Publicat: 8 Aprilie, 2016 - 09:56
Share

„Legea pensiilor speciale acordate ziariştilor nu este oportună, ca orice modificare legislativă de acest fel, iar jurnaliştii au în plus şi datoria morală să nu ceară statut special (...) Cu toată simpatia pentru profesia de jurnalist, pe care am practicat-o şi eu, avem o datorie morală pe care noi, ca jurnalişti – dacă-mi daţi voie să mă calific şi eu în această profesie – o avem pentru a nu cere un statut special.”

Dacă dl Dan Suciu, recent avansat ca purtător de cuvânt oficial al Guvernului (cu perspectiva de a deveni şeful noii Cancelarii, care va înlocui Secretariatul General) făcea acest comentariu la o bere, între colegi şi amici mai mult sau mai puţin acoperiţi, era una. Dl Suciu însă comentează o decizie a Parlamentului fără a avea nici o competenţă în acest sens. Ca purtător de cuvânt el trebuie să exprime opiniile Guvernului, recte ale primului ministru. Care, mă îndoiesc că l-a mandatat să facă aceste declaraţii, cu atât mai mult cu cât acestea dovedesc că s-a exprimat în totală necunoştinţă de cauză, după ureche, precum un jurnalist stagiar obligat de şefi să nu vină cu mâna goală de la un eveniment la care a lipsit.

În primul rând pentru că ceea ce incriminează dl Suciu nu e o „lege specială”. Este o simplă completare a unei legi existente, dată în 2006 şi vizând creatorii din diversele genuri ale artei cărora uniunile şi asociaţiile de profil nu mai aveau posibilitatea să le acorde un sprijin minimal pentru supravieţuirea multora dintre ei. Datorită antipatiei pe care ministrul Culturii din acea vreme, Adrian Iorgulescu, o manifesta faţă de jurnalişti, aceştia au fost excluşi din textul legii. Recenta prevedere legislativă nu face decât să adauge uniunile de creaţie jurnalistică, celor ale muzicienilor, plasticienilor, coregrafilor şi ale altor arte. Şi o face în urma unui demers hotărât al Academiei Române, care confirmă calitatea de act de creaţie al jurnalismului de calitate (altul decât cel practicat de dl Suciu). Mai mult, purtătorul de cuvânt al Guvernului nu are habar că această completare a avut girul ministerelor Culturii şi Muncii, care şi-au dat acordul în acest sens în discuţiile purtate în comisiile parlamentare. Or, să nu ştii ce se întâmplă în propria ogradă mi se pare un lucru impardonabil pentru un reprezentant oficial al Executivului.

Pe de altă parte, îl înţeleg pe dl Suciu. Dânsul nu a practicat înainte de Revoluţie, când gazetarii erau plătiţi cu un salariu de bază şi cu un „acord” pentru „drepturile de autor” care nu era evidenţiat în cărţile de muncă. Aşa se face că cei ieşiţi la pensie în ultimii ani trebuie să supravieţuiască din sume în jurul a maxim 1.000 de lei. Dl Suciu este plătit regeşte de la Banca Naţională şi chiar de la Guvern, fără să mai luăm în seamă eventualele venituri de la instituţii mai puţin transparente. Când va ieşi la pensie va avea tot dreptul să se ruşineze de banii pe care-i va încasa el (fără să mai facă recurs la vreo Uniune a Jurnaliştilor) şi cei cu care sunt nevoiţi să trăiască băieţii şi fetele astea cărora el le dă săptămânal lecţii de moralitate...    

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Independenta Republicii iganeasca

Punctul pe Y / miercuri 11 august 2010 Nr: 3099

Independenta Republicii iganeasca

Sarkozy le-a pus gand rau tiganilor. Doar celor proveniti din Romania si Bulgaria. Ai lor nu mai sunt tigani, sunt „gens de voyage”. Exista 500 de astfel de tabere, pe care vigurosul presedinte francez vrea sa le desfiinteze una cate una si sa-i trimita pe locatari la origine. Adica de unde au venit.

Inceputul a fost facut pe undeva pe langa Lille, unde se aciuisera vreo 200 de compatrioti de-ai nostri, de etnie tiganeasca. Nu stiu de ce le-o spune romi, cand ei sunt tigani sadea. „O sa ne intoarcem” - au declarat acestia dupa ce si-au strans catrafusele. Si nu ma indoiesc ca or s-o faca ...

Mintea m-a dus, bezmetica, la un scenariu posibil. Un interlocutor (fictiv) imi marturiseste care este planul tiganilor:

„Prima data plecam fara sa facem taraboi. Dar ne intoarcem. La a doua incercare opunem rezistenta. igancile fac front comun si-i lovesc pe politisti cu puradeii. Noi, barbatii, ne baricadam in rulote, de unde bombardam cu oua ciordite de la supermarketul din apropiere. E faza de debut a rezistentei active. A treia oara cand ne repliem, incepem sa parjolim terenul din jur: furam rufele puse la uscat, orataniile de prin ograzi, bicicletele copiilor. Populatia se revolta si ataca. Alertam mass media, sa asiste in direct la masacrul care ni se aplica si la discriminarea care infloreste. Impotriva unui nou asalt al politiei imobilizam forte din alte tabere, care ni s-au alaturat. Ne baricadam din toate partile si rezistam. Solicitam ajutorul ONU si trimitem un reprezentant acolo care sa ne apere drepturile impotriva abuzurilor autoritatilor. Reclamam ca n-avem scoli, asistenta medicala, fast-food-uri si mall-uri. igani din toata Europa ne trimit ajutoare si instructori care sa ne ajute sa ne organizam. In preajma atacului decisiv al fortelor de ordine, lansam o declaratie la independenta, bazata pe autonomia de facto existenta pe teritoriul taberei. Solicitam recunoasterea celorlalte natiuni. O parte ne vor recunoaste, o parte nu. Cerem asistenta umanitara din partea Uniunii Europene si de indata ce Curtea de la Haga va decide ca declaratia noastra este legala, proclamam Republica iganeasca, dupa care alegem, urgent, un imparat si un rege ...

Gasiti ceva exagerat in acest scenariu? (Orice asemanare cu situatii reale este pur si simplu neintamplatoare).
Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3289.phtml