Publicat: 19 Iunie, 2013 - 13:48

Zilele trecute, într-un mare aeroport american, am avut un schimb de impresii cu un coleg, jurnalist din Washington, împreună cu care participasem la o manifestare internaţională. A venit vorba, bineînţeles, şi despre marele scandal prilejuit de dezvăluirile legate de proporţia pe care a căpătat-o în America “monitorizarea” tuturor comunicaţiilor şi activităţilor în general, de către numeroasele instituţii specializate, în numele combaterii terorismului.

Colegul respectiv investiga, printre altele şi un aspect particular: influenţa monitorizării asupra… furturilor din bagajele de pe aeroporturi. Constatase – el ştie prin ce mijloace – că se efectuau complexe rapoarte de scanare a bagajelor, cu posibilitatea identificării aproape integrale a conţinutului acestora.
Aceste rapoarte erau centralizate şi analiştii NSA puteau trage varii concluzii despre ce cărau oamenii dintr-o parte în alta a globului. Prin metode nu întotdeauna cunoscute, unele dintre aceste rapoarte încăpeau pe mâinile unor indivizi inventivi care foloseau rezultatele pentru a identifica – cu ajutorul unor scannere mobile – exact bagajele în care se aflau lucruri de valoare, pe care le subtilizau în procesul de transbordare. Numărul mare de reclamaţii determinase o intervenţie de la nivel înalt, fără însă ca problema să fie rezolvată.

La momentul discuţiei nu ştiam că aşa ceva urma să mi întâmple chiar mie. În sensul că bagajele de cală le-am primit abia după două zile, desfăcute şi răscolite pentru motive care nu mi-au fost aduse la cunoştinţă de către compania transportoare (AIRFRANCE).

Ce vreau să spun cu asta: că este cu totul explicabilă frământarea care a cuprins opinia publică americană în urma dezvăluirilor legate de amploarea “monitorizării”. Practic, nu mai rămâne nici un colţişor al vieţii intime nescotocit de analişti în căutare de potenţiali terorişti. Aceste este aspectul moral. Cel material ţine de posibilităţile pe care aceste operaţiuni le deschid pentru unele activităţi criminale, prin scurgeri de informaţii sau spargeri de coduri de protecţie. Furturile din bagaje sunt doar un aspect minor. Există numeroase alte procedee prin care se pot aduce atingeri grave patrimoniilor personale şi publice, de care se face răspunzătoare această campanie excesivă.

Venit într-o ciudată vizită la Bucureşti, ca să laude SRI şi SIE, directorul CIA spune că datorită acestor măsuri ar fi fost dejucate peste 50 de atacuri teroriste. Cetăţeanul american poate fi impresionat imaginându-şi 50 de ruine fumegânde precum cele de la WTC. Dar, cât de grave ar fi fost acestea sau chiar dacă ar fi putut avea loc, n-o ştiu decât subordonaţii dlui Brennan. Care au tot interesul să supraliciteze gravitatea potenţialelor acţiuni. Păi, nu ne-a spus însuşi dl Maior, că şi SRI-iştii noştri au împiedicat nu ştiu câte atacuri teroriste, fără să ne mai dea vreo informaţie despre acestea? Probabil că de aia l-a şi lăudat Brennan.  

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Cristi

Punctul pe Y / vineri 26 februarie 2010 Nr: 2987

Cristi

Asa il apeleaza colegii si ziaristii. Nu 'Domnul Diaconescu', nici macar 'Diaconescu', ci 'Cristi'.

Asta indica perceptia unei persoane simpatice, apropiate, fara goma diplomatica pe care ar implica-o statutul sau profesional.

De cand a facut pasul in politica, promovat de Nastase de la Externe, la Ministerul Justitiei, Cristian Diaconescu s-a impus in randul colegilor prin calitatile sale de intelectual autentic, de bun vorbitor si de persoana apta sa intretina relatii cordiale cu cei din jur, evitand tensiunile.

Pe baza acestor date partidul a decis sa-l arunce in lupta, in campania municipala din 2008. Din pacate, Diaconescu a repetat, parca la indigo, aventura similara a sefului sau Geoana, din 2004, pierzand din primul tur in favoarea lui Oprescu. Au venit apoi alegerile parlamentare si intrarea la guvernare a PSD-ului alaturi de PDL, cand postul de ministru de Externe parea inadins croit pentru el. In cele vreo noua luni in care s-a aflat la comanda diplomatiei, Cristian Diaconescu a reusit performanta sa nu se vada! Fara ca Basescu sa-si opereze indatoririle de resort intr-un mod abuziv. Pur si simplu, aflandu-se intr-o pozitie cu mare expunere mediatica, a reusit performanta de a nu iesi in evidenta cu nimic! Nici macar prin gafele prin care s-au remarcat predecesorii sai.

Campania pentru alegerile prezidentiale social-democrate a marcat o etapa aparte in cariera sa politica. A oscilat aproape permanent intre intentia de a candida si puseurile de renuntare. A oscilat si intre sustinerea diferitilor candidati care, toti, l-ar fi dorit in echipa lor. Diaconescu insa a crezut - nu stiu cu cata tarie - ca ar putea avea propria sa echipa si a ramas pe pozitie pana in ultimul moment. Cand - definitoriu de acum - s-a retras in favoarea celui care se desprindea tot mai vizibil in perdant.

Varful de mediatizare l-a cunoscut insa, Cristian Diaconescu, abia cand si-a anuntat despartirea de partid. A facut turul tuturor televiziunilor, dand aceleasi explicatii neconvingatoare si reusind sa buimaceasca pe toata lumea prin incoerenta argumentelor. Cu aceasta runda finala si-a facut, practic, cel mai mare deserviciu, demonstrand ceea ce unii doar banuiau: ca nu are nici forta, nici argumentele necesare unui lider autentic. Ca nu a reusit sa coaguleze in jurul sau nicio echipa. Ca nu are busola politica.

Alaturandu-se colectiei pestrite de personaje din jurul lui Oprea, incepe el insusi sa poarte amprenta petelor specifice unei anumite rase. Si de politicieni. Ramanand ceea ce este: Cristi.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3176.phtml