Publicat: 3 Iunie, 2014 - 14:43
Share

Ce exemplu mai elocvent de incompetenţă guvernamentală şi managerială decât modul în care România se conectează după 25 de ani de la deschiderea graniţelor, cu Occidentul?

Cine vrea să intre sau să iasă din România trebuie să înfrunte calvarul circulaţiei pe două benzi, dintre care una mai mereu blocată de TIR-uri, de la Arad la Nădlac. Poarta principală, dacă putem să-i spunem aşa. Poarta pe care o dorim deschisă larg de aderarea la Schengen, dar pentru a cărei utilizare europeană va trebui să mai aşteptăm încă vreo câţiva ani buni: CNADNR-ul primeşte până la 23 iulie ofertele constructorilor interesaţi să finalizeze o lucrare lăsată baltă de o firmă austriacă ce a dat faliment. Se face, deci, licitaţie pentru a termina un drum de doar 40 de kilometri pentru a cărei finalizare vor mai fi necesare 54 de... luni!

Tembelism mai cras decât ăsta cu greu poate fi imaginat. Dealtfel, sub semnul tembelismului stă întreaga activitate buimacă a unei instituţii bugetofage, manevrată după cum le-au dictat interesele de moment, de către mai toţi guvernanţii.

România a moştenit din comunism o izolare ermetică a graniţelor sale. Primul lucru pe care ar fi trebuit să-l facă guvernele postdecembriste ar fi fost să deschidă larg aceste porţi, pentru a facilita schimburile umane şi materiale cu restul Europei. Prima iniţiativă de acest fel a venit însă abia după 2000, când Năstase a negociat cu Bechtel Autostrada Transilvania – cea care ar fi trebuit să conecteze Nordul şi Centrul ţării cu exteriorul. Nu ştim dacă preţul la care a fost negociată lucrarea a constituit o eroare mai mare decât sistarea ei de către noii guvernanţi. Cert este că ne-am ales şi cu o pagubă enormă, şi cu o infrastructură rămasă pe butuci. Nici cei care au urmat nu s-au dovedit mai limpezi la minte: s-a dat prioritate autostrăzii spre litoral – o arteră sezonieră. S-au făcut planuri peste planuri pentru o alta care să lege Capitala de Braşov, utilizată cu precădere în week-end-uri! S-a realizat doar porţiunea perfect inutilă dintre Bucureşti şi Ploieşti, ocolită de automobilişti datorită faptului că e cu vreo 20 kilometri mai lungă decât DN1 şi se şi intră cu dificultate pe ea. S-au făcut chiar proiecte pentru o autostradă Bucureşti-Alexandria (?!), dar nimeni nu s-a atins de tronsonul ultranecesar şi ultraaglomerat Piteşti-Sibiu. Şi poate că nici acum nu s-ar fi gândit cineva că este relaţia vitală, dacă francezii de la Renault n-ar fi ameninţat că-şi mută producţia de la Dacia în Maroc. Lucru pe care îl vor face probabil, pentru că perspectiva acestei autostrăzi continuă să rămână îndepărtată – abia se refac studiile de fezabilitate.

În România s-au cheltuit sume imense pe toate aiurelile imaginabile, dar nu şi pe acele obiective absolut necesare. Iar „disgraţia” autostrăzilor care se puteau face cu bani europeni se explică foarte simplu: de acolo se putea fura mai puţin. Stau uneori şi mă gândesc în câte vile, case, maşini de lux şi vacanţe s-au convertit şpăgile de la drumurile neîncepute sau neterminate...  

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

Punctul pe Y / mari 13 iulie 2010 Nr: 3078

Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

De mai bine de 15 ani Romania face fata unor fenomene meteorologice nemaintalnite - cu frecventa si forta actuala - in trecutul hidrometeorologic al tarii. Practic, cea mai mare catastrofa de acest gen s-a inregistrat in 1970, cand tara s-a aflat, practic, sub ape, iar nivelul pierderilor nu a putut fi estimat. Acest precedent a declansat o ampla campanie de lucrari de hidroamelioratii si indiguiri care a durat, practic, pana in 1990, cand au aparut cu totul alte prioritati. De atunci, aproape fiecare guvern a avut parte de socul si spectacolul mediatic al inundatiilor provocate fie de dezghetul rapid, fie de ploile napraznice, fie de acumularile necontrolate din amontele intregii retele hidrografice.

De fiecare data administratiile locale si cea centrala au fost luate prin surprindere, asezarile care au proliferat prin lunci sau pe traseele suvoaielor montane au fost luate de ape si mii de oameni au ramas fara agoniseala de-o viata - in cazul in care au avut norocul sa se salveze in ultimul moment. De fiecare data am asistat la spectacolul populist al vizitelor de lucru ale politicienilor, ale dialogurilor lor cu sinistratii, ale curentelor de compasiune concretizate in teledonuri la care vedetele si-au expus caritatea, ale promisiunilor ferme ca pana la venirea iernii sinistratii vor avea un acoperis deasupra capului prin mobilizarea unor rezerve bugetare. In acesti ani o gramada de localitati au trecut de mai multe ori prin acest calvar, mii de case au fost reconstruite de cateva ori, in timp ce altele, retrase din calea apelor au ramas nelocuite fiind vandalizate de insisi sinistratii care asteptau deobicei la carciuma, cu apa pana la genunchi, sosirea si impartirea ajutoarelor. Si, tot deobicei, lucrarile de indiguire promise ori se faceau de mantuiala (din banii ramasi dupa ce se fura din greu nici nu se putea face altceva), ori nu se mai faceau deloc, caci apareau alte prioritati.

Daca cineva cu har la matematica ar face si o socoteala cat au costat ajutoarele, reconstruirile, lucrarile facute in graba, provizorii sau cele de mantuiala, cred ca ar ajunge la un rezultat inspaimantator, prin dimensiunea colosala a valorii lipsei de coerenta si de logica. De 20 de ani nu exista nici un plan de „lupta” cu intemperiile, fiecare guvern vine si pleaca dupa ce mai toaca niste bani pe show-uri mediatice si acuza greaua mostenire de la precedenti. Daca aceste inundatii au, totusi vreun merit, acela este ca pentru o perioada, in care atentia generala se concentreaza asupra sinistratilor si a salvarii lor, lumea mai uita de incompetenta manageriala a guvernantilor si de jaful organizat asupra banului public. Pana intervine o noua catastrofa naturala, sa acopere catastrofa umana care domneste nederanjata intr-o Romanie parca blestemata si de natura ...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3268.phtml