Publicat: 14 Mai, 2015 - 14:12

Dacă aşa ceva s-ar întâmpla prin vreo ţară africană, neieşită de prea multă vreme din statutul de colonie, n-ar fi de mirare. Însă ca aşa ceva să se întâmple în România, ţară independentă şi democratică (cel puţin confirmată ca atare de responsabilii cu democraţia) este jenant şi umilitor. Şi imposibil de reprodus în Europa – cu excepţia, poate, a provinciei Kossovo, care rămâne, totuşi, o provincie. (Probabil a Albaniei).

Miercuri, pe la prânz, un desant diplomatic condus de durduliul încărcinat cu afaceri al Statelor Unite şi avându-i în componenţă pe diplomaţii englez, german şi olandez, a poposit la Parlament, unde au avut o întâlnire cu preşedinţii celor două Camere. Scopul vizitei – care, iniţial, era planificată să fie găzduită de ambasada americană, idee la care s-a renunţat datorită opoziţiei lui Tăriceanu – era acela de a clarifica nişte „nelămuriri” ale respectivilor diplomaţi în legătură cu modificările aduse Codului Penal. „Nelămuriri” este un eufemism. În fond, cei patru doreau să atragă atenţia legislativului că se află pe un drum periculos pe care respectivele ţări nu-l văd cu ochi buni. Nu ştiu dacă era vorba doar despre „descătuşarea” arestaţilor preventiv şi de sintagma „suspiciuni rezonabile”, sau mai existau şi alte rezerve. Întâlnirea de miercuri a fost precedată şi de o altă incursiune a domnului Dean Thompson, făcută în acelaşi scop, dar neconcretizată în deciziile membrilor celor două Camere.

Văzut la rece, episodul reprezintă o clasică imixtiune în treburile interne ale unei alte ţări. Şi nu doar atât: ci şi încercarea de a influenţa decizii care se iau prin vot democratic. De neacceptat, la ei acasă, de cei patru diplomaţi, dar perfect valabil pentru România.

Procesul de vasalizare politică a României a început mai demult. El a fost evident atunci când Barrosso i-a înmânat lui Ponta lista în zece puncte de îndeplinit fără crâcnire, după suspendarea lui Băsescu. Şi a continuat cu numeroase alte „nelămuriri” sau puncte de vedere exprimate de emisarii marilor puteri sau de către ambasadorii acestora. Şi nu poţi decât să te întrebi cum s-a ajuns la o astfel de situaţie şi dacă România mai este o ţară independentă. Şi, dacă nu, cine e de vină...

În nici un caz domnul Thompson. Dânsul este un înalt funcţionar cu dublă subordonare care pune în practică indicaţiile primite de la doamna Nuland sau de la alţi domni. El transmite la Departamentul de Stat ce se întâmplă prin ţară şi ce boacăne mai vor să facă românii, şi primeşte mesajele corespunzătoare: du-te peste Iohannis şi Ponta şi dă-i cu capul de toţi pereţii! Spune-le că dacă vor să aibă în continuare baza de la Deveselu şi umbrela NATO trebuie să facă ce le spunem noi! Mai greu este – se pare – cu parlamentul – unde nişte inconştienţi continuă să nu ia în seamă avertismentele privind voturile imperative şi îşi fac de cap. Şi unde se găseşte un Tăriceanu care să spună că „îngrijorările” nu sunt de resortul ambasadoarelor şi ambasadorilor.

Ba sunt. Şi sunt de când România dovedeşte că nu e capabilă să funcţioneze coerent, fără corecturi şi corecţii externe. Nu este vina americanilor că trebuie să ne deschidă ochii cu forţa: ei n-au nici un chef să-şi rişte deciziile politice din cauza unei ţări care s-a rugat cu cerul şi pământul să se facă o bază militară pe teritoriul ei, pe care acum să o pună în pericol prin decizii care nu ţin cont de interesul supranaţional. Foarte probabil, aceasta este principala explicaţie a aplombului cu care „comisarii” de azi ne urechează oridecâteori le dăm prilejul.  

