Publicat: 1 Martie, 2013 - 11:25

Şase senatori – altminteri persoane onorabile – şi-au pus semnătura pe un proiect de lege prin care Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului ar urma să treacă de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comerţ. Alina Gorghiu (PNL), Florin Iordache (PSD), Klarik Laszlo Attilla (UDMR), Marko Attila (UDMR) şi Aurel Veiner (Minorităţi) sunt cei care nu mai puteau dormi de grija acestei măsuri menite să înlocuiască o administrare “rigidă” a veniturilor Registrului (adică bani vărsaţi la buget) cu una “elastică” (Camera de Comerţ ar putea să-şi finanţeze activităţile şi chiar să le dezvolte).

Proiectul nu e nou. Noi sunt oamenii băgaţi în faţă. Cu motivarea reparării unui abuz! În 2002, când se declanşase bătaia pe conducerea Camerei de Comerţ, Năstase le-a suflat chifteaua din farfurie, anulând cea mai importantă sursă de venituri a unei Camere care nu prea mai făcea nimic altceva. Prima “reparaţie” a fost încercată de liberalul Ovidiu Silaghi, în 2006, care a apăsat pe coarda de partid: între timp, pe Cameră pusese mâna avocatul interlop Mihai Vlasov, liberal şi el şi socru de ministru liberal. N-a ţinut. Trei ani mai târziu însuşi ginerele David s-a aruncat în luptă, obţinând un vot din partea ambelor Camere, dar picând la testul constituţionalităţii.

Evident, în spatele tuturor acestor manevre a stat celebrul Mihail Vlasov, organizatorul unui puci prin care a pus mâna pe Cameră şi – mai ales – pe găina sa cu ouă de aur, ROMEXPO. După ce a dat iama în banii adunaţi de Cojocaru printr-un comportament faraonic (se deplasa doar cu Rolls Royce-ul şi organiza prezentări de modă extravagante pentru creaţiile fiicei sale) şi i-a terminat, a început să caute cu disperare o soluţie. Iar singura părea să fie aceasta: restitutio în in integrum a taxelor plătite pentru servicii registrului.

Viciul de fond al unei asemenea manevre nu sare deloc în ochii celor care speră să se poată dedulci într-un fel sau altul din roadele sale: anume faptul că o entitate privată nu poate fi alimentată dintr-un serviciu public. E ca şi cum ai da Fiscul pe mâna unei companii private de-a lui Blejnar, pe motiv că statul e prea rigid ca să gospodărească eficient încasările de la populaţie. Prostirea (pentru că refuz să cred că e vorba de altceva) celor şase senatori este expresia disperării de care a fost cuprins avocatul ieşean (e avocat, nu inginer, cum credea Băsescu) în faţa perspectivei unui veritabil dezastru: Romexpo e încărcată de datorii, iar membrii cotizanţi ai Camerei se împuţinează văzând cu ochii (mai puţin de 10% dintre firmele înscrise în Registrul Comerţului sunt membre ale Camerei de Comerţ şi Industrie).

Marele maestru al combinaţiilor mai mizează pe ceva: pe solidaritatea de partid şi pe bunăvoinţa (sau măcar indiferenţa) ministrului Justiţiei, condus de ştiţi dvs. cine…

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Sporul de nesimtire

Punctul pe Y / vineri 21 august 2009 Nr: 2840

Sporul de nesimtire

Este de-a dreptul uimitor cum reusesc sa castige magistratii procesele intentate guvernului si ministerului. Nu pentru ca sunt judecate de colegii lor, ci pentru ca au dreptate: un drept castigat este bun castigat. Chiar daca statul nu are de unde sa-l mai plateasca, ca e criza si agentii economici ori falimenteaza, ori abia-si trag zilele. Magistratii trebuie platiti, cat mai bine, ca sa nu fie supusi tentatiilor.

Principiul este atat de sfant incat magistratii de la Curtea Suprema refuza de vreo doua luni sa-si mai incaseze sutele de milioane fara sporul de stress si de solicitare neuropsihica, care e cam jumatate cat leafa pe o luna. Prefera sa sufere si sa fie supusi tentatiilor, dar nu accepta sa nu fie platiti cum scrie la carte.

Alte categorii nu au tot atat de mult succes. Si nici nu au sporuri din astea, de stress neuropsihic. Va dati seama ce presiune e pe un magistrat care trebuie sa-l judece si sa-l condamne pe amantul fiicei sale, procuror, care este un interlop notoriu! Ce lupta cumplita se da in sufletul acelui om, ale carui sfasieri interioare nu pot fi alinate decat cu amintitul spor!

S-au inventat multe sporuri in tara romaneasca, in anii de efervescenta ai salarizarii haotice a angajatilor publici - de la sporul de confidentialitate, acordat secretarelor, pana la cel de risc de intalnire cu extraterestrii, obtinut de angajatii autoritatii de aviatie civila. Dar nici unele nu egaleaza forta si greutatea sporurilor magistratilor, unde pana si pentru redactarea unei hotarari trebuie pus in miscare un resort de stimul financiar. Eu unul as contopi toate aceste sporuri intr-unul singur: sporul pe nesimtire! Pe indiferenta fata de ce este in jur. Pe lipsa de jena cu care magistratii joaca pe toate posturile: ei centraza, ei sar la cap si marcheaza si tot ei scot mingea din poarta! In felul asta s-a clarificat si o eventualitate de guvernare juridica: ce nevoie mai e de guvern, daca justitia poate rezolva toate problemele prin hotarari judecatoresti? Ce nevoie mai e de un parlament ales, daca niste judecatori inamovibili pot decide tot ceea ce este bine sau rau pentru societate, prin aceste sentinte fiind definitive?

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-2715.phtml