Publicat: 3 Aprilie, 2013 - 13:13
Share

Antonescu a ţinut să explice, într-o conferinţă de presă de la sediul USL, care este esenţa problemei care a creat prima criză din Alianţă. După o zi în care s-au vehiculat tot felul de mesaje contradictorii. Responsabilitatea desemnării procurorilor a trecut dintr-o parte în alta şi Antonescu declarând ritos că Justiţia e în parohia liberală şi că, prin urmare, şi nominalizarea le aparţine, iar Ponta, la rândul său, a spus ba că se consultă cu preşedintele şi CSM-ul, ba că numeşte ministru şi lasă la latitudinea sa să facă numirile. A fost o zi confuză în care prietenii s-au grăbit să cânte prohodul Alianţei.

Ziua de miercuri a adus primele clarificări: Ponta a dat publicităţii scrisoarea pe care a trimis-o la CSM în care avansa, în calitate de interimar, propunerile pentru parchete, dintre care nu lipsea cel atât de contestat al Codruţei Kovesi. Reacţia lui Antonescu a fost nuanţată. Insistând că e în acut dezacord cu premierul, care nu l-a consultat, ci doar i-a comunicat decizia sa, în condiţiile în care nici măcar nu s-au întâlnit pentru a discuta problema, liderul liberal precizează că această contradicţie nu este sinonimă cu ruperea alianţei. “E un compromis pe care eu am încercat să-l împiedic” – mai spune Antonescu, regretând că n-a reuşit.

Cu alte cuvinte: adio, dar rămân cu tine! Ne despărţim sub raportul acceptării sau neacceptării unor compromisuri, dar rămânem împreună la guvernare. Pentru că, în ultimă instanţă, aceasta este esenţa.

Antonescu a fost pus de Ponta într-o situaţie delicată – aceea de a fi parte la “trocul” oneros cu Băsescu. Acceptarea fără comentarii a acestui compromis îl punea într-o lumină proastă pe liderul liberal, care s-a erijat în port-drapelul luptei anti-băsiste. Pentru prima dată de la crearea Uniunii Social-Liberale, cei doi co-preşedinţi dau senzaţia că se despart în mod explicit. Este, însă, consecinţa poziţiilor pe care le ocupă cei doi: în timp ce Antonescu nu este angajat în efectuarea actului de guvernare, Ponta are responsabilitatea directă a acestuia. În timp ce Antonescu poate să exprime intoleranţă faţă de compromisuri, Ponta este obligat să le accepte, oricât de dezagreabile i s-ar părea. După lecţia dură pe care a primit-o la Bruxelles, Ponta a învăţat cel puţin un lucru: că nu este productiv să te aşezi împotriva valului, oricât de nedrept ţi se pare acesta. Concesia făcută pe subiectul “Kovesi” – pentru că aceasta este esenţa problemei – s-ar putea să nici nu fie atât de folositoare preşedinţiei şi “statului de drept” şi atât de ostilă inamicilor acestuia. Lucrurile şi oamenii se schimbă şi s-ar putea să asistăm, pe acest palier, la evoluţii surprinzătoare.   

Până aici incidentul poate fi suspectat, chiar, de o înţelegere secretă prin care ambele părţi pot ieşi cu bine dintr-o dispută de principii. Că trocul s-a făcut în interesul… troacei.

Format: 

Rubrici: