Publicat: 21 Decembrie, 2015 - 13:28

Este primul an dintre cei care au trecut de la Revoluţie în care nu aş mai fi dorit să scriu nimic. Cred că e timpul să se aştearnă liniştea asupra acestui subiect pe care nu facem decât să îl maculăm prin interpretări şi ştiutele contestări. Nici una dintre acestea nu mă poate influenţa, pentru că spre deosebire de prea numeroşii contestatari eu am fost acolo. Am trăit-o ca să spun aşa, pe pielea mea…

Ultima interpretare aparţine doamnei Ana Blandiana. Şi dânsa a fost acolo, dar de cealaltă parte. Alături de Gogu Rădulescu şi de alţi câţiva lideri cu “faţă umană”. Atunci când afirmă, însă, că a fost o lovitură de stat, nu o revoluţie, probabil că lucrează cu date şi argumente în posesia cărora doar dânsa va fi fost.

A fost o REVOLUŢIE. Fără nici un dubiu. România a fost singura ţară din Est care a răsturnat un sistem printr-o voinţă colectivă pe care nu au putut să o manipuleze nici unele dintre scenariile pregătite atunci. Căci cine ar fi putut să “dirijeze” zecile, sutele de mii de oameni care în 22, de dimineaţă, au ieşit în lungi coloane cu drapele găurite de la întreprinderi din toate sectoarele Capitalei, prin porţile sudate de administraţii, pentru a aflui şi a se reuni în Piaţa Palatului, făcând imposibilă orice intervenţie a armatei? Cine şi cum i-ar fi putut convinge să facă ce-au făcut pe cei care au spart mitingul din 21 şi au înălţat baricada de la Intercontinental, rezistând sub gloanţe până la intervenţia tancurilor? Sunt momente pe care le-am trăit şi îmi va fi greu să uit determinarea aproape inconştientă a celor care au înfruntat cordoanele de militari înarmate cu gloanţe de război. Nimeni nu va putea înţelege, dacă nu a fost acolo, sentimentul pe care l-am încercat eu ridicând de pe caldarâm tubul încă fierbinte al unui cartuş tras în aer de un soldat speriat. Nu cei câţiva lideri care s-au afirmat în acel vârtej şi despre care se pot ţese poveşti de genul celei spuse de Ana Blandiana au fost cei care au făcut revoluţia, ci mulţimile din jurul lor, care le-au acceptat si asumat notorietatea. O lovitură de stat se dă cu o mână de oameni înarmaţi cu spijin militar, înlocuindu-se un dictator cu altul. Nu cu sute de mii, cu aproape totalitatea unei ţări sătule de presiunile ideologice suportate vreme de o jumătate de secol. Revoluţia nu s-a făcut pentru mai multă hrană (era, totuşi, suficientă, cea care era “repartizată”), ci pentru a putea gândi şi a putea spune ce gândeşti. Asta au înţeles cei care au scandat, cu îndârjire, în piaţa din care tocmai decolase spre istorie elicopterul în care se îmbarcase deja trecutul, cuvântul emblematic al momentului: LIBERTATE! Cel care mi-a stăruit în minte până când, alături de colegii de la fosta “Informaţia”, am decis care va fi numele primului “ziar liber al Revoluţiei”, cum a stat scris pe frontispiciul său până când economia de piaţă l-a şters.

Mi-e greu să cred că o lovitură de stat s-ar fi putut bucura de entuziasmul şi susţinerea unanimă pe care a provocat-o schimbarea din 22 decembrie. O schimbare profundă, care a avut nevoie de timp şi de înţelegere ca să se cristalizeze şi fără care nu cred că am fi putut vorbi astăzi, despre ce s-a întâmplat cu adevărat atunci: Revoluţie sau Lovitură de stat…   

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Nastase: un autor cu... greutate!

Punctul pe Y / luni 18 ianuarie 2010 Nr: 2954

Nastase: un autor cu... greutate!

In ziua in care se aproba bugetul, fara nici unul dintre amendamentele PSD-ului, presedintele Consiliului National isi lansa, la Casa Titulescu, doua noi volume (6 si 7) ale serialului „Romania dupa Malta”. Doua tomuri consistente, cu peste 1600 de pagini si cantarind vreo 2,5 kilograme.

Un numeros public, compus din politicieni social-democrati, diplomati, jurnalisti si colaboratori apropiati, a tinut sa fie prezent la evenimentul promovator de o redutabila echipa de „moderatori”: presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, presedintele Academiei, Ionel Haiduc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu si parlamentarul Titus Corlatean.

Adrian Nastase a adunat, cu scrupulozitatea ce-l caracterizeaza, tot ceea ce a fost legat de activitatea si actiunile sale in calitatea pe care a avut-o, de prim ministru de Externe „constitutional”, din guvernele Roman II si Stolojan. Cele doua op-uri sunt burdusite cu note, comentarii, documente, fotografii care reconstituie aproape pas cu pas evolutia sa de pe scena interna si pe cea internationala, in intervalul 1 Iulie - 31 Decembrie 1991.

Atunci cand a fost numit ministru de Externe si a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Nastase era un necunoscut pentru marele public. Intrase in scena pe la inceputul lui ’90, in calitate de expert la CPUN, in echipa CFSN-ului care gestiona relatiile externe (patronate atunci, autoritar, de Brucan) si se remarcase, datorita calitatilor sale - cultura solida, prezenta agreabila, talent de relationare interumana - in fata echipei eterogene care se instalase la carma tarii. Numirea sa ca ministru de Externe a fost una dintre cele mai inspirate decizii luate atunci, pentru ca Nastase a dovedit rapid ca este omul potrivit la locul potrivit si persoana cea mai apta sa reconstruiasca (chiar si la propriu) o institutie pe masura noilor sale misiuni. In prezentarea facuta la Casa Titulescu, cineva a schitat si un bilant fizic al mandatului sau, cu kilometri parcursi, zile petrecute peste hotare (peste 200 intr-un an!) si contacte avute. Pana si aceasta ilustreaza stilul dinamic pe care l-a impus si de care, atunci, Romania avea nevoie ca de aer. Indraznesc sa afirm ca Nastase a fost cel mai bun ministru de Externe postdecembrist, ca provacarile carora le-a facut fata au fost dintre cele mai complexe (ecoul international negativ al mineriadelor, primirea Romaniei in Consiliul Europei, contactele premergatoare parteneriatului cu NATO, relatia bilaterala cu Statele Unite si clauza) si ca el a reusit sa proiecteze in perceptia internationala o noua imagine pentru diplomatia romaneasca. Intamplator sau nu, perioada pe care o evoca cu minutie istoriografica volumele lansate este cea din care se poate descifra cel mai bine modul in care s-a format personalitatea celui care avea sa ocupe (cu o singura exceptie) cele mai inalte pozitii din stat, acumuland totodata premisele unei autoritati personale pe care n-a mai avut-o nici cu un alt lider roman in viata.

Suspiciosii ar putea crede chiar ca evenimentul evocat in aceste randuri constituie o prima demonstratie pentru intentiile de viitor ale lui Adrian Nastase si un argument al sprijinului politic de care va beneficia in competitia pentru sefia unui partid aflat intr-o periculoasa deriva.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3143.phtml