Publicat: 16 Mai, 2013 - 13:01

Traian Băsescu i-a dat mandat lui Victor Ponta să participe la Consiliul European din 22 mai de la Bruxelles. Motivul: atunci se vor discuta chestiuni tehnice, care privesc în special Guvernul. Şi – nu în ultimul rând: prin comportarea sa din ultima vreme, premierul a reuşit să câştige încrederea preşedintelui!

Aşadar, succes total pe linia coabitării. Iar succesul va fi sărbătorit acolo unde Ponta participă pentru prima dată – cu mandat: la Conclavul liderilor europeni. Aceasta a fost una dintre priorităţile sale, la preluarea mandatului, şi s-a soldat cu o brambureală de zile mari şi cu o plasare în offside: mergând la Bruxelles fără mandat, nu a fost admis la reuniune, spre marea şi deplina satisfacţie a preşedintelui, rămas prudent la Bucureşti.

N-ar fi fost o surpriză pentru „colegii” dlui Băsescu dacă s-ar fi produs o nouă îmbrânceală pentru ocuparea scaunului: aşa ceva se mai întâmplase, avându-i ca protagonişti pe preşedintele şi premierul polonez. Acesta din urmă, mai vânjos, a reuşit să-l lase în picioare pe fostul preşedinte, sub privirile uluite ale unei asistenţe care nu mai fusese pusă într-o astfel de situaţie.

Faptul că reprezentarea la vârf este o problemă doar pentru Polonia şi România ar trebui să ne pună pe gânduri. În legătură nu doar cu imperfecţiunile Constituţiei – pe care sperăm că le va repara dl Antonescu – dar şi cu gradul de civilizaţie politică pe care l-am atins. Între interesul personal – orgolii şi ambiţie – şi cel general – buna funcţionare a mecanismului de reprezentare, noi şi polonezii am optat pentru primul. Nu cred că era necesar un „pact de coabitare” pentru a ajunge la o soluţie corectă şi onorabilă, ci doar de persoane capabile să-şi depăşească propriile probleme de caracter.

Ponta pleacă la Bruxelles, Băsescu rămâne singur acasă. Să sperăm că primul nu va „inspira” din nou comisia să-i dea o listă, iar al doilea nu va da foc ţării, ca-n celebrul film.

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Sporul de nesimtire

Punctul pe Y / vineri 21 august 2009 Nr: 2840

Sporul de nesimtire

Este de-a dreptul uimitor cum reusesc sa castige magistratii procesele intentate guvernului si ministerului. Nu pentru ca sunt judecate de colegii lor, ci pentru ca au dreptate: un drept castigat este bun castigat. Chiar daca statul nu are de unde sa-l mai plateasca, ca e criza si agentii economici ori falimenteaza, ori abia-si trag zilele. Magistratii trebuie platiti, cat mai bine, ca sa nu fie supusi tentatiilor.

Principiul este atat de sfant incat magistratii de la Curtea Suprema refuza de vreo doua luni sa-si mai incaseze sutele de milioane fara sporul de stress si de solicitare neuropsihica, care e cam jumatate cat leafa pe o luna. Prefera sa sufere si sa fie supusi tentatiilor, dar nu accepta sa nu fie platiti cum scrie la carte.

Alte categorii nu au tot atat de mult succes. Si nici nu au sporuri din astea, de stress neuropsihic. Va dati seama ce presiune e pe un magistrat care trebuie sa-l judece si sa-l condamne pe amantul fiicei sale, procuror, care este un interlop notoriu! Ce lupta cumplita se da in sufletul acelui om, ale carui sfasieri interioare nu pot fi alinate decat cu amintitul spor!

S-au inventat multe sporuri in tara romaneasca, in anii de efervescenta ai salarizarii haotice a angajatilor publici - de la sporul de confidentialitate, acordat secretarelor, pana la cel de risc de intalnire cu extraterestrii, obtinut de angajatii autoritatii de aviatie civila. Dar nici unele nu egaleaza forta si greutatea sporurilor magistratilor, unde pana si pentru redactarea unei hotarari trebuie pus in miscare un resort de stimul financiar. Eu unul as contopi toate aceste sporuri intr-unul singur: sporul pe nesimtire! Pe indiferenta fata de ce este in jur. Pe lipsa de jena cu care magistratii joaca pe toate posturile: ei centraza, ei sar la cap si marcheaza si tot ei scot mingea din poarta! In felul asta s-a clarificat si o eventualitate de guvernare juridica: ce nevoie mai e de guvern, daca justitia poate rezolva toate problemele prin hotarari judecatoresti? Ce nevoie mai e de un parlament ales, daca niste judecatori inamovibili pot decide tot ceea ce este bine sau rau pentru societate, prin aceste sentinte fiind definitive?

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2715.phtml