Publicat: 22 Iunie, 2015 - 12:07

"Pentru mine a fost o surpriză mare Chiliman. Nu avea nevoie să fure, la câtă avere are", spune Băsescu într-o tacla de duminică seara ploioasă, când lumea stă la televizor în lipsă de ceva mai bun. 
Fără să vrea, fostul preşedinte îşi devoalează filosofia: furi, dacă n-ai ce-ţi trebuie! Condiţia de a fi cinstit ar sta după el în bănăstare. Recte - dacă vrem ca să nu se mai fure, să punem în funcţiile care vin în contact cu banul public persoane avute care şi-au făcut averea prin alte mijloace. O spune cel care ar dori să ne facă să credem că el însuşi a fost la adăpost de tentaţii, pentru că a riscat, în timpul odiosului regim, traficând blugi şi carpete, constituindu-şi nişte rezerve suficiente pentru a nu mai fi nevoit să baga mâna unde nu trebuie. Dar, după cum bine s-a văzut, bunăstarea comunistă n-a rezistat în competiţia cu cea capitalistă şi a fost, la rândul său, nevoit să mai vândă nişte nave şi să-şi repartizeze nişte case pentru a face faţă. Iar naţia recunoscătoare l-a recompensat cu o vilă în Gogol, leafă pe viaţă, ba chiar şi un birou la care să lucreze când are inspitaţie. 
Complexul băstării pare să-l obesedeze şi pe actualul preşedinte. Omul cu opt case nu este mulţumit de leafa de preşedinte şi nici de vila în care urmează se se mute dacă respectă noul statut. Nici cu avioane de linie sau charter nu mai este dispus să călătorească, mai ales când este însoţit de prima doamnă, iar reşedinţa de la Neptun trebuie să se ridice şi ea de la standardul Iliescu-Băsescu la standardul Iohannis.
Bunăstarea este însă o constantă a obsesiei a celor ajunşi în funtea bucatelor. Nimănui nu pare să-i fie suficient cât are şi cât primeşte. Aproape toţi vor mai mult, mai ales dacă stă în puterea lor să realizeze acest lucru.
Printr-o simplă semnătură, sau printr-un acord, banii încep să curgă spre buzunarele proprii şi nimic nu poate să oprească acest proces. Asist cu uimire la faptul că fiecare zi aduce o nouă arestare şi cercetare la vârful admnistraţiei, în pofida faptului că aproape toţi demnitarii ştiu că DNA stă la pândă. Pretinderea şi primirea şpăgii a devenit o fatalitate de care nu se mai poate debarasa. Se diversifică doar metodele prin care se tratează şi se tranşează şpaga - din cimitire, până în săli de saună- tentaţia rămânănd prea mare pentru a renunţa. Tentaţia şi un tip vicios de filosofie prin care, uneori, cu inima uşoară se acceptă lipsirea de liberate, în schimbul beneficiului ulterior al folosirii banilor ascunşi cu dibăcie.
Există oare în România, oameni cinstiţi la adăpost de tentaţii? Sau măcar suficient de avuţi ca să nu recurgă la mijloace necinstite? După dimensiunile producţiei de suspecţi cercetaţi şi condamnaţi, încep să mă îndoiesc şi să cred că există doar hoţi neprinşi.

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Renumararea steagurilor

Punctul pe Y / mari 15 decembrie 2009 Nr: 2932

Renumararea steagurilor

Daca ar mai fi trait Caragiale, cu siguranta ca ar fi facut corecturi serioase capodoperei sale 'O scrisoare pierduta'. In primul rand, n-ar mai fi numit-o asa: i-ar fi zis: 'E-mail-ul pierdut', sau 'Caseta' ori 'CD-ul pierdut'. Pentru ca, nu-i asa, cine mai scrie scrisori in zilele noastre? Care sa se rataceasca la posta si sa ajunga unde nu trebuie?

Cu e-mail-ul e altceva: doar daca ti se sparge parola se poate ajunge la el (cum a facut Cioaca cu calculatorul Elodiei!).

Si actiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, castigatorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamita Dandanache, ci contracandidatul sau, dl Nae Catavencu. Probabil ca s-ar fi facut si alte corecturi: ca sa se dea actiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Catavencu ar fi putut sa-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc si pentru o Coana Joitica (Coana Lenuta) desi in piesa actuala rolul sau ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusa in sensul in care dl Traian Catavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipatescu, si cu ajutorul nemijlocit al moftologilor galagiosi din partid (roluri cat se poate de potrivite pentru niste ungureni, patapievicieni, avramesteni, boureni, prigonieni) infrange vointa 'centrului' aliat care-l vrea in functie pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la 'Rasboiu' o casetuta despre cum un candidat aplica o scatoalca unui sustinator, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit sa accepte infrangerea candidatului sau, si sa-l declare invingator pe Catavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit sa adauge o scena-cheie, in care vine rezultatul exit-poll-ului si, desi Mircica Dandanache isi invoca mama si sare intr-un picior de bucurie ca nu ramane fara coledzi, iar Traian Catavencu mustaceste pentru aplaudacii sai care nu pierdusera vremea, ci facusera o numaratoare paralela. 'Numararea steagurilor' capata si ea o semnificatie deosebita: cand Mircea Dandanache contesta rezultatul final si cere renumararea 'steagurilor' nule, intra in scena dom' Vasile Pristanda, seful de la Interne. Acesta, personaj integru, desi cu renumeratie mica de la Buget, numara corect steagurile anulate si reiese ca tot Traian Catavencu are mai multe. Piesa ar trebui sa se sfarseasca 'en fanfarre', cu proclamarea onorabilului Traian Catavencu - ultra progresist, liberschimbist si antimogulist - ca presedinte, in cadrul unei manifestatii conduse de chiar Mircica Dandanache, cu sula unei casete porcoase in coaste, pusa de moftologul - falit, Patapievici.

Singurul personaj care nu se mai potriveste in varianta aceasta a piesei e Cetateanul Turmentat. El stie cu cine sa voteze pentru viitorul luminos al tarii. I-o spun zi de zi ziarele si televiziunile, cu obiectivitatea garantata de CNA...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3121.phtml