PS Am primit de la Venetia urmatorul mesaj, semnat de scriitorul si criticul de arta GRIGORE ARBORE:

Dragà Octavian,

Am citit astàzi, cu mult interes, editorialul tàu despre "vasalitate". Iti
impàrtàsesc in totalitate atitudinea criticà fatà intrarea cu cizmele a
reprezentantilor altor state, cu care ar trebui sà avem raporturi "de la
aliat la aliat",  in treburile interne ale Romaniei. Nu este pentru prima
datà cand sunt
stupefiat de modul injositor in care se comportà, in imprejuràri de acest
gen, responsabilii directi ai politicii externe a Tàrii, pe toatà filiera,
de sus in jos, de la presedinte la director de directie in MAE.  Este
intolerabil ca parlamentul unei tàri suverane sà fie chemat sà dea
"làmuriri" unor functionari diplomatici de nivel modest, in legàturà cu
probleme care tin de exercitarea suveranà a unui mandat delegat de
electorat, de poporul acestei tàri. Dacà vor sà fie làmuriti in problema
continutului propunerilor de modificare a legilor in Parlamentul Romaniei,
indivizii respectivi ori trebuie sà se adreseze pe cài improprii
conducerii parlamentului Romaniei ci sà recurgà la sprijinul
specialistilor in drept internationale din propria tarà, din propriul
minister sau din strucura juridicà a Romanie. dupà care sà-si transmità,
in clar sau codificat, concluziile càtre propriul minister, adicà organul
unde se elaboreazà politicile multilaterale si bilaterale.
Singurul personaj politic romane care a avut un acces de demintate in fata
cererii improprii ca làmuririle sà fie date in sediul unei ambasade a unei
puteri "aliate" a fost, se pare, in cazul specific,  Tàriceanu, care,
refuzand sà meargà " la raport" in casa neispràvitilor functionari ai
Sublimei Porti din era globalizàrii, a dat dovadà de bun simt si
intelegerea clarà  a pozitiei sale ca reprezentant al unui stat suveran
in fata a ceea ce nu poate fi definit decat ca o "imixtiune grosolanà".

Ar trebui sà i se cearà lui Tàriceanu sà publice stenograma intalnirii,
dacà existà. Deputatii si senatorii din Parlamentul Romaniei sunt
expresia, repet, suveranitàtii populare, care nu se exercità deci in
numele unei delegatii primite de la Departamentul de Stat,
initiativele lor, de orice tip, trebuiind sà fie transparente, ca si
contactele, dezbaterile, sugestiile ce privesc exercitiul aceleiasi
suveranitàti.

