Publicat: 22 Iunie, 2015 - 12:07
Share

"Pentru mine a fost o surpriză mare Chiliman. Nu avea nevoie să fure, la câtă avere are", spune Băsescu într-o tacla de duminică seara ploioasă, când lumea stă la televizor în lipsă de ceva mai bun. 
Fără să vrea, fostul preşedinte îşi devoalează filosofia: furi, dacă n-ai ce-ţi trebuie! Condiţia de a fi cinstit ar sta după el în bănăstare. Recte - dacă vrem ca să nu se mai fure, să punem în funcţiile care vin în contact cu banul public persoane avute care şi-au făcut averea prin alte mijloace. O spune cel care ar dori să ne facă să credem că el însuşi a fost la adăpost de tentaţii, pentru că a riscat, în timpul odiosului regim, traficând blugi şi carpete, constituindu-şi nişte rezerve suficiente pentru a nu mai fi nevoit să baga mâna unde nu trebuie. Dar, după cum bine s-a văzut, bunăstarea comunistă n-a rezistat în competiţia cu cea capitalistă şi a fost, la rândul său, nevoit să mai vândă nişte nave şi să-şi repartizeze nişte case pentru a face faţă. Iar naţia recunoscătoare l-a recompensat cu o vilă în Gogol, leafă pe viaţă, ba chiar şi un birou la care să lucreze când are inspitaţie. 
Complexul băstării pare să-l obesedeze şi pe actualul preşedinte. Omul cu opt case nu este mulţumit de leafa de preşedinte şi nici de vila în care urmează se se mute dacă respectă noul statut. Nici cu avioane de linie sau charter nu mai este dispus să călătorească, mai ales când este însoţit de prima doamnă, iar reşedinţa de la Neptun trebuie să se ridice şi ea de la standardul Iliescu-Băsescu la standardul Iohannis.
Bunăstarea este însă o constantă a obsesiei a celor ajunşi în funtea bucatelor. Nimănui nu pare să-i fie suficient cât are şi cât primeşte. Aproape toţi vor mai mult, mai ales dacă stă în puterea lor să realizeze acest lucru.
Printr-o simplă semnătură, sau printr-un acord, banii încep să curgă spre buzunarele proprii şi nimic nu poate să oprească acest proces. Asist cu uimire la faptul că fiecare zi aduce o nouă arestare şi cercetare la vârful admnistraţiei, în pofida faptului că aproape toţi demnitarii ştiu că DNA stă la pândă. Pretinderea şi primirea şpăgii a devenit o fatalitate de care nu se mai poate debarasa. Se diversifică doar metodele prin care se tratează şi se tranşează şpaga - din cimitire, până în săli de saună- tentaţia rămânănd prea mare pentru a renunţa. Tentaţia şi un tip vicios de filosofie prin care, uneori, cu inima uşoară se acceptă lipsirea de liberate, în schimbul beneficiului ulterior al folosirii banilor ascunşi cu dibăcie.
Există oare în România, oameni cinstiţi la adăpost de tentaţii? Sau măcar suficient de avuţi ca să nu recurgă la mijloace necinstite? După dimensiunile producţiei de suspecţi cercetaţi şi condamnaţi, încep să mă îndoiesc şi să cred că există doar hoţi neprinşi.

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Independenta Republicii iganeasca

Punctul pe Y / miercuri 11 august 2010 Nr: 3099

Independenta Republicii iganeasca

Sarkozy le-a pus gand rau tiganilor. Doar celor proveniti din Romania si Bulgaria. Ai lor nu mai sunt tigani, sunt „gens de voyage”. Exista 500 de astfel de tabere, pe care vigurosul presedinte francez vrea sa le desfiinteze una cate una si sa-i trimita pe locatari la origine. Adica de unde au venit.

Inceputul a fost facut pe undeva pe langa Lille, unde se aciuisera vreo 200 de compatrioti de-ai nostri, de etnie tiganeasca. Nu stiu de ce le-o spune romi, cand ei sunt tigani sadea. „O sa ne intoarcem” - au declarat acestia dupa ce si-au strans catrafusele. Si nu ma indoiesc ca or s-o faca ...

Mintea m-a dus, bezmetica, la un scenariu posibil. Un interlocutor (fictiv) imi marturiseste care este planul tiganilor:

„Prima data plecam fara sa facem taraboi. Dar ne intoarcem. La a doua incercare opunem rezistenta. igancile fac front comun si-i lovesc pe politisti cu puradeii. Noi, barbatii, ne baricadam in rulote, de unde bombardam cu oua ciordite de la supermarketul din apropiere. E faza de debut a rezistentei active. A treia oara cand ne repliem, incepem sa parjolim terenul din jur: furam rufele puse la uscat, orataniile de prin ograzi, bicicletele copiilor. Populatia se revolta si ataca. Alertam mass media, sa asiste in direct la masacrul care ni se aplica si la discriminarea care infloreste. Impotriva unui nou asalt al politiei imobilizam forte din alte tabere, care ni s-au alaturat. Ne baricadam din toate partile si rezistam. Solicitam ajutorul ONU si trimitem un reprezentant acolo care sa ne apere drepturile impotriva abuzurilor autoritatilor. Reclamam ca n-avem scoli, asistenta medicala, fast-food-uri si mall-uri. igani din toata Europa ne trimit ajutoare si instructori care sa ne ajute sa ne organizam. In preajma atacului decisiv al fortelor de ordine, lansam o declaratie la independenta, bazata pe autonomia de facto existenta pe teritoriul taberei. Solicitam recunoasterea celorlalte natiuni. O parte ne vor recunoaste, o parte nu. Cerem asistenta umanitara din partea Uniunii Europene si de indata ce Curtea de la Haga va decide ca declaratia noastra este legala, proclamam Republica iganeasca, dupa care alegem, urgent, un imparat si un rege ...

Gasiti ceva exagerat in acest scenariu? (Orice asemanare cu situatii reale este pur si simplu neintamplatoare).
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3289.phtml