Publicat: 5 Iunie, 2014 - 13:32
Share

Este, probabil, o coincidenţă fericită că la momentul în care Curtea de Conturi aniversează primul său centenar şi jumătate, în fruntea sa se află o persoană de calibrul lui Nicolae Văcăroiu.

Poate unul dintre cei mai puţini atraşi de publicitatea ieftină dintre politicienii români, Nicolae Văcăroiu a adoptat, de la numirea sa, o strategie low profile la care n-a făcut decât rareori rabat. Printre puţinele sale apariţii publice din aceşti cinci ani se numără o participare la sesiunea Clubului de la Bucureşti al lui Ion Iliescu, în care a lansat o veritabilă bombă: faptul că din fiecare leu, ban public, se fură, prin diverse mijloace şi tertipuri (în general binecunoscute guvernanţilor), aproape jumătate! O concluzie dureroasă mai ales pentru cel care prin „fişa postului” se confruntă zilnic cu această realitate.

Nicolae Văcăroiu este, poate, una dintre cele mai „titrate” persoane din politica românească. A apărut practic pe neaşteptate, când a fost desemnat premier de către Ion Iliescu. S-a dovedit o alegere inspirată, chiar dacă nu de puţine ori a fost copleşit de reproşuri din partea celor care se aşteptau ca România să decoleze cu grăbire spre bunăstare. A avut sarcina ingrată de a stabiliza o societate aflată pe toboganul destructurării, sarcina sa fiind de a stabiliza o economie în derivă şi de a o pregăti pentru viitoarele reforme. Cât de bine a reuşit se poate vedea astăzi, când un guvern intrat în pâine pe cai mari şi cu susţinere politică impresionantă (Guvernul Văcăroiu s-a aflat în minoritate...) nu reuşeşte să facă nimic din ceea ce şi-a propus şi a promis, cu excepţia unei interminabile şi sterile bătălii verbale. Văcăroiu a revenit în prima scenă în 2000, ca preşedinte al Senatului, cu o prestaţie de un echilibru şi tact care au făcut ca şi la „schimbarea” din 2005 să rămână în funcţie. A fost al doilea om în stat până la finele lui 2007, după ce a trecut şi prin experienţa interimară a primului om în stat, de care s-a achitat cu o decenţă care a sărit în ochi abia la următorul episod.

Opţiunea sa pentru Curtea de Conturi, prin care a renunţat, practic, la alţi trei ani de mandat, a surprins pe mulţi. Inclusiv pe mine. Când i-a pus această întrebare mi-a răspuns simplu, în stilu-i cunoscut: „Am considerat că trebuie să mă întorc la uneltele mele!” Adică la economie, pe care a practicat-o cu succes inclusiv în trecutul regim, în care a ocupat o funcţie importantă la Comitetul de Stat al Planificării, fără a fi nomenclaturist.

Pentru mulţi dintre cei care au considerat că odată cu preluarea şefiei „antipaticei” instituţii, vor avea acolo un om al lor, care să-i ajute la nevoie, Nicolae Văcăroiu a constituit o dezamăgire. Pentru că n-a ajutat pe nimeni. A pus legea în faţă şi interesul general, ceea ce a făcut să nu se mai bucure de aceeaşi popularitate în partidul din care nu sunt sigur că mai face parte. A câştigat însă respectul tuturor – cu excepţia celor prinşi cu ocaua mică. O dovadă o constituie şi faptul că la aniversare a fost onorat de prezenţa majorităţii liderilor momentului, iar reprezentarea internaţională este mult peste ceea ce au beneficiat alte evenimente de acest gen.

Nicolae Văcăroiu mai are de stat patru ani în „Tolstoi” – clădirea nefuncţională în care funcţionează Curtea. Iar obiectivul pe care şi-l propune îl onorează: să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a descuraja sportul naţional al jafului din banul public.  

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

Punctul pe Y / mari 13 iulie 2010 Nr: 3078

Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

De mai bine de 15 ani Romania face fata unor fenomene meteorologice nemaintalnite - cu frecventa si forta actuala - in trecutul hidrometeorologic al tarii. Practic, cea mai mare catastrofa de acest gen s-a inregistrat in 1970, cand tara s-a aflat, practic, sub ape, iar nivelul pierderilor nu a putut fi estimat. Acest precedent a declansat o ampla campanie de lucrari de hidroamelioratii si indiguiri care a durat, practic, pana in 1990, cand au aparut cu totul alte prioritati. De atunci, aproape fiecare guvern a avut parte de socul si spectacolul mediatic al inundatiilor provocate fie de dezghetul rapid, fie de ploile napraznice, fie de acumularile necontrolate din amontele intregii retele hidrografice.

De fiecare data administratiile locale si cea centrala au fost luate prin surprindere, asezarile care au proliferat prin lunci sau pe traseele suvoaielor montane au fost luate de ape si mii de oameni au ramas fara agoniseala de-o viata - in cazul in care au avut norocul sa se salveze in ultimul moment. De fiecare data am asistat la spectacolul populist al vizitelor de lucru ale politicienilor, ale dialogurilor lor cu sinistratii, ale curentelor de compasiune concretizate in teledonuri la care vedetele si-au expus caritatea, ale promisiunilor ferme ca pana la venirea iernii sinistratii vor avea un acoperis deasupra capului prin mobilizarea unor rezerve bugetare. In acesti ani o gramada de localitati au trecut de mai multe ori prin acest calvar, mii de case au fost reconstruite de cateva ori, in timp ce altele, retrase din calea apelor au ramas nelocuite fiind vandalizate de insisi sinistratii care asteptau deobicei la carciuma, cu apa pana la genunchi, sosirea si impartirea ajutoarelor. Si, tot deobicei, lucrarile de indiguire promise ori se faceau de mantuiala (din banii ramasi dupa ce se fura din greu nici nu se putea face altceva), ori nu se mai faceau deloc, caci apareau alte prioritati.

Daca cineva cu har la matematica ar face si o socoteala cat au costat ajutoarele, reconstruirile, lucrarile facute in graba, provizorii sau cele de mantuiala, cred ca ar ajunge la un rezultat inspaimantator, prin dimensiunea colosala a valorii lipsei de coerenta si de logica. De 20 de ani nu exista nici un plan de „lupta” cu intemperiile, fiecare guvern vine si pleaca dupa ce mai toaca niste bani pe show-uri mediatice si acuza greaua mostenire de la precedenti. Daca aceste inundatii au, totusi vreun merit, acela este ca pentru o perioada, in care atentia generala se concentreaza asupra sinistratilor si a salvarii lor, lumea mai uita de incompetenta manageriala a guvernantilor si de jaful organizat asupra banului public. Pana intervine o noua catastrofa naturala, sa acopere catastrofa umana care domneste nederanjata intr-o Romanie parca blestemata si de natura ...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3268.phtml