Publicat: 29 Mai, 2013 - 14:23

Statul român are o lungă tradiţie de ţepe în materie de lucrări publice. De drumuri, în general. De fier, în special. De la “afacerea Stroussborg” din secolul 19, de pe timpul primului rege, s-au consumat nenumărate alte afaceri necurate, de calibre importante. Nici una n-a putut însă să egaleze “ţeapa secolelor”: contractul Bechtel. Cu costuri de un miliard şi jumătate pentru vreo 50 de kilometri – impracticabili – de autostradă, acesta va rămâne în anale ca o culme a prostiei şi incompetenţei guvernanţilor care au gestionat-o.

Acest contract istoric a fost semnat în timpul guvernului Năstase, ca un semn de bunăvoinţă pentru admiterea noastră în NATO, ratată la Madrid de Constantinescu. N-ar trebui să ne mirăm, precum făcea inocentul Băsescu în prima sa campanie prezidenţială, când îi acuza pe demnitarii străini care veneau la Bucureşti să-şi ia “tainul”. Tainul s-a luat, slavă Domnului, şi în timpul mandatelor sale. Pentru că lobby-ul pentru interesele economice face parte din strategia marilor puteri şi nimeni nu se jenează să sugereze sau să transmită direct care este “preţul” unei decizii politice. Privind lucrurile din perspectiva actuală, contractul era unul aproape onest, costul a peste 350 kilometri de autostradă ce ar fi legat Coridorul IV Paneuropean, fiind de dimensiunea celui plătit doar pentru a şaptea parte din traseu, iar termenul de execuţie fiind de doar patru ani. În condiţii “normale”, până la finele deceniului ar fi trebuit să beneficiem de o legătură rapidă între Borş şi Braşov, conectându-ne la rutele europene care ajunseseră de mult în Ungaria.

De ce nu s-a întâmplat aşa? Pentru că în 2004 guvernul semnatar a fost înlocuit de unul compus din cel mai mare număr de miniştrii incompetenţi din câţi am avut în ultimii 20 de ani. Iar cei mai troglodiţi dintre aceştia au fost furnizaţi chiar de noul preşedinte Băsescu (cel cu teoria că România n-are nevoie de autostrăzi) din “rezerva de cadre” a Primăriei, avându-l ca vârf de atac pe acel Dobre care îşi aştepta liniştit pensia numărând tramvaiele de la ITB. Acest om sufocat de pălăria care-l acoperea cu totul a comis gestul de mare curaj de a suspenda contractul, considerându-se apt să-l renegocieze în condiţii mai avantajoase. O nădejde stupidă, pentru cine nu cunoaşte forţa juridică a marilor companii şi rezistenţa de beton armat a contractelor lor.

Lucrările vor fi stopate, reluate câte puţin când următoarele guverne mai găseau ceva bani, compania fiind însă în perpetuu câştig de pe urma penalizărilor prevăzute. La un moment dat, Bechtel câştiga mai mult stând decât lucrând! S-a ajuns în anul de graţie 2012 când, cu aproape aceeaşi naivitate (ca să nu-i spun altfel), guvernul Ponta credea că va rezolva definitiv problema reziliind contractul. Însă, la suma uriaşă deja plătită, se adăugă noi şi noi penalizări pe care inexperimentatul ministru Şova va continua să le contabilizeze. Cu mandatul său incert şi lipsit de experienţă într-un domeniu în care şi un individ uns cu toate alifiile ca Berceanu dăduse chix, Şova ne-a ameţit cu declaraţii contradictorii din care reiese că habar n-are când şi cum se va sfârşi această sinistră poveste….

P.S. Cum naiba, aceeaşi companie reuşeşte să facă în Kossovo autostrăzi cu 15 milioane pe kilometru, care la noi costau 50?    

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Razboiul rece romano-roman

Punctul pe Y / vineri 23 octombrie 2009 Nr: 2884

"Razboiul rece" romano-roman

Odata cu debutul „cincinalului Basescu”, intre puterile statului a coborat o „cortina de fier” care a transformat Romania intr-un teatru de razboi rece - intre ambitiile autoritariste ale presedintelui, de o parte, si orgoliul parlamentarilor si al partidelor, de cealalta. Functia constitutionala de mediator al sefilor statului s-a pierdut in ceata si scandalurile s-au tinut lant intr-o Romanie ce pare tot mai de neguvernat si in care nimeni nu renunta la pozitiile sale.

„Razboiul rece” a inceput odata cu refuzul lui Tariceanu de a demisiona pentru a se face alegerile anticipate dorite de presedinte. Bresa din alianta pe care aceasta o adusese la guvernare conform manierei proprii de lectura a Constitutiei s-a adancit, adaugand in disputa forte care pana atunci se rezumasera la rolul de simple spectatoare. Trei ani si ceva a rezistat la guvernare cel mai fragil Executiv (ca suport parlamentar) in fata atacurilor succesive venite dinspre Cotroceni. Este meritul lui Traian Basescu de a fi realizat o majoritate parlamentara ce-i lipsise la guvernare (de unde si apelul la „solutia imorala”) si care n-a ezitat, cand a avut prilejul, sa-l suspende. Dealtfel, presedintele-jucator a reusit doua performante - democratice - care nu fusesera inca inscrise in jurnalul de bord al Romaniei: prima suspendare a unui presedinte, si primul guvern trantit printr-o motiune de cenzura. Ca si in precedenta guvernare, Basescu a creat si acum o majoritate in Opozitie, care ii blocheaza orice miscare. Cu toate acestea nu renunta. Cum nu renunta nici adversarii sai. „Cursa inarmarilor” se inteteste, fiecare parte adaugandu-si, in arsenalul strategic noi „arme” de distrugere in masa. A refuzat Parlamentul organizarea Referendumului? Nu-i nimic, presedintele il va face! Nu voteaza Parlamentul Guvernul Croitoru? Nu-i nimic, presedintele va insarcina un alt personaj sa faca guvernul. Il va tranti Parlamentul si pe acesta? Nu-i nimic, daca castiga alegerile, presedintele dizolva legislativul. La fiecare lovitura, partea adversa raspunde cu o contralovitura: vrea „alianta ticalosita” PSD-PNL (ungurii sunt menajati! De ce oare?) sa aibe premier? Sa se duca la tribunal si sa se inscrie. Si in 2014 vor putea veni cu premierul lor!

„Razboiul rece” politic continua. Pana cand tara va fi facuta praf si pe ruinele ei se va ridica invingatorul. Daca va fi vreunul...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2953.phtml