Publicat: 17 Februarie, 2015 - 13:11

Pe când copiii noştri vor fi bunici, printre poveştile pe care le vor spune nepoţilor lor se va număra, foarte probabil şi aceea care începe cu „A fost odată ca niciodată o mândră autostradă de la Comarnic până la Braşov...”

Desigur, nu sunt convins că, odată şi odată, acest vis nu va deveni realitate. Dar nu acum. Este un proiect frumos, dar prea îndepărtat, printre motivele care fac ca noi să n-avem parte de el fiind şi cele care ţin de costuri. Pentru o ţară ca a noastră, care se scotoceşte prin buzunarele bugetului pentru cheltuielile de fiecare zi, o investiţie de peste opt miliarde de euro – indiferent de durată şi cu atât mai mult cu cât durata va amplifica considerabil costurile – este o extravaganţă. Nu că n-ar fi necesară sau că, din punct de vedere tehnologic, ar fi greu de realizat. Sunt şi alte autostrăzi realizate în condiţiile unui teren asemănător – şi n-aş menţiona-o decât pe cea dintre San Remo şi Cannes, care este compusă, practic, doar din tunele şi apeducte. Numai că autostrada asta uneşte Italia cu Franţa, două ţări cu posibilităţi şi resurse incomparabil mai mari decât ale noastre.

Noi vorbim de cel puţin zece ani de iminenţa acestui proiect renunţând şi luând-o de la capăt cu aceeaşi vigoare. Piedica principală rămâne aceea a costurilor. Atunci când trei mari companii au decis să o facă, s-au lovit de refuzul băncilor de a o credita. Era o aventură financiară în care nimeni nu dorea să se bage. Nici acum nu se arată amatori, indiferent de formulele pe care se screme Ministerul Turismului să le găsească pentru a face proiectul suportabil. Zilele trecute, pesimistul ministru Rus ne-a înştiinţat că abia prin aprilie vom avea un răspuns. Pun pariu că inclusiv domnia sa îl ştie de pe acum.

Dincolo de costuri, se mai pune încă o problemă: cât de necesară este, în momentul de faţă această autostradă? Cât de vitală este ea pentru tranziturile naţionale? Dacă nimeni nu mai are vreo îndoială că urgenţa nr. 1 o constituie autostrada Piteşti-Sibiu, de care depind foarte multe lucruri – dar, mai ales activitatea fabricii DACIA, de Comarnic-Braşov ar beneficia în special turismul de week-end. În timpul săptămânii, traseul este ultra suficient pentru traficul obişnuit. Problemele survin doar când amatorii de sporturi de iarnă şi deţinători de case de vacanţă se hotărăsc să-şi petreacă activ sfârşitul de săptămână. Poate fi acest un motiv serios pentru a pune în balanţă investiţia enormă pe care o reclamă? N-ar fi mai potrivit ca onor Ministerul Transporturilor să se concentreze pe realizarea unor variante ocolitoare ale principalelor puncte de aglomeraţie? Sau pe modernizarea alternativelor prin Cheia sau Târgovişte? Sau pe realizarea de trei benzi pe porţiunile în pantă? Cu cheltuieli infinit mai reduse, grosul resurselor putând fi îndreptat spre critica zonă a Văii Oltului, unde traficul este aglomerat pe toată durata săptămânii?

Aşa că mult mai raţional ar fi să lăsăm proiectul acestei autostrăzi de lux pentru vremuri mai favorabile şi să ne ocupăm cu mai multă atenţie de tot ce s-a început şi nu s-a terminat.

Proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov este unul clar de ne-fezabilitate.   

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Boicotul presei

Punctul pe Y / vineri 17 iulie 2009 Nr: 2812

Boicotul presei

Faptul ca reprezentantii unor publicatii - recte televiziuni - nu sunt primiti in avionul prezidential este aproape fara precedent. Chiar daca motivul invocat este acela ca nu mai erau locuri. N-au fost locuri, insa, exact pentru acele posturi care, in ultima vreme mai ales, s-au dovedit a fi constant critice la adresa presedintelui.

Sa lamurim, insa, mai intai, ce e cu povestea asta cu avionul prezidential.

Chiar unii dintre cei lasati acum pe pista au clamat adesea, cu agresivitate, la adresa 'mitei' la care s-ar fi dedat predecesorii domnului Basescu care luau la bord jurnalisti alesi 'pe spranceana'.

Tot atunci, argumentul invocat acum, ca de fapt jurnalistii isi platesc toate cheltuielile din buzunarul redactiilor si ca unica favoare era aceea de a umple locuri care si asa ar fi ramas goale, cu reprezentanti ai mass-media, nu prea era luat in seama.

Iar solutii alternative pentru ca presa din tara sa poata oglindi activitatile prezidentiale internationale n-ar prea fi, pentru ca mai ales acum, la vreme de criza, putine redactii - cu exceptia posturilor publice care au si obligatia, dar si capitolul bugetar aferent - si-ar putea permite asemenea cheltuieli de pe urma carora nu s-ar alege cu mare lucru. Pentru ca accesul presei este strict limitat la manifestarile oficiale si unicele ocazii in care presedintele mai poate fi descusut sunt tot in avion, la intoarcere. Insotind de-a lungul timpului delegatii oficiale, in calitate de jurnalist, mi s-a intamplat nu o data sa nici nu apuc sa-l vad pe presedinte - indiferent care a fost acesta.

Asadar, ca sa recapitulam: domnul Basescu restrictioneaza absurd accesul presei exact acolo unde domnia sa are tot interesul sa fie prezenta.

Ce s-ar intampla daca, dupa toate 'injuraturile' si acuzatiile aduse presei, aceasta ar fi solidara si ar intra in greva, nerelatand nimic despre presedinte? Ar fi o chestie sinonima cu... inmormantarea sa publica. Practic, domnia sa n-ar mai exista, in absenta cutiei de rezonanta a actiunilor sale. Culmea absurdului o constituie insa si faptul ca toate atacurile prezidentiale la adresa presei sunt difuzate de presa insasi! Care il serveste dublu, transmitand poporului in extenso, care sunt nemultumirile acestuia. As merge chiar mai departe si as afirma ca, fara presa, Traian Basescu n-ar fi devenit niciodata ceea ce este astazi. Intreaga sa cariera politica este una de vorbe, nu de fapte. Haideti sa facem un test rapid: sa enumeram doua - trei dintre realizarile concrete ale presedintelui ca ministru al Transporturilor, Primar General al Capitalei sau presedinte de partid si de tara, in afara de vorbe, scandaluri si atacuri! Nu-i asa ca va este greu? Pana si celebrul sau slogan 'Aici sunt banii dumneavoastra' ramane fara obiect in absenta subiectului.

Deci: ultimul atac la adresa presei nu constituie altceva decat bifarea unui nou punct din strategia agresiva a presedintelui si o manevra de abatere a atentiei publicului de le miezul 'scandalului Ridzi' - deturnarea de fonduri publice in folosul odraslei prezidentiale. Or nu presa este cea care a 'stimulat'-o pe doamna Ridzi sa actioneze in acest mod regretabil...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2687.phtml