Publicat: 6 Martie, 2013 - 12:52

Povestea asta cu aderarea noastră la Schengen are o semnificaţie ce depăşeşte aspectul tehnic, cel de care ne tot agăţăm noi în speranţa de a depăşi obstacolele subiective. Este un pretext.

Este prilejul ca majoritatea naţiunilor civilizate să-şi exprime rezervele faţă de un intrus, pătruns în casa lor fără a fi deprins maniere elementare ale convieţuirii.

Imaginea României prin lume a fost relativ bună atâta timp cât Ceauşescu a ermetizat frontierele şi ne-a obligat să ne suportăm unii altora racilele de comportament. Odată însă cu libertatea de mişcare a început şi dezastrul imaginii noastre. Primii care au profitat de această facilitate democratică nu au fost cei mai civilizaţi şi mai calificaţi dintre români. Ba, dimpotrivă: iniţiativa a aparţinut pegrei oraşelor, interlopilor, celor fără căpătâi. Acestea s-au răspândit în toate direcţiile, pe principiul muştei de rahat, care simte instinctiv locurile unde se poate aşeza şi profita de avantajele, oportunităţile şi slăbiciunile pe care le oferă comunităţile ce au depăşit faza necesităţilor elementare ale existenţei. Exportăm din greu, de peste două decenii, infractori calificaţi, ţigani, lucrători cu cârca sau nepricepuţi. Primele care s-au golit de o populaţie supranumerară au fost mahalalele imunde şi cătunele parazitate de beţivi. Este uşor de imaginat ce încercare a constituit vecinătatea acestor specimene pentru colectivităţi aşezate care s-au pomenit cu şatrele instalate prin parcurile lor, sau cele care până la apariţia bandelor de români nici măcar nu obişnuiau să-şi încuie uşa locuinţelor. Cel mai rău lucru a fost însă impactul pe care l-au avut crimele odioase sau faptele abominabile comise de români – şi n-aş da decât exemplul crimei comise în Japonia, ca o confirmare a celei de la Otopeni – care ne-au pus aproape definitiv ştampila de naţiune indezirabilă.

Acestea sunt adevăratele motive – şi nu permisivitatea frontierelor noastre, cu nimic mai laxe decât ale altora – pentru care naţiunile europene fac uz de acest drept de veto, pe o chestiune nici măcar relevantă. Nu cred că există vreo ţară europeană în care popularitatea noastră negativă ca naţie, să fie mai mică decât a altora. A fi român a devenit, practic, sinonim cu a fi indezirabil, iar ceea ce se petrece la noi la nivel politic nu face decât să confirme promiscuitatea de la baza societăţii.

Sigur, vom invoca argumentul că nu suntem toţi aşa, că avem şi oameni serioşi, şi oameni talentaţi, dar, din păcate nu aceştia ne fac imaginea într-o Europă atât de copleşită de problemele proprii fiecărei ţări încât să nu mai aibă nici un chef să se încarce cu ale noastre.

Este, s-ar putea spune, preţul plătit unei libertăţi pentru care n-am fost deloc pregătiţi. 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Testul Udrea al Sistemului

Punctul pe Y / luni 24 august 2009 Nr: 2842

"Testul Udrea" al Sistemului

Daca in toata povestea asta cu Elena Udrea si cu audierea ei de catre o comisie parlamentara exista vreun lucru bun, acesta se refera la probele practice de rezistenta la care este supus sistemul. Si in fata carora clacheaza.

Elena Udrea a dus la limita superioara testele de anduranta ale unui sistem democratic pus pe hartie cu usurinta si neglijenta, care nu si-a dovedit niciodata viabilitatea. S-a pornit de la premisa ca Parlamentul, ales prin vot, reprezinta forul suprem de reglementare. S-a facut din „controlul Parlamentului” un mit fara nicio legatura cu realitatea. Prea multe domenii asupra carora ar trebui sa se pronunte Parlamentul raman practic necontrolate si nereglementate. Regulamentele au mult prea multe omisiuni si neclaritati. Sa luam exemplul concret al audierii dnei Udrea. Ce se intampla daca nu se prezinta in fata Comisiei? Nimic! Trebuie „rugat” premierul, ca sef direct, sa o roage la randul sau pe sefa Turismului sa se arate in fata onoratei comisii. Ce se va intampla de pe urma faptului ca „inculpata” le-a dat cu flit membrilor comisiei si i-a lasat in totala confuzie? Nimic! Ce se intampla in urma faptului ca dna Udrea refuza sa le recunoasca autoritatea si, mai mult, ii acuza de conspiratie? Nimic! Cum se explica - si cum se aplica regulamentul Camerei in cazul inregistrarii ilegale a discutiilor Comisiei? In nici un fel! Va fi gasit „vinovatul” de desconspirarea planurilor Comisiei? M-as mira!

Si asta nu e totul. Nu risc sa ma pronunt asupra vinovatiei sau nevinovatiei doamnei Udrea. Insa este tot mai clar ca regulamnetele sunt facute in asa fel incat sa nu poata fi aplicate si respecate. Ca, sub pretextul prezervarii legalitatii se confectioneaza texte rabinice din care fiecare intelege ce vrea si le aplica cum ii vine la indemana. Dna Udrea este judecata, culmea, ca a incercat sa faca ceva si - neputand respecta regulamentele - a recurs la subterfugii si adaptari. Culmea, ii sare in ajutor tocmai sefa Autoritatii care ar trebui sa vegheze neclintit la respectarea regulamentelor stupide si idioate, si o face modificandu-le in timpul jocului. Cazul ca atare devine tot mai mult o batalie politica care antreneaza partile combatante. Confruntat cu nenumarate probleme intre care cea mai usoara nu e decizia Curtii Supreme care il obliga pe ministrul Finantelor sa plateasca sporurile magistratilor, dl Pogea isi iroseste doua zile dand explicatii confuze in legatura cu un document emis din greseala si retras pe furis de la registratura Camerei, document elaborat in sprijinul dnei Udrea. Dl Pogea nu-si bate deloc capul pentru a gasi o solutie adevaratelor probleme pe care le are, ci intra im jocul „de-a v-ati ascunselea” pe dupa lege.

Ce vor sa spuna toate aceste lucruri? Ca avem mecanisme prost gandite si prost alcatuite, care refuza sa functioneze si arunca intreaga activitate de administrare a situatiei grele prin care trecem in derizoriul unui „razboi al chiloteilor”.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2717.phtml