La urmà o cam intorci, motivand inertia in exercitarea principiului
suveranitàtii cu existenta bazei de la Deveselu. Deveselu nu este singura
motivatie pentru care ne simtim ca si vasali ai SUA. Principala cauzà
constà in lasitate, ignorantà, lipsà de demnitate individualà si
transformarea acesteia in lipsà de demnitate politicà, prin care se aduc
prejudicii enorme capacitàtii de initiativà a organismelor Statului. Toti
stim cà baza de la Deveselu s-a nàscut ca o provocare internationalà
periculoasà (promovatà la noi de falsi apàràtori ai natiunii deghizati in
rusofobi), menità sà altereze, prin reflex, relatiile Romanieie (deja
reduse la aproape zero in plan economic) cu o mare putere din imprejurimi,
care de 25 de ani a tot dat semne fàrà echivoc, cà doreste raporturi de
colaborare cu toate tàrile Europei si care a làsat sà se inteleagà foarte
clar, dand probe fàrà echivoc in acest sens, cà nu va accepta a fi
dezmembratà si umilità. Cu totii stim cà Deveselu este un avorton a unui proiect de
implementare - in pofida acordurilor verbale luate cu Gorbaciov in
1990/1991 - de baze militare SUA in tàri ale fostului Tratat de la
Varsovia, intrate in NATO, sub pretextul respingerii unui potential atac
iranian, impotriva tàrilor europene ale NATO , cu arme atomice purtate de
rachete cu razà medie de actiune. In vremea lansàrii acelui proiect, care
in unele foste tàri ale ex-socialismului real a fost privit cu foarte
multe rezerve, NATO, SUA si Federatia Rusà dialogau. In acei ani, recenti
de altfel, pe cand in Iran era presedinte Ahmadinejad, Rusia a propus
utilizarea in comun, impreunà cu SUA si deci NATO, a unei baze aflate in
imediata vecinàtate a Iranului.  Propunerea a fost respinsà, relatiile cu
Rusia au intrat ulterior in mare tensiune, Romania isi are Deveselul pe
care si l-a dorit, Ucraina a intrat intr-o fibrilatie periculoasà, Rusia
se simte amenintatà si a desfàsurat rachetele sale la Konigsberg, in inima
Europei, alegandu-si - ca si infidelul fost partener de dialog -
obiectivele sale strategice in functie de situatia strategicà.  Periodic
cineva uità o lectie istoricà de bazà, care se poate rezuma vulgar astfel:
Rusia cu cat este mai bastonatà cu atat regàseste in
ea forta de a renaste, ceaa ce s-a intamplat nu doar o singurà datà in
ultimele secole. Obiectivul dezmembràrii Federatiei Ruse este urmàrit, ,
"peste garla atlanticà", cu perseverentà de marea Republicà
imperial-oligarhicà aflatà de 7 decenii cu degetul pe tràgaci càtre toate
punctele cardinale.
Romanii, sub presiunea iresponsabilului demagog numit Bàsescu - dar este
probabil cà din aceleasi motivatii làuntrice care l-au impins pe el ar cam fi fàcut
acelasi lucru, cu un zel ceva mai mascat, si alti presedinti de tarà si de
efemere consilii de ministri - s-au predat cu arme si bagaje unei puteri
care vàzandu-ne cum ne dispretuim ne dispretuieste intr-atat incat nici
nu se invredinceste a-si numi la timp ambasadorul si deleagà trozneli unui
amàrat de vice-proconsul, ca pe vrema Romei pre-Augustus. Nu ar fi de
mirare ca tipul care a luat cu asaltul Parlamentul Romaniei sà ràmanà "in afara
sistemului" dupà expiratea mandatulu si sà se ocupe, ca si alti diplomati,
de afacerile unor grupuri de interese ce vor mai jumuli ceva din resursele
Romaniei, deja instràinate in mare parte.
Nu era mai simplu ca in locul reprezentantului cu afaceri al SUA sà fie
trimis sà solicite intalniri  cu reprezentanti ai parlamentului Romaniei
- in scopul intelegerii finalitàtilor unor initiative juridice - un lobist
bine instruit si cu culturà de specialitate de la Washington, inregistrat
oficial in lista de zeci de mii de persoane de inaltà calificare ce se
ocupà in citatul oras cu promovarea in legislatie a grupurilor de
influentà?

Este regretabil cà reprezentantii asa numitei "societàti civile" din
Romania nu au nici-o reactie in raport cu incàlcarea gravà a normelor
comportàrii diplomatice si a cutumei diplomatice de càte reprezentanti ai
unor tàri aliate. Ce s-a  intamplat miercuri in Romania nu este posibil a se intampla in Ungaria,
Cehia, Grecia, Slovacia. Parlamentul si guvernul Poloniei - in ciuda urii
viscerale a unei pàrti importante a clasei sale politice si a unei bune
pàrti a populatiei fatà de rusi - nu ar accepta ca fortàri nedorite ale
conduitei diplomatice a reperzentantilor unei tàri aliate, oricat de
importantà in plan strategic, sà creeze suspiciunea unui dispret fatà de
propria tarà, sà dea senzatia cà aceasta este tratatà ca un vasal.

