Publicat: 8 Aprilie, 2016 - 09:56

„Legea pensiilor speciale acordate ziariştilor nu este oportună, ca orice modificare legislativă de acest fel, iar jurnaliştii au în plus şi datoria morală să nu ceară statut special (...) Cu toată simpatia pentru profesia de jurnalist, pe care am practicat-o şi eu, avem o datorie morală pe care noi, ca jurnalişti – dacă-mi daţi voie să mă calific şi eu în această profesie – o avem pentru a nu cere un statut special.”

Dacă dl Dan Suciu, recent avansat ca purtător de cuvânt oficial al Guvernului (cu perspectiva de a deveni şeful noii Cancelarii, care va înlocui Secretariatul General) făcea acest comentariu la o bere, între colegi şi amici mai mult sau mai puţin acoperiţi, era una. Dl Suciu însă comentează o decizie a Parlamentului fără a avea nici o competenţă în acest sens. Ca purtător de cuvânt el trebuie să exprime opiniile Guvernului, recte ale primului ministru. Care, mă îndoiesc că l-a mandatat să facă aceste declaraţii, cu atât mai mult cu cât acestea dovedesc că s-a exprimat în totală necunoştinţă de cauză, după ureche, precum un jurnalist stagiar obligat de şefi să nu vină cu mâna goală de la un eveniment la care a lipsit.

În primul rând pentru că ceea ce incriminează dl Suciu nu e o „lege specială”. Este o simplă completare a unei legi existente, dată în 2006 şi vizând creatorii din diversele genuri ale artei cărora uniunile şi asociaţiile de profil nu mai aveau posibilitatea să le acorde un sprijin minimal pentru supravieţuirea multora dintre ei. Datorită antipatiei pe care ministrul Culturii din acea vreme, Adrian Iorgulescu, o manifesta faţă de jurnalişti, aceştia au fost excluşi din textul legii. Recenta prevedere legislativă nu face decât să adauge uniunile de creaţie jurnalistică, celor ale muzicienilor, plasticienilor, coregrafilor şi ale altor arte. Şi o face în urma unui demers hotărât al Academiei Române, care confirmă calitatea de act de creaţie al jurnalismului de calitate (altul decât cel practicat de dl Suciu). Mai mult, purtătorul de cuvânt al Guvernului nu are habar că această completare a avut girul ministerelor Culturii şi Muncii, care şi-au dat acordul în acest sens în discuţiile purtate în comisiile parlamentare. Or, să nu ştii ce se întâmplă în propria ogradă mi se pare un lucru impardonabil pentru un reprezentant oficial al Executivului.

Pe de altă parte, îl înţeleg pe dl Suciu. Dânsul nu a practicat înainte de Revoluţie, când gazetarii erau plătiţi cu un salariu de bază şi cu un „acord” pentru „drepturile de autor” care nu era evidenţiat în cărţile de muncă. Aşa se face că cei ieşiţi la pensie în ultimii ani trebuie să supravieţuiască din sume în jurul a maxim 1.000 de lei. Dl Suciu este plătit regeşte de la Banca Naţională şi chiar de la Guvern, fără să mai luăm în seamă eventualele venituri de la instituţii mai puţin transparente. Când va ieşi la pensie va avea tot dreptul să se ruşineze de banii pe care-i va încasa el (fără să mai facă recurs la vreo Uniune a Jurnaliştilor) şi cei cu care sunt nevoiţi să trăiască băieţii şi fetele astea cărora el le dă săptămânal lecţii de moralitate...    

Topic: 

Format: 

Rubrici: 

Punctul pe Y - acum 10 ani

Renumararea steagurilor

Punctul pe Y / mari 15 decembrie 2009 Nr: 2932

Renumararea steagurilor

Daca ar mai fi trait Caragiale, cu siguranta ca ar fi facut corecturi serioase capodoperei sale 'O scrisoare pierduta'. In primul rand, n-ar mai fi numit-o asa: i-ar fi zis: 'E-mail-ul pierdut', sau 'Caseta' ori 'CD-ul pierdut'. Pentru ca, nu-i asa, cine mai scrie scrisori in zilele noastre? Care sa se rataceasca la posta si sa ajunga unde nu trebuie?

Cu e-mail-ul e altceva: doar daca ti se sparge parola se poate ajunge la el (cum a facut Cioaca cu calculatorul Elodiei!).

Si actiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, castigatorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamita Dandanache, ci contracandidatul sau, dl Nae Catavencu. Probabil ca s-ar fi facut si alte corecturi: ca sa se dea actiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Catavencu ar fi putut sa-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc si pentru o Coana Joitica (Coana Lenuta) desi in piesa actuala rolul sau ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusa in sensul in care dl Traian Catavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipatescu, si cu ajutorul nemijlocit al moftologilor galagiosi din partid (roluri cat se poate de potrivite pentru niste ungureni, patapievicieni, avramesteni, boureni, prigonieni) infrange vointa 'centrului' aliat care-l vrea in functie pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la 'Rasboiu' o casetuta despre cum un candidat aplica o scatoalca unui sustinator, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit sa accepte infrangerea candidatului sau, si sa-l declare invingator pe Catavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit sa adauge o scena-cheie, in care vine rezultatul exit-poll-ului si, desi Mircica Dandanache isi invoca mama si sare intr-un picior de bucurie ca nu ramane fara coledzi, iar Traian Catavencu mustaceste pentru aplaudacii sai care nu pierdusera vremea, ci facusera o numaratoare paralela. 'Numararea steagurilor' capata si ea o semnificatie deosebita: cand Mircea Dandanache contesta rezultatul final si cere renumararea 'steagurilor' nule, intra in scena dom' Vasile Pristanda, seful de la Interne. Acesta, personaj integru, desi cu renumeratie mica de la Buget, numara corect steagurile anulate si reiese ca tot Traian Catavencu are mai multe. Piesa ar trebui sa se sfarseasca 'en fanfarre', cu proclamarea onorabilului Traian Catavencu - ultra progresist, liberschimbist si antimogulist - ca presedinte, in cadrul unei manifestatii conduse de chiar Mircica Dandanache, cu sula unei casete porcoase in coaste, pusa de moftologul - falit, Patapievici.

Singurul personaj care nu se mai potriveste in varianta aceasta a piesei e Cetateanul Turmentat. El stie cu cine sa voteze pentru viitorul luminos al tarii. I-o spun zi de zi ziarele si televiziunile, cu obiectivitatea garantata de CNA...

Sursa zp.ro: http://www.zp.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-5-pid-3121.phtml