Publicat: 13 Februarie, 2012 - 13:39
Share

Vreme de o săptămână autorităţile au fost cu ochii pe drumuri. Să le închidă, să nu-i mai lase pe tembelii de şoferi s-o ia de capul lor, să-i salveze sau măcar să le ducă nişte ceai prin locurile în care s-au împotmolit. În tot acest timp nimeni nu s-a întrebat ce e cu tăcerea de gheaţă şi zăpadă ce venea dinspre  satele şi cătunele făcute una cu pământul de viscol. Nimănui – dintre cei responsabili – nu i-a trecut prin cap să se întrebe ce fac cei de pe acolo – fără curent, fără telefoane mobile şi fără maşini de teren. Abia când lucrurile au început să se liniştească pe drumuri – în sensul că s-a închis tot ce se putea închide – au început să răzbată semnele de întrebare. Şi unele răspunsuri. De o săptămână şi mai bine lumea satului era înmormântată în casele devenite cavouri de zăpadă. Au început să iasă la iveală primii supravieţuitori şi să povestească cum au rezistat fără o bucată de pâine şi cu apa făcută din zăpadă topită, fără o rază de lumină şi cu sufletele tremurând de grija animalelor înnebunite de foame în coteţele şi grajdurile sigilate de nămeţi. Stau şi acum şi mă întreb cum de nu le-a trecut nimic prin cap prefecţilor, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, de ce sate întregi, zone întinse, nu mai dădeau semne de viaţă. Dezastrul a apărut, în splendoarea sa, doar din aer, pe unde treceau elicopterele SMURD-ului. Tot vreme de o săptămână, clasa politică, copleşită de grija schimbării guvernului, n-a avut nici cele mai mic răgaz să se întrebe dacă nu cumva lucrurile sunt mai grave decât par.


Şi erau, incomparabil mai grave. Lipsite de adăpostul perdelelor forestiere, tăiate cu inconştienţa ţăranului care fură liniştit ce e al CAP-ului sau al statului, cu drumurile dispărute sub zăpada pe care nu mai era nici o parazăpadă – băgate şi acestea pe foc sau întrebuinţate în fel de fel de alte scopuri, satele din sud-est, în care au mai rămas doar bătrânii şi cei bolnavi,  şi-au dezvăluit destinul sumbru. Acela de a nu mai însemna altceva decât o povară pentru guvernanţii prinşi cu treburi mai importante. O lume de suflete moarte, care n-a mai ştiut nici când e zi sau noapte, a început să iasă la iveală prin tuneluri croite de cei veniţi în ajutor. Armatei generalului de aţă Oprea i-a trebuit o săptămână să-şi mişte coloneii şi generalii din birouri – căci ăştia mai sunt de când serviciul militar nu mai e obligatoriu - şi să-şi pornească tancurile şi TAB-urile pentru a străpunge frontul iernii.


Ţanţoşul premier s-a urcat şi el în elicopter şi a practicat un populism anti-populist, stropşindu-se la „leneşii” de ţărani care stau la căldură, în timp ce orăşenii săi le sapă tuneluri. Noul ministru de Interne s-a dat şi el intransigent ordonându-le autorităţilor locale să se descurce şi să nu mai ceară ajutoare, că doar n-a venit apocalipsa. Un suflu nou se suprapune peste crivăţ, anunţând hotărârea noului Executiv să facă ordine şi să pună naţia la treabă, în timp ce „sufletele moarte” se freacă la ochi de strălucirea albă a zăpezii se întreabă cine-i va mai ajuta să-şi îngroape morţii care n-au mai avut răbdare să fie salvaţi.

Format: 

Rubrici: