Publicat: 2 Decembrie, 2015 - 10:52

Dacă n-ar fi vorba despre un eveniment excepţional, ale cărui consecinţe puteau să fie de o gravitate ireparabilă, scuzele şi argumentele pe care le aduc în favoarea lor turcii sunt de-a dreptul comice. Erdogan şi Davutoglu ar vrea să fie şi corecţi şi credibili. Nu ne-am făcut decât datoria – spune premierul, la Paris. Deci nu putem să ne cerem scuze pentru acest motiv. „Ne-am apărat ţara” – spune şi Erdogan, dar nu precizează împotriva căror pericole şi nici dacă au avut vreun conflict cu ruşii, ca să le doboare avionul. Şi în timp ce se ţine ţanţoş şi demn, „sultanul” încearcă din răsputeri să obţină o întrevedere cu Putin. Nu ca să-şi ceară scuze, asta nu intră în discuţie. Atunci pentru ce? Ca să-i explice cum s-a întâmplat de-au doborât un avion a cărui identitate era evidentă şi care greşise drumul preţ de câteva secunde pe un cer pe care graniţele sunt mai puţin clare şi evidente?

Decizia de a ataca şi doborî bombardierul rusesc continuă să fie un mister. Inexplicabil – oricâtă bunăvoinţă s-ar pune în a găsi motive. Pe cerul Orientului Mijlociu se aflau doar avioane ale unor forţe care aveau acelaşi scop. Statul Islamic nu dispune de aviaţie, ca să fi crezut turcii că sunt atacaţi. Atunci?
Singura variantă acceptabilă este că militarilor turci le-au cedat nervii şi s-au aflat într-o mare eroare. Şi într-o criză de logică. Nu au nici măcar scuza pe care au avut-o ruşii când au doborât avionul sud-coreean care trecuse în două rânduri peste graniţele aeriene ale URSS, în umbra unui avion-spion american. Atunci timpul scurt şi regulamentele militare ale războiului rece au permis producerea tragediei. În cazul acesta, bombardierul rusesc a fost atacat chiar după ce ieşise din spaţiul aerian turcesc (dovadă – locul unde s-a prăbuşit). Îmi pun şi eu întrebarea pe care şi-o pune Putin: dacă aparatul era american, turcii şi-ar fi apărat la fel de scrupulos hotarele aeriene?

Toate încercările lui Erdogan de a drapa în logică patriotardă această gravă eroare primesc o lovitură dură din partea Israelului. Acesta a anunţat că un alt avion rusesc ar fi intrat în spaţiul său aerian – deasemenea din eroare – dar evreii nu s-au grăbit să-l doboare, după metoda turcească. O metodă care a pus în mare pericol pacea mondială, în condiţiile crizei deja existente. Un lider mai puţin ponderat decât Putin ar fi putut ordona lovituri de răspuns şi atunci NATO s-ar fi trezit în mijlocul unui război pe care nu-l doreşte. Ştiri ulterioare arată că Turcia nici nu s-a consultat cu vreunul dintre aliaţii săi când a luat decizia. Nici n-ar fi avut timp: pierdea bombardierul rusesc din vizorul rachetelor aparatelor sale de vânătoare.

În concluzie: Turcia a comis o gafă monumentală, iar lumii i-a trecut pe la ureche glonţul războiului. Doar pentru satisfacerea orgoliilor de mare putere militară ale otomanilor. Cât despre acuzaţia lui Putin că Turcia nu este foarte entuziasmată să lupte cu statul islamic, cu care se pot face bune afaceri la negru, rămâne de dovedit. Caz în care Erdogan a promis că-şi dă demisia...

P.S. Repatrierea corpului neînsufleţit al pilotului rus rămâne un gest simbolic, care însă nu rezolvă nimic. Ba din contră...   

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Birul pe avere

Punctul pe Y / miercuri 20 ianuarie 2010 Nr: 2956

Birul pe avere

Propunerea deputatului Mugurel Surupaceanu, de instituire a unui impozit anual de 0,5% asupra averii nete a persoanelor fizice, ce depaseste pragul de 500 000 de euro, este o aiureala.

E genul de petarda care se arunca in public atunci cand acesta se apropie periculos de temele grave ale actualitatii. Cea mai grava tema a actualitatii este criza si consecinta sa directa - somajul in crestere si saracirea celor mai saraci. A le flutura acestora pe la nas o propunere populista de acest gen constituie un gest de lipsa de responsibilitate si de onestitate. De ce?

Pentru ca ideea are o gramada de vicii, care o fac din capul locului inaplicabila. In primul rand, pragul acesta de 500 000 de euro. Ce se intampla daca cursul euro scade sau creste brusc? Cum se trateaza averile care trec dintr-o parte in alta a granitei? Apoi: ce inseamna aceasta limita de 500 000? Cum se defineste bogatia in Romania? In functie de ce repere? Pe baza caror statistici? Apoi, ce inseamna „familia”? De la a cata pana la a cata spita? Intra in ea si verii sau rudele prin alianta? Cum se trateaza problema in caz de divort? Si cum se diferentiaza familiile mai numeroase de cele mai sumare? Apoi: ce inseamna „averea”? Cum se calculeaza ea? In functie de ce? Ca sa nu mai punem la socoteala tertipurile de fentare a unei asemenea reglementari care vor inflori, in spiritul locului.

Este limpede, deci, ca propunerea dlui Mugurel este doar o tema de dezbatere, sa ne mai invioram nitel si sa mai schimbam diapazonul „flacarii violet”.

In fond, chestiunea poate fi rezolvata intr-un mod foarte simplu: prin instituirea unui sisem de taxare fiscala a bunurilor, indiferent daca apartin unor persoane, unor familii sau unor societati. Averea e avere, indiferent de forma de proprietate. O casa care depaseste nevoile unui trai decent se poate identifica lesne prin anumite criterii. De asemenea, o masina de mare litraj sau „ de fite”. Sau colectiile de arta. Sau chiar bijuteriile. Nu este nevoie de alte artificii. E nevoie doar de o evidenta clara pe baza de criterii verificate si verificabile.

Impozitarea averilor este o chestiune de etica sociala. Pana acum, statul s-a jenat sa intre in detalii, pornindu-se de la principiul ca toti am plecat de jos, de la subzistenta de tip comunist - colectivist. Unii au ajuns mai departe, altii au ramas pe loc - nu din motive intotdeauna imputabile lor. Ei bine, cei care au avut sansa, care au fost inzestrati cu mai mult spirit de initiativa, au datoria sa demonstreze solidaritate cu cei defavorizati. Iar solidaritatea asta o asigura statul - prin institutiile sale specializate.

Desigur, discutia s-ar putea prelungi in sensul corectitudinii care a stat la baza acumularilor multor oameni bogati. A modului in care le pot justifica. Dar asta este o discutie chiar mai complexa. Chiar daca un instrument de masura a existat si - cu doar cateva corecturi - s-ar putea dovedi functional si astazi. „Odioasa” lege 18 a lui Ceausescu si-ar putea gasi un rost.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3145.phtml