Publicat: 6 Martie, 2013 - 12:52

Povestea asta cu aderarea noastră la Schengen are o semnificaţie ce depăşeşte aspectul tehnic, cel de care ne tot agăţăm noi în speranţa de a depăşi obstacolele subiective. Este un pretext.

Este prilejul ca majoritatea naţiunilor civilizate să-şi exprime rezervele faţă de un intrus, pătruns în casa lor fără a fi deprins maniere elementare ale convieţuirii.

Imaginea României prin lume a fost relativ bună atâta timp cât Ceauşescu a ermetizat frontierele şi ne-a obligat să ne suportăm unii altora racilele de comportament. Odată însă cu libertatea de mişcare a început şi dezastrul imaginii noastre. Primii care au profitat de această facilitate democratică nu au fost cei mai civilizaţi şi mai calificaţi dintre români. Ba, dimpotrivă: iniţiativa a aparţinut pegrei oraşelor, interlopilor, celor fără căpătâi. Acestea s-au răspândit în toate direcţiile, pe principiul muştei de rahat, care simte instinctiv locurile unde se poate aşeza şi profita de avantajele, oportunităţile şi slăbiciunile pe care le oferă comunităţile ce au depăşit faza necesităţilor elementare ale existenţei. Exportăm din greu, de peste două decenii, infractori calificaţi, ţigani, lucrători cu cârca sau nepricepuţi. Primele care s-au golit de o populaţie supranumerară au fost mahalalele imunde şi cătunele parazitate de beţivi. Este uşor de imaginat ce încercare a constituit vecinătatea acestor specimene pentru colectivităţi aşezate care s-au pomenit cu şatrele instalate prin parcurile lor, sau cele care până la apariţia bandelor de români nici măcar nu obişnuiau să-şi încuie uşa locuinţelor. Cel mai rău lucru a fost însă impactul pe care l-au avut crimele odioase sau faptele abominabile comise de români – şi n-aş da decât exemplul crimei comise în Japonia, ca o confirmare a celei de la Otopeni – care ne-au pus aproape definitiv ştampila de naţiune indezirabilă.

Acestea sunt adevăratele motive – şi nu permisivitatea frontierelor noastre, cu nimic mai laxe decât ale altora – pentru care naţiunile europene fac uz de acest drept de veto, pe o chestiune nici măcar relevantă. Nu cred că există vreo ţară europeană în care popularitatea noastră negativă ca naţie, să fie mai mică decât a altora. A fi român a devenit, practic, sinonim cu a fi indezirabil, iar ceea ce se petrece la noi la nivel politic nu face decât să confirme promiscuitatea de la baza societăţii.

Sigur, vom invoca argumentul că nu suntem toţi aşa, că avem şi oameni serioşi, şi oameni talentaţi, dar, din păcate nu aceştia ne fac imaginea într-o Europă atât de copleşită de problemele proprii fiecărei ţări încât să nu mai aibă nici un chef să se încarce cu ale noastre.

Este, s-ar putea spune, preţul plătit unei libertăţi pentru care n-am fost deloc pregătiţi. 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Victorie! Ne-am indatorat!

Punctul pe Y / vineri 29 ianuarie 2010 Nr: 2963

Victorie! Ne-am indatorat!

Gata! Le-am luat banii! Bucurie mare la Guvern si prin ministere. Suspansul ce dainuie de prin toamna a incetat. In fata actiunii hotarate a Guvernului Boc IV, stabii de la Washington au trebuit sa se incline, iar reprezentantul lor (cum il cheama? Zervourdakis? Poulsen? Ah, nu, Franks!) ne-a asigurat ca pana la sfarsitul lunii Februarie vom primi doua transe, nu una, cu care sa platim salarii, pensii, spagi si alte cheltuieli curente.

Destoinic guvern! Destoinici ministri! Au scos bani din piatra seaca! Cand toata lumea proorocea contrariul! Acum, cu sacii in caruta, putem sa ne punem pe treaba si sa-i cheltuim!

Stranie psihologia care insoteste aceasta contraperformanta. Obtinerea acestui imprumut - enorm - n-ar trebui sa ne umple de bucurie. Pentru ca intr-o zi, la scadenta, acesti bani trebuie inapoiati. Cu dobanzile aferente. Desigur, ceva mai mici decat cele de pe piata bancara clasica. Dar tot dobanzi sunt. In plus, ca orice bancher care doreste sa fie sigur ca-si recupereaza banii, FMI-ul pune niste conditii. De bun simt:cheltuiti mai putin decat produceti! Pentru noi, la cursul pe care l-au luat lucrurile de vreo zece ani incoace, conditia asta devine mai impovaratoare decat datoria insasi. Cum adica? Sa nu mai aruncam noi cu banii in stanga, sau mai ales in dreapta, la clientela? Sa ne imputinam parghiile de putere, dandu-ne oamenii afara? Sa traim mai auster, cu Dacii la scara, in loc de Mercedesuri? Noroc insa ca frustrarile acestea ofera guvernantilor o scuza: ceea ce vor intreprinde, ca masuri nepopulare, va putea fi pus pe seama FMI-ului: „Franks ne obliga sa dam afara 100.000 de functionari! El nu ne lasa sa angajam altii! Daca o duceti prost, e din cauza FMI-ului!

Nu din cauza noastra! A incompetentei noastre!A incapacitatii de a pune bazele unei redresari economice, pentru ca cheltuim tot ce primim, fara sa mai investim ceva. Ca la satra: am luat banii, punem de-o paranghelie generala si ce-o mai fi, om vedea. De-o fi sa moara cineva de foame, cu siguranta nu vom fi noi!”

Victorie! Ne-am indatorat! Am reusit - gratie priceperii si talentelor noastre - sa facem rost de bani. Banii lor...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3152.phtml