mai putin atinse de criza.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3118.phtml