Publicat: 4 Septembrie, 2015 - 19:40
Share

Criza imigranților, spune președintele Rusiei, Vladimir Putin, este cauzată de politica Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Putin spune că i-a avertizat încă de acum câțiva ani pe șefii statelor Occidentale de producerea cestui fenomen.

“Această criză era de așteptat. Le-am spus deja în urmă cu câțiva ani partenerilor noștri occidentali că dacă vor continua politica eronată în regiunile lumii musulmane, în special in Orientul Apropiat și în Africa de Nord, acest lucru ar putea duce la probleme de foarte mare amploare", a spus Putin la Forumul Economic de la Vladivostok, transmite Rt.com.

Președintele rus este de părere că ideea statelor occidentale de a le impune musulmanilor propriile standarde este totatl greșită.

“Trebuie să se țină cont de particularitățile istorice, religioase, naționale și culturale din aceste regiuni”, spune Putin, acuzându-i totodată pe americani de această politică defectă.

"Este înainte de toate politica partenerilor noștri americani, pe care Europa o urmează orbește. Din această cauză UE se află acum în fața acestei poveri atât de greu de purtat", a mai declarat Putin.