Cu aceeasi afectiune si stimà.

Grigore

   

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Criza presei tiparite

Punctul pe Y / vineri 11 decembrie 2009 Nr: 2929

Criza presei tiparite

Odata cu clarificarea rezultatelor alegerilor prezidentiale (nu cred ca cineva se indoieste de faptul ca contestatiile PSD vor ramane un simplu exercitiu de demagogie), lucrurile par sa se limpezeasca si pe piata presei, unde o multime de titluri au fost tinute artificial in viata din interese propagandistice. Nu intamplator, semnalul l-a dat Sorin Ovidiu Vantu, omul care a demonstrat ca in afaceri nu se ataseaza de obiecte si ca poate taia in carne vie cand simte ca lucrurile nu mai merg. Dupa ce a alimentat generos, ani de zile, o divizie publicistica ce s-a latit dincolo de marginile plapumii rentabilitatii financiare, Vantu anunta ca de la 1 Ianuarie va renunta la doua titluri (Business Standard si Cotidianul) si la agentia de stiri cu care a incercat sa atace cvasi - monopulul lui Sarbu (NewsIn). Toate aceste titluri au inghitit in ultimii ani sume uriase, in pretul lor de scoatere la vanzare nemaigasindu-se decat un procent modest din ceea ce s-a cheltuit cu ravna de catre „dezvoltatorii” elitisti ai grupului, care au umplut depozitele Casei Scanteii cu carti si conturile grupurilor cu datorii neachitate. Cornel Nistorescu n-a lucrat de cand e el pentru un ziar cu un tiraj de 7000 exemplare - nivelul la care au adus „Cotidianul” lui Ratiu intelighentii din detasamentul autoproclamat „quality”.

Desigur, nostalgicii presei pot face infarct citind cifrele furnizate de BRAT. In urma cu 18-19 ani acestea ar fi parut derizorii - se lucra atunci cu tiraje de milioane sau de sute de mii. Adevarul de dupa Scanteia (un fel de bunic al „Gandului”) se batea cu Romania Libera a lui Bacanu pentru intaietate, blocand rotativele „Casei Scanteii” cu comenzile de tiraj de milioane. „Libertatea” pe care am scos-o la Revolutie in avampremiera presei libere, punea in pericol batrana rotativa a „Informatiei” cu aproape un milion de exemplare vandute zilnic iar ambulantii se bateau pe Brezoianu sa mai apuce o livrare.

Erau insa alte vremuri. Foamea de informatie, dar mai ales de atitdine, suprimate o jumatate de secol, a explodat pur si simplu, la fel ca „mamaliga” Revolutiei. Presa a fost primul segment al economiei romanesti care a lucrat dupa legile pietei: cererea a facut sa se nasca aproape peste noapte, sute, mii de titluri; dintre acestea alegandu-se si primele falimente. Invenstitiile in presa au fost cele mai rentabile si au adus cele mai rapide castiguri, majoritatea neimpozabile, iar calitatea de jurnalist a devenit accesibila aproape oricui, indiferent de gradul de alfabetizare. Ciclul didactic de 20 de ani prezis ca fiind necesar aproprierii democratiei coincide cu cel al cresterii si descresterii presei scrise. Iar momentul 2010 pare sa fie cel al limpezirii dramatice a peisajului in care vor mai supravietui, la nivel central, doar cu vreo 4-5 titluri, navigand ca niste „balene” intr-o mare coplesita de rapitorii tabloizi.

Anuntul lui Vantu deschide seria altor anunturi care vor surveni pe masura ce sursele de finantare, interesate de campania electorala, se vor inchide, iar cei care le-au operat isi vor indrepta atentia spre ziare de risc mai mic. In urma lor va ramane insa o armata de profesionisti ai condeiului a caror calificare nu-si va gasi utilitatea prin alte segmente mai putin atinse de criza.

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3118.